Lipsa de Gandire – J.C. Ryle

A nu gandi este un motiv simplu pentru care mii de suflete sunt aruncate pentru totdeauna in Iazul de Foc. Oamenii nu vor lua in considerare, nu vor cauta, nu vor privi in jurul lor, nu vor reflecta asupra sfarsitului alergarii lor si consecintelor inevitabile ale zilelor lor, si se vor trezi dandu-si seama ca sunt condamnati din pricina unei lipse de gandire.

            Tinerilor, nimeni nu este in mai mare pericol de lucrul acesta decat voi. Stiti putine despre pericolele din jurul vostru, si de aceea sunteti nepasatori in umblarea voastra. Urati problema gandirii serioase si in liniste, si de aceea luati decizii gresite si aduceti asupra voastra mult necaz. Tanarul Esau trebuia sa aiba mostenirea fratelui sau, si isi vanduse dreptul de intai nascut: niciodata nu s-a gandit cat il va vrea in viitor. Tinerii Simeon si Levi au trebuit sa razbune violul sorei lor Dina, si sa omoare pe Sihemiti: niciodata nu au luat in considerare cate probleme si neliniste ar putea aduce tatalui lor Iacov si casei lui. Se pare ca Iov a fost intr-adevar temator de aceasta lipsa de gandire intre copiii lui: este scris ca, atunci cand aveau un ospat, si „dupa ce treceau zilele de ospat, Iov chema si sfintea pe fiii sai: se scula dis de dimineata si aducea pentru fiecare din ei cate o ardere de tot. Caci zicea Iov: ‘Poate ca fiii mei au pacatuit si au suparat pe Dumnezeu in inima lor’. Asa avea Iov obicei sa faca” (Iov 1:5).

            Credeti-ma, lumea aceasta nu este o lume in care sa facem bine fara a gandi, si in cele din urma sa faca bine problemei sufletelor noastre. „Nu te gandi”, sopteste Satana: el stie ca o inima neconvertita este ca documentele financiare ale unui om de afaceri, ele nu vor trece de o inspectie amanuntita. „Uitati-va cu bagare de seama la caile voastre”, spune Cuvantul lui Dumnezeu – opriti-va si ganditi-va – cercetati si fiti intelepti. Proverbul spaniol are dreptate: „Graba vine de la diavolul”. Asa cum oamenii se casatoresc in graba si apoi sunt necajiti cu partenerul, asa fac si greseli in privinta sufletelor lor intr-un minut, iar apoi sufera pentru asta ani intregi. Asa cum un slujitor nechibzuit face rau, iar apoi spune „Nu m-am gandit vreo clipa macar”, asa si tinerii se grabesc in pacat,  si spun: „Nu m-am gandit – nu parea a fi pacat”. Nu parea pacat! La ce va asteptati? Pacatul nu va veni la voi spunand: „Sunt pacat”; putin rau ar face de ar lucra in felul acesta. Pacatul intotdeauna pare „bun, si placut, si de dorit”, atunci cand este insarcinat sa vina. O, primiti judecata, primiti intelepciune! Amintiti-va de cuvintele lui Solomon:  „Cararea pe care mergi sa fie neteda, si toate caile tale sa fie hotarate” (Proverbe 4:26).

            Unii, indraznesc sa spun, vor obiecta ca cer ceea ce este exagerat; ca tineretea nu este timpul in viata in care oamenii ar trebui sa fie seriosi si ganditori. Si raspund ca, este mic pericolul de a fi asa in ziua de azi. Vorba si gluma proasta, si amuzamentul excesiv, sunt doar prea obisnuite. Nu contrazic faptul ca este un timp pentru fiecare lucru; dar a fi intotdeauna frivol si glumet numai intelept nu este. Ce spune cel mai intelept om – „Mai bine sa te duci intr-o casa de jale decat sa te duci intr-o casa de petrecere; caci acolo iti aduci aminte de sfarsitul oricarui om, si cine traieste, isi pune la inima lucrul acesta. Mai buna este intristarea decat rasul; caci prin intristarea fetei inima se face mai buna. Inima inteleptilor este in casa de jale, iar inima celor fara minte este in casa petrecerii” (Eclesiastul 7:2-4). Matthew Henry ne spune povestirea unui mare politician de pe timpul Reginei Elisabeta, care s-a pensionat din serviciul public in ultimele lui zile, si s-a dedat gandirii serioase. Fostii colegi de distractii ai lui au venit sa-l viziteze, si i-au spus ca devenea sobru: „Nu, raspunsese el, sunt serios; pentru ca toti cei din jurul meu sunt seriosi. Dumnezeu este serios observandu-ne – Hristos este serios mijlocind pentru noi – Duhul este serios luptand cu noi – adevarurile lui Dumnezeu sunt serioase – dusmanii nostri spirituali sunt seriosi in manierele lor de a ne distruge – saracii pacatosi pierduti sunt seriosi in iad – de ce atunci sa nu fiti voi si eu seriosi la fel?”

            Oh, tinerilor, invatati sa fiti ganditori! Invatati sa luati seama la ce faceti, si unde mergeti. Faceti-va timp pentru reflectare linistita. Stati in legatura stransa cu inima voastra, si ramaneti nemiscati. Aduceti-va aminte de avertizarea mea – nu fiti pierduti doar pentru lipsa de a gandi.

Extras din cartea „Thoughts for Young Men”, capitolul II.

Nebună Ipocrizie – Thomas Brooks

     Condițiile prin care Hristos este oferit in Evanghelie sunt acestea: că va trebui să acceptam un Hristos în întregime cu o inimă întreagă. Acum, luați aminte: un Hristos în întregime include toate funcțiile Lui; și o inimă întreaga include toate capacitățile noastre.
 

     Hristos ca mijlocitor este profet, preot, si rege. Hristos ca profet ne învață. Hristos ca preot ne mântuie și mijloceste pentru noi. Hristos ca rege ne sfințește și stăpânește peste noi.

     Ipocritul poate să dorească sa Îl accepte pe Hristos ca preot pentru a-L salva de mânie, de blestem, de iad, de focul veșnic – dar niciodata nu este doritor cu sinceritate sa Îl primeasca pe Hristos ca profet pentru a-L învăța și instrui, și ca rege să stăpânească și să domnească peste el. Mulți ipocriți vor să accepte un Hristos mântuitor – dar nu vor să Îl primească pe un Hristos stăpanitor, un Hristos care poruncește (Luca 19:27).

     Ipocriților le place să împărtășească cu Hristos bucuria Sa, dar nu doresc sa împărtășească cu Hristos sfințenia Sa. Ei vor să fie mântuiți de Hristos – dar nu vor cu sinceritate să se supună legilor și guvernării lui Hristos. Vor să fie salvați prin sângele Său – dar nu sunt dornici să se supună toiagului Său.

     Dar un adevărat creștin Îl primește pe Hristos în toate funcțiile Sale. Îl accepta, nu numai ca Isus mântuitorul – ci și ca Isus Domnul. Îl primește, nu numai ca Hristos mântuitorul – ci și ca Hristos conducătorul. Îl primește pe Hristos ca pe rege pe tronul Său, cât și ca jertfa ispășitoare pe crucea Sa
.

     Ipocritul dorește doar un Hristos mântuitor, un Hristos iertător de pacate, un Hristos mântuitor al sufletului – dar nu îi pasă de un Hristos conducător, de un Hristos care împărățește,  de un Hristos care poruncește, de un Hristos care sfințește; și asta, la urma urmei, va demonstra păcatul său vrednic de osândă.

Extras din cartea „Touchstone of Sincerity”, scrisă de Thomas Brooks.

O avertizare – C.H. Spurgeon

[Articol preluat din The Sword and the Trowel de C.H. Spurgeon]

Cand am fost in Venetia am cumparat de acolo cateva obiecte si, fiind impovaratoare, ne-am gandit sa le trimitem acasa cu un vas englez ce se afla pe Canal. Am plecat intr-o gondola cu cutia noastra, si, dupa ce am intrebat de capitanul vasului, i-am pus urmatoarea intrebare: „Ati duce o cutie de-a noastra la Londra, si care este pretul?” Raspunsul lui a fost foarte direct: „Nu pot sa va spun pana ce nu voi sti ce este in ea, pentru ca nu vreau sa ma bag in probleme”. Un raspuns de bun simt, intr-adevar; am admirat grija si onestitatea lui.

