Atitudinea creștinului față de el însuși - Richard Sibbes

["Nu va frânge o trestie ruptă şi nici nu va stinge un fitil care fumegă, până va face să biruie judecata." - Matei 12:20]

Ca să stabilim dacă suntem acest muc care mai arde încă și pe care Hristos nu-l va stinge, trebuie să ne amintim aceste reguli:

Trebuie să avem doi ochi: unul pentru a vedea imperfecțiunile din noi înșine și din alții și altul pentru a vedea lucrurile bune. „Sunt neagră”, spune Biserica, „dar sunt frumoasă” (Cânt. Cânt. 1:5). Cei cărora le place să caute nod în papură totdeauna duc lipsă de mângâiere și, prin slăbiciunile lor sunt predispuși să se hrănească cu astfel de lucruri amare care vor alimenta foarte mult boala care îi necăjește. Acestor oameni le place să privească numai partea întunecată a norului. Nu trebuie să ne judecăm întotdeauna potrivit cu sentimentele actuale, pentru că în ispite nu vom vedea nimic altceva decât fumul gândurilor neîncrezătoare. Focul poate fi ațâțat în cenușă, chiar dacă nu se vede. Iarna, viața este ascunsă în rădăcina.

Trebuie să ne păzim de raționamentele false, cum ar fi următorul: pentru că focul nostru nu arde ca al altora, înseamnă că nu avem deloc foc. Prin concluzii false putem ajunge să păcătuim împotriva poruncii de a nu face mărturisiri mincinoase împotriva noastră înșine. Fiul risipitor nu a spus că nu era fiu, ci că nu era vrednic de a fi numit fiu (Luca 15:19). Nu trebuie să ne încredem în evidențe false, dar nici să le negăm pe cele adevărate; pentru că astfel vom dezonora lucrarea Duhului lui Dumnezeu din noi și vom pierde ajutorul acelei evidențe care ar putea să ne crească dragostea pentru Hristos și care ne înarmează împotriva descurajărilor lui Satan. Unii greșesc atât de mult în punctul acesta de parcă ar fi fost angajați de Satan, „pârâșul fraților” (Apoc. 12:10) să pledeze pentru el acuzându-se pe ei înșiși.



Richard Sibbes, Trestia Frântă, p.102.

„Deja” și „Nu încă” în viața creștinului - Anthony A. Hoekema

Tensiunea continuă între „deja” și „nu încă” denotă că pentru creștin lupta împotriva păcatului continuă pe tot parcursul vieții lui presente. Totuși, în această luptă în care sîntem angajați, noi nu trebuie să ne așteptăm să fim înfrînți ci trebuie să fim încrezători în victorie. Noi știm că Cristos a dat o lovitură de moarte împărăției lui Satan și că distrugera lui Satan este sigură.

Noi sîntem deja făpturi noi în Cristos, în care locuiește Duhul Sfînt care ne întărește, așa încît noi putem într-adevăr face „să moară faptele trupului” (Romani 8:13). Dar în viața aceasta noi nu putem atinge perfecțiunea unei vieți lipsite de păcat. Totuși, faptul că noi continuăm să fim imperfecți nu înseamnă că trebuie să încetăm de a mai încerca să facem ceea ce este plăcut înaintea lui Dumnezeu. De fapt, putem continua să trăim în perspectiva lucrurilor care ne așteaptă numai în lumina lucrurilor pe care le avem deja.

Faptul că înțelegem că puterea ne este dată prin Duhul Sfînt care locuiește în noi trebuie să ne stimuleze să trăim o viață de credincioși pozitivă și victorioasă. Credința într-o continuă transformare care este efectuată în noi de către Duhul (compară 2 Corinteni 3:18) ar trebui să ne dea imbold în activitățile pe care le întreprindem. Mai pe sus de toate, trebuie să fim încurajați de convingerea că, la urma urmei, sfințirea noastră nu este o realizare a noastră, ci este darul lui Dumnezeu, deoarece Cristos este sfințirea noastră (1 Corinteni 1:30).

Cu privire la aceasta trebuie să mai luăm în considerare încă un lucru. Relația dintre „deja” și „nu încă” nu este o relație antitetică absolută, ci este o relație de continuitate. Primul termen, „deja”, este anticipația celui de-al doilea termen, „nu încă”. Noul Testament ne învață că există o legătură strînsă între calitatea vieții noastre prezente și calitatea vieții dincolo de mormînt. Ca să ilustreze felui în care viața aceasta este legată de viața viitoare, Noul Testament folosește metafore cum ar fi cea a premiului, a cununii a roadelor, a secerișului, a spicului și a bobului de grîu, a semănatului și a seceratului (compară Galateni 6:8). Concepte de felul acesta ne învață că noi avem o responsabilitate de a face tot posibilul pentru a trăi spre lauda lui Dumnezeu, deși continuăm să fim imperfecți.

Antony A. Hoekema, Biblia și Viitorul, pp. 70-71.

Isus a avut o slujbă "seculară" - Jerram Barrs

Uneori creștinii vor susține că singura muncă ce merită cu adevărat, care este plăcută înaintea lui Dumnezeu și care este spirituală, este munca de a sluji cu propovăduirea Evangheliei în jurul lumii. Această viziune sugerează că, dacă noi suntem cu adevărat creștini serioși, plini de zel, atunci noi ne vom părăsi slujbele "seculare", în care pur și simplu ne câștigăm existența, aducând venit pentru familiile noastre și conducând lumea, și ne vom alătura muncii "sacre" de misiune.

Dar dacă stăm să ne gândim la viata lui Isus, vedem că El a lucrat așa-numita muncă seculară de tâmplar sau de pescar timp de mult mai mulți ani decât a fost predicator și învățător. Ar fi o blasfemie să presupunem că în timpul acelor ani Isus trăia într-o manieră care nu era complet evlavioasă și în întregime plăcută înaintea Tatălui din cer.

[Articol preluat și tradus de pe Thoughts On The Way]