Teologul Crucii - Carl Trueman


                Unul dintre lucrurile cele mai izbitoare despre actuala trezire a interesului în teologia Reformată, în sensul larg, este absența a, posibil, celei mai glorioase contribuții a lui Martin Luther în discursul teolgic: noțiunea de teolog al crucii.
               
                La o întâlnire al Consiliului Canonic Saxon a Ordinii Augustiniene din orașul Heidelberg în 1518, un călugăr numit Leonhard Beier a prezentat o serie de teze pregătite de dr. Luther, în timp ce însuși Luther a prezidat procedurile. Dezbaterea de la Heidelberg a intrat în istorie ca fiind momentul în care Luther a arătat noua și radicala lui teologie pentru prima dată.

                În centrul noii lui teologii se afla noțiunea că Dumnezeu se descopere pe Sine Însuși prin opoziția a ceea ce este El sau, altfel spus, Dumnezeu își împlinește scopurile dorite făcând exact opusul a ceea ce oamenii ar aștepta. Exemplul suprem al acestui fapt este crucea însăși: Dumnezeu biruie păcatul și răul permițindu-i păcatului și răului să învingă (aparent) asupra Lui. Adevărata Lui putere este demonstrată prin slăbiciune aparentă. Acesta este felul în care un teolog al crucii gândea despre Dumnezeu.

                Contrar acestei viziuni este teologul gloriei. Pe scurt, teologul gloriei înțelege că există o continuitate simplă între felul în care este lumea și felul în care este Dumnezeu: dacă tăria este demonstrată prin pură putere pe pământ, atunci și tăria lui Dumnezeu trebuie să fie așa, doar dezvoltată la infinit. Pentru un asemenea teolog, crucea este doar nebunie, fără niciun sens.

                Dar, acum unii vor răspunde: Dar teologia crucii nu a fost uitată; de multe ori se vorbește despre ea și este discutată și chiar predicată. Aici este problema: în Dezbaterea de la Heidelberg Luther se referă în realitate nu la o teologie a crucii ci la teologi ai crucii, accentuând idea că nu vorbește despre o tehnică sau un proces abstract, ci despre forma personală, existențială și reală în care teologii gândeau despre Dumnezeu și se relaționau la El. Teologia unei persoane, fie adevărată fie falsă, fie bună fie rea, este inseparabilă de credința personală a individului.

                În această vreme de Reformare, nu ar trebui să reducem înțelegerea lui Luther doar la justificare prin har prin credință. De fapt, această doctrină este inseparabilă de cea a telogilor crucii. Este trist de spus, dar este adesea greu să deosebești unde se găsesc acești teologi ai crucii. Da, mulți vorbesc despre cruce, dar regula culturală a multor biserici nu pare diferită de regula culturală a... culturii însăși. O înclinație spre putere și influență este ceea ce-i caracterizează de multe ori punând accent pe mărime, segmente de piață, cerința pieței, estetică, dorința tineretului, efecte speciale și alte feluri de tehnici, care au mai multe în comun cu industria cinematografică decât cu creștinismul primului secol. Acestea sunt cu siguranță mai asemănătoare cu ceea ce Luther ar fi privit ca simptome ale prezenței și influenței teologilor gloriei în loc de cea a teologilor crucii. O teologie a crucii abstractă poate fi ușor ambalată și vândută pe piață de un teolog al crucii. Și asta nu pentru a arăta cu degetul înspre ei: de fapt, dacă suntem sinceri, mulți, dacă nu chiar noi toți, ne simțim atrași de teologii gloriei. Nu este surprinzător că poziția implicită a naturii umane căzute este cea de teolog al gloriei.

                Modul de a trece de la a fi un teolog al gloriei la un teolog al crucii nu este ușor, nu este o simplă chestiune de a stăpâni niște tehnici, de a citi cărți sau de a învăța un vocabular nou. Este însăși pocăința.


Articol preluat de pe Reformation21.

Isus sau Filmele - John Piper

    Ce ar trebui să faci dacă cunoști pe cineva care pare a fi mai entuziasmat de filme decât de Isus?

    Mulți din cei ce se declară creștini dau puțină dovadă de a-L valora pe Isus mai mult ca pe ultimul film pe care l-au văzut. Sau ultimele haine pe care și le-au cumpărat. Sau ultima aplicație pe care și-au descărcat-o. Sau ultimul meci pe care l-au văzut. Ceva este greșit.

    Noi nu suntem Dumnezeu și nu putem judeca cu certitudine și cu precizie ce este greșit. Este o problemă undeva. Poate e o orbire, o moarte spirituală în inimă, sau o piedică ce iese la lumină. Sau o combinație a acestora. Isus nu pare valoros în mod suprem. Sau nu este simțit a fi valoros în mod suprem. Sau nu se poate vorbi despre El ca fiind valoros în mod suprem. Sau o combinație a acestora.

    Iată sugestia mea. În loc să distrugi entuziasmul lor pentru filme, haine, aplicații, și evenimente, privește-l ca pe o trăsătură de caracter lăsată de Dumnezeu . În schimb, cultivă o bucurie expresivă în Isus. Cu timpul, dacă nu este nicio rezonanță a inimii lor la bucuria ta, întrebă-i cu umilință:

„Îmi place entuziasmul tău pentru lucrurile care te pasionează. Ești atât de liber și expresiv cu privire la filme bune și haine frumoase și aplicații faine. Dar mi se pare greșit faptul că nu pari la fel de expresiv cu privire la ceea ce simți pentru Isus și pentru ceea ce a făcut El pentru noi. Te-ai gândit de ce poate fi lucrul acesta?”

    Scopul acestei întrebări este de a-i ajuta să vadă că problema nu este a iubi cu bucurie lucrurile create. Problema este absența vizibilă a afecțiunilor similare față de Hristos.

    Dacă nu sunt posibile afecțiuni similare pentru Isus, atunci spectrul idolatriei devine serios. Dar pot să simtă ei înșiși asta fără ca tu să trebuiască  să începi cu această acuzație, dacă tu le atragi atenția nu asupra entuziasmului pe care îl au, ci asupra entuziasmului care le lipsește.
   
    Nu dorim să își piardă exuberanța pentru ceea ce este bun. Vrem ca Hristos să fie suprem în inimile lor pentru ca toată exuberanța  pentru aceste lucruri să se așeze sub El și pentru El. Atunci când Isus este simțit ca fiind valoros  in mod suprem în inimile noastre, toate celelalte valori devin în mod gradat purificate și aranjate în ordinea corectă.

    Fie ca Dumnezeu să vă dea curaj și înțelepciune ajutând oamenii să se trezească la valoarea supremă a lui Isus.