            Ce pacat ca oamenii nu exercita aceeasi grija in lucrurile spirituale, cu privire la ce vor primi sau ce vor respinge. Drag cititor, in aceste clipe se gasesc mii de carti rele publicate, si multimi de invatatori mincinosi trimisi sa insele pe cei nevigilenti; trebuie sa te pazesti, pentru ca sa nu fi indus in eroare. Nu lua nimic cu usurinta, cerceteaza lucrurile tu insuti, pune la proba orice noua doctrina, si vechea doctrina marturisita de asemenea, prin Cuvantul lui Dumnezeu. Poate ca vei lua lucruri de contrabanda la bord inainte de a-ti da seama; fii cu amandoi ochii deschisi, priveste si examineaza, iar atunci cand esti presat sa accepti un anumit lucru, afla ce se gaseste in el. Nu crede tot ce spune un om doar pentru ca este cleric, sau elocvent, sau invatat, si nici chiar daca este bun si generos. Supune-le pe toate examenului Sfintelor Scripturi, si daca nu trec proba, nu le primi, oricare ar fi pretentiile lor.

            Dar, cititorule, este buna religia pe care o ai acum? Sti ce este in ea, sti din ce consta? Oare nu este ea inselatoare si falsa? Incearca-te pe tine insuti, si sa nu iti odihnesti sufletul pana cand nu sti din ce consta ea. Diavolul si toti aliatii sai vor incerca sa te insele sa le duci marfa, dar esti acum avertizat din timp, respinge lucrurile lor rele. Lucrarea ispravita a lui Isus primita prin credinta este „o buna nadejde prin har”, si nu este alta. O ai tu? Sau te uiti nebuneste dupa o alta? Domnul sa te conduca departe de orice altceva, spre Isus. Oricare ar fi pricina increderii pe care oamenii ti-ar oferi-o,  ai grija sa stii CE ESTE IN EA inainte sa o accepti.

Legalismul, inerent omului - John Brown

Care va fi costul de a fi un creștin adevărat? „Îl va costa neprihănirea proprie. El trebuie să dea afară toată mândria și gândurile înalte despre el și ideea propriei lui bunătăți. El trebuie să fie mulțumit să meargă în cer ca un sărman păcătos, salvat doar prin harul gratuit, și datorând totul meritelor și neprihănirii altuia”. – J.C. Ryle

„Toți oamenii prin natură, și chiar și credincioșii, care sunt neînnoiți, doresc să fie sub legământul faptelor și să obțină fericirea prin propria lor neprihănire, sau prin condiția ei.

1. Este natural la om, și de aceea omului din orice formă de religie, loc, funcție, educație sau mod de viață, să accepte acest lucru (Romani 9:31,32; 10:3; Iona 1:16; Matei 19:16; Ioan 6:28; Fapte 2:37; Luca 15:19).

2. Propria noastră muncă sau suferință, pentru a obține fericirea de la Dumnezeu, este extrem de potrivită cu mândria naturii noastre decăzute, și ne face să ne uităm la Dumnezeu ca la datornicul nostru (Romani 10:3; 7:9; Galateni 2:19).

3. Ignoranța omului față de cerințele înalte și ample ale legii înculcate, și față de inabilitatea gravă de a o ține – sau grija lor de a reduce teama de ea și de a-și lărgi ideea propriei abilități, promovează cu tărie dorința lor de a fi sub ea (Romani 7:9-13; 10:3; Galateni 4:21).

4. Oamenii au în mod natural o vrăjmășie stranie împotriva lui Dumnezeu și a metodei Lui pline în ce privește răscumpărarea – împotriva lui Isus Hristos și a întregii Lui mijlociri, în special împotriva lucrării lui jertfitoare; și astfel le place să se opună onoarei acesteia alipindu-se de metodele legii de a obține fericirea (Romani 8:7; Ioan 15:24; Romani 10:3; 9:32; 5:21; Galateni 2:21; 5:2,4)”. Teologia Sistematica a lui John Brown de Haddington [Reformation Heritage Books: 2002] p 212.

[Articol preluat și tradus de pe http://www.monergism.com]

Despre Fericiri – Martin Lloyd-Jones

[ fragment din capitolul Ferice de cei milostivi al cartii Studii Asupra Predicii de pe Munte de D. Martin Lloyd-Jones ]

Fericirile ne reamintesc de anumite adevaruri fundamentale, centrale, referitoare la pozitia crestina.  Primul este acesta: Evanghelia crestina pune accentul mai degraba pe a fi decat pe a face. Evanghelia pune mai mare pret pe atitudinea noastra decat pe actiunile noastre. Accentul principal este pus in primul rand pe ceea ce suntem noi in esenta, si nu pe ceea ce facem. De-a lungul acestei Predici, Domnul nostru este preocupat de character. Mai tarziu El vorbeste despre actiuni; dar inainte El vorbeste despre caracterul si natura crestinului. Aceasta este, dupa cum voi arata, in esenta, invatatura Noului Testament. Crestinul este ceva inainte de a face ceva; noi trebuie sa fim crestini inainte de a ne putea comporta ca niste crestini. Acesta este un aspect fundamental. A fi este mai important decat a face, atitudinea are o insemnatate mai mare decat actiunea. Conteaza in primul rand esenta caracterului nostru. Sau dati-mi voie sa ma exprim in felul urmator: noi nu suntem chemati sa fim crestini, sau sa incercam sa fim crestini, in anumite privinte. Sunt de parere ca a fi crestin inseamna a avea in primul rand un anumit character si a fi un anumit fel de om. Acest lucru este adesea interpretat gresit, si oamenii cred ca Noul Testament ne indeamna sa incercam sa fim crestini in unele privinte si sa incercam sa traim vieti crestine doar in anumite imprejurari. Nicidecum: noi suntem crestini, iar actiunile noastre sunt rezultatul acestui fapt.

Facand un pas mai departe, putem sa punem problema si astfel: Nu suntem chemati sa ne controlam crestinismul, ci mai degraba crestinismul este acela care trebuie sa ne controleze pe noi. Din punct de vedere al Fericirilor, ca de altfel din perspectiva intregului Nou Testament, este o completa denaturare sa crezi altceva si sa spui, de exemplu: “Ca sa fiu cu adevarat crestin, trebuie sa accept si sa folosesc invatatura crestina si apoi sa o aplic.” Dar Domnul nostru nu spune asa. Atitudinea corecta este mai degraba aceea in care crestinismul meu ma controleaza; trebuie sa fiu dominat de adevar, deoarece am fost facut crestin prin lucrarea launtrica a Duhului Sfant. Citez din nou acea frapanta afirmatie a apostolului Pavel, care cu siguranta surprinde foarte bine acest adevar: “traiesc… dar nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine.”[Galateni 2:20] El controleaza totul, nu eu; in felul acesta nu va trebui sa ma consider un om natural care isi controleaza propria atitudine si incearca in diferite feluri sa fie crestin. Nu; Duhul Sau ma controleaza tocmai in centrul vietii mele, controleaza chiar resortul vietii mele, sursa tuturor activitatilor mele. Nu poti citi Fericirile fara sa ajungi la aceasta concluzie. Credinta crestina nu este ceva aflat la suprafata vietii omului, un simplu strat de suprafata sau o spoiala. Nu, este ceva ce are loc chiar in centrul personalitatii sale. De aceea, Noul Testament vorbeste despre renastere, despre a fi nascut din nou, despre o noua creatie si despre primirea unei naturi noi. Este ceva ce se intampla unui om chiar in centrul fiintei sale; ii controleaza toate gandurile, perspectiva asupra vietii, intreaga imaginatie si, ca urmare, actiunile sale. De aceea, toate activitatile noastre sunt rezultatul noii naturi, al noului caracter pe care l-am primit de la Dumnezeu prin Duhul Sfant.

Marea Rosie - Henri Rossier

                In Marea Rosie gasim un al doilea aspect al crucii lui Hristos: rascumpararea. „Prin indurarea Ta, Tu ai calauzit poporul pe care l-ai rascumparat” (Exod 15:13). Daca ne mantuie si ne rascumpara, inseamna ca Dumnezeu e pentru noi. In adevar, El spune: „Domnul se va lupta pentru voi; dar voi stati linistiti” (Exod 14:14). Pastele Il oprea pe Dumnezeu ca judecator si il punea pe Israel in siguranta. La Marea Rosie, Dumnezeu intervine ca Mantuitor (15:2) pentru poporul Sau. Ei nu aveau altceva de facut decat sa asiste la aceasta mantuire. „Stati pe loc si veti vedea eliberarea” (Exod 14:13). Cand ne rascumpara, Dumnezeu ia, pentru a spune asa, impotriva Sa pe vrajmasii care erau impotriva noastra si pe care eram cu totul neputinciosi sa-i invingem. In aceasta clipa solemna, ce situatie grea si critica pentru poporul lui Dumnezeu! Vrajmasul vroia sa-si ia inapoi prada, il urmarea pe Israel, incins cu sabia, si in inghesuia langa o mare care era de netrecut.

                La fel este si cu cei pacatosi. Puterea lui Satan ii duce spre moarte si moartea este judecata lui Dumnezeu. „Este randuit oamenilor sa moara o singura data si dupa aceea vine judecata”. Si trebuie ca sufletul sa aiba a face cu aceasta din urma in mod direct, personal. Nu este mijloc de scapare. Poporul era fara arme impotriva vrajmasului, fara posibilitati impotriva mortii. Si tocmai in aceasta situatie extrema intervine Dumnezeu. Toiagul lui Moise este intins nu asupra lui Israel, ci in favoarea lui, peste mare. Moartea devine o cale, in loc de a fi un mormant al poporului. Ei pot sa treaca marea ca pe uscat. O cale noua, un ceas solemn era cand un popor intreg trecea printre aceste ziduri de apa inaltate in dreapta si in stanga la lucrarea „vantului de rasarit”, printre aceste mase de ape, care, in loc sa-i inghita, ii erau un adapost! Maretia acestei intamplari a ramas, iar groaza ei a trecut. Gasim in aceasta intamplare simbolul mortii si judecatii suferite de un altul. Pentru noi S-a prezentat Domnul. „Ma aruncasesi in adanc, in inima marilor si curentii ma inconjurasera; toate valurile si toate talazurile Tale au trecut peste mine”. „Apele m-au inconjurat sa-mi ia viata” (Iona 2:3,5). Aceasta povara a mortii, Hristos a purtat-o in intregime si El singur a simtit-o in adancimile infinite ale sufletului Sau sfant.

                Da, poporul trece marea ca pe uscat. Judecata nu gaseste nimic in ei, pentru ca ea a luat sfarsit in moarte, iar pentru noi in persoana lui Hristos, la cruce.

                Ei trec nevatamati pe celalalt tarm. In aceasta aflam simbolul nu numai al mortii, ci si al invierii lui Hristos pentru noi.

                Aceasta este invatatura pe care ne-o prezinta Marea Rosie. Armata vrajmasului este nimicita si ei isi afla mormantul acolo unde noi am aflat o cale. Orice spaima s-a dus. Putem sta in pace pe celalalt tarm, in puterea unei vieti de inviere care a trecut prin moarte.

                Credinta este cea care ne face parte de aceasta binecuvantare. „Prin credinta, ei au trecut Marea Rosie ca pe uscat, iar egiptenii care au incercat s-o treaca au fost inghititi” (Evrei 11:29). In timp ce credinta trece aceasta mare, lumea care incearca prin ea insasi sa infrunte moartea si judecata, va fi inghitita.

                Dupa ce am gandit la semnificatia Marii Rosii ca imagine a mortii si invierii lui Hristos pentru noi, sa vedem acum intinderea eliberarii care s-a savarsit aici, in favoarea poporului. Aceasta eliberare, mantuirea, este un cuvant simplu, dar pentru inimile noastre are o insemnatate fara seaman.

                In mantuire este o parte negativa si una pozitiva. Cea dintai este nimicirea vrajmasului, a intregii lui puteri si a tuturor urmarilor acestei puteri. Harul, in persoana lui Hristos, a intrat in locul nostru in acest loc. „Prin har suntem mantuiti”. Astfel, puterea lui Satan, lumea, pacatul, moartea, mania si judecata sunt invinse, inlaturate prin credinta, in crucea lui Hristos. Dar aceasta lucrare minunata ne da o binecuvantare pozitiva. „Prin indurarea Ta, Tu ai calauzit poporul pe care l-ai rascumparat, iar prin puterea Ta, il indrepti spre locasul sfinteniei Tale” (Exod 15:13). „V-am purtat pe aripi de vultur si v-am adus aici, la Mine” (Exod 19:4). „Hristos, de asemenea a suferit o singura data pentru pacate, Cel Drept pentru cei nedrepti, ca sa ne aduca la Dumnezeu” (1 Petru 3:18). „Prin El, si unii si altii avem intrare la Tatal, printr-un singur duh” (Efeseni 2:18).

Binecuvatare nemarginita! Poporul care nu numai salvat, el a ajuns pe o cale care pentru noi crestinii este Tatal. „Vedeti ce dragoste ne-a aratat Tatal, sa ne numim copii ai lui Dumnezeu” (1 Ioan 3:1). Sa intonam impreuna cu Israel, insa pe o nota mult mai inalta, cantecul eliberarii. Scopul a fost atins! Scopul este Dumnezeu Insusi, Acela caruia prin Duhul Ii spunem „Ava, Tata”. Si in toata aceasta lucrare, care este partea de lucrare a lui Israel, care este a noastra? Absolut nici una. Mantuirea ne este adusa de harul lui unui Dumnezeu care nu mai cere, care nu face caz de drepturile Sale asupra noasra, ci Isi gaseste satisfactia sa fie un daruitor suveran, un daruitor vesnic.

                [Extras din „Ganduri asupra cartii Iosua”, capitolul 3]

Pacatul Tanjirii Dupa Egipt – C.H. Spurgeon

                [Predica este intitulata “The First Setting Up of the Brazen Serpent”, predicata in data de 10 mai, anul 1883, la Metropolitan Tabernacle, Londra. O puteti descarca in format pdf  aici. Pasajul extrasului este Numeri 21:4,5]

Sunteti atat de descurajati incat nu vreti sa mai traiti prin credinta – vi se pare lucrul acesta prea substantial?

Sunteti obositi sa va mai rugati „Da-ne noua astazi painea cea de toate zilele”? Ati dori mai mult o buna gramada de bani in banca in loc de asta si de grijile si cursele bogatiei.

Si asa se intampla ca nu mai sunteti multumiti cu vechea Evanghelie? Este atat de usor de digerat incat tanjiti dupa o bucata tare – o bucata din filozofia de fier care sa va ramana in minte ani intregi. Vreti un pic din gandirea moderna nedigestibila care va locui in voi ca si castravetele din Egipt, care nu se ducea atat de repede ca mana din cer. Doriti praz iute si usturoi si ceapa – ceva senzational, ceva deosebit, dar in nici un fel placut gustului pur a celor ce sunt nascuti din Duhul.

Nu este ciudat cum oameni care se numesc pe ei insisi crestini alearga dupa acea carne; iar despre adevarata si buna Evanghelie, care poate mantui si zidi sufletul, incep sa spuna: „Este prea uzata: am auzit acest lucru atat de des. Vezi, e aceasi mana demodata; vrem mai multa varietate. Vrem ceva nou, inedit, care va atrage mintea noastra intelectuala avansata prin subtilitatea sa metafizica”.

Asta este stilul.  Vad spiritul acesta peste tot, si ne lovim de el intr-un fel sau altul – plangandu-ne de ceea ce Dumnezeu ofera prin providenta, plangandu-ne de ceea ce Dumnezeu ofera in Biblie, plangandu-ne de ceea ce Duhul Sfant ofera in lucrarile Sale divine.

                Atunci cand umorul cartirilor este in noi, ne plangem de tot si de toate, cum au facut israelitii acestia: s-au plans de Dumnezeu, s-au plans de Moise, s-au plans de mana. Ar fi fost gata sa se planga si de Aaron; dar, spre binele lui, murise deja cam de o luna, asa ca au pus si mai multa vina pe Moise. Pentru oamenii din conditia aceasta nimic nu este bine: nimic nu poate fi bine, toata lumea este data peste cap, si daca ar fi din nou data peste cap ar fi la fel de gresit – poate mai rau ca niciodata.

                Zambiti, vad, la lucrul acesta. Pai, puteti sa zambiti daca doriti, fratilor, dar este un lucru pentru care trebuie plans; pentru ca imi amintesc de un pasaj care spunea: „Domnul le-a auzit cartirile”. Acesta este punctul solemn in aceasta problema. Ne place ca Dumnezeu ne aude rugaciunile; pentru aceasta tanjim noi... Dar nu este inspaimantator faptul ca Dumnezeu ne aude si cartirile?

Pregateste-te sa mori – C.H. Spurgeon

[Aceasta este continuarea si sfarsitul  predicii care a fost postata aici. Daca inainte a descoperit nebunia celor ce nu sunt pregatiti de moarte, acum indeamna pe acestia sa fie impacati cu Dumnezeu, prin Isus Hristos]

 Inainte de a incheia subiectul, trebuie sa va indrept gandurile la ceea ce este adevarata pregatire pentru moarte.Trei lucruri imi vin in minte care au de a face cu responsabilitatea noastra pentru ora mortii. Cