Când Dumnezeu ia acasă un lider spiritual - Mack Tomlinson


După moartea lui Moise, robul Domnului, Domnul a zis lui Iosua, fiul lui Nun, slujitorul lui Moise: „Robul Meu Moise a murit: acum, scoală-te, treci Iordanul acesta, tu şi tot poporul acesta, şi intraţi în ţara pe care o dau copiilor lui Israel. – Iosua 1:1-2

Unul dintre cele mai memorabile și mișcătoare momente pentru un creștin este atunci când Dumnezeu alege să ia acasă liderul său spiritual, sfârșind slujirea lui pentru Hristos de pe pământ. Poate fi o persoană care l-a condus la credința în Hristos, sau care l-a ucenicizat în credință, sau păstorul sau presbiterul lui. Poate liderul spiritual este chiar tatăl tău, mama ta, sau o altă rudă. Când se întâmplă acest lucru, cei care rămân în urmă experimentează un lucru profund. Timpul pare a se opri în loc pentru o perioadă și reflectarea, amintirile, emoțiile, bucuria, tristețea, aprecierea, dragostea și perspectiva eternă iau locul. Lucrurile mărunte, neesențiale și secundare, dintr-o dată nu mai contează deloc, fie că acestea sunt viziunea cu privire la botez, la vremurile din urmă, sau cu privire la a-ți place sa nu imnuri sau coruri în biserică. Totul este trivial – nimic nu mai contează, în lumina faptului că Dumnezeu înlătură un adevărat slujitor al lui Hristos de pe acest pământ și acesta intră în eternitate. Trecerea lui ne schimbă în moduri în care noi realizăm și în moduri pe care noi nu le vedem încă.

Cum trebuie să vedem noi faptul că Dumnezeu înlătură un om al lui Dumnezeu din mijlocul nostru? Iosua 1, care prezintă moartea lui Moise, ne arată adevăruri care au fost reale pentru Iosua și pentru poporul Israel, și care sunt adevărate pentru toți credincioșii de azi, atunci când Domnul ia la cer pe unul dintre slujitorii Săi. Ce principii biblice ar trebui să ne modeleze înțelegerea în astfel de timpuri?

1. Toată slujirea umană este temporară – “Robul Meu Moise a murit.” (1:1) 
2. Durerea și întristarea este corectă și necesară – “Copiii lui Israel au plâns treizeci de zile” (Deut 34:8)
3. Domnul rânduie un nou lider – “După moartea lui Moise, robul Domnului, Domnul a zis lui Iosua, fiul lui Nun, slujitorul lui Moise: „Robul Meu Moise a murit: acum, scoală-te, treci Iordanul acesta, tu şi tot poporul acesta.” (1:1-2)
4. Curajul este poruncit – “Întăreşte-te şi îmbărbătează-te…” (1:6, 1:7, 1:9, 1:18)
5. Harul viitor este promis – “căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine în tot ce vei face.” (1:9)
6. Mai este încă pământ de luat în stăpânire – “scoală-te, treci Iordanul acesta… în țara pe care v-o dau.” (1:2, 13)

Oamenii lui Dumnezeu vin și pleacă, și un om nou este dat de Dumnezeu pentru scopurile Sale prezente în conducerea poporului Său. Când un slujitor al lui Hristos iese de pe scenă, slujirea sa nu mai este necesară. Ceea ce avem nevoie este următorul lider pe care Dumnezeu îl dă. Slujirea fiecărui om, totate slujirile pământești, indiferent de cât de importante par sau cât de pline de putere au fost, sunt doar temporare. Acesta este scopul și providența lui Dumnezeu. Ele ajung la un sfârșit, și când trec, poporul lui Dumnezeu se va întrista și va plânge. Acesta, de asemenea, este scopul lui Dumnezeu pentru noi, să ne întristăm în mijlocul pierderii noastre.

În mijlcoul pierderii, Dumnezeu ridică apoi un nou lider pe care l-a rânduit, pentru a duce pe poporul Său mai departe. Nu poți rămâne în trecut, plângând după Moise. Trebuie să îmbrățișezi, cu credință și curaj noul lider dat de Dumnezeu, ca cel care este rânduit să conducă acum – chemarea este înainte și în sus, pentru că, deși Dumnezeu folosește oameni, în cele din urmă noi nu urmăm oameni, ci pe Hristos Însuși.

Este nevoie de curaj spiritual să te scoli și să mergi mai departe; atfel, Dumnezeu dă porunca plină de har să nu ne temem, nici să nu ne înspăimântăm, ci să ne întărim și să ne îmbărbătăm. Motivul ultim pentru care toți credincioșii trebuie să continue în ascultare, cu curaj și credință, este pentru că Dumnezeu nu ne-a adus încă în locul unde trebuie să fim. Este încă o țară care trebuie luată în stăpânire – o țară a credinței, a ascultării, a creșterii - și o țară a proclamării moștenirii noastre spirituale și a bogățiilor care sunt ale noastre în Hristos. Trebuie deci să continuăm să avansăm, pentru că aceasta este singura cale de a-L urma pe Miel oriunde merge.

Ce mulțumire trebuie să fie în inimile noastre pentru oamenii lui Dumnezeu care au fost folosiți în viețile noastre și care acum sunt cu Domnul. Și ce credință, curaj și sârguință ar trebui să ne marcheze viețile, pe măsură ce îi urmăm nu pe ei, ci avansăm, uitându-ne la Isus, Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre.

Dumnezeu a promis că prezența Sa va merge și va fi mereu cu noi. Ce am putea cere mai mult de atât?

Dacă niciodată nu ai pierdut un lider spiritual prin moarte, ziua va veni. Este o experiență adâncă și profundă, în special dacă iubești adânc și respecți acea persoană. Tot ce simți și experimentezi atunci este corect și bun. Dar fii sigur că îți iei ochii de la el și îi pui doar pe Hristos. El este liderul ultim și permanent, care nu va muri niciodată.

„Robul Meu Moise a murit: acum, scoală-te şi intraţi în ţara pe care o dau copiilor lui Israel. Întăreşte-te şi îmbărbătează-te, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine în tot ce vei face.
----

Preluat de pe Thoughts On The Way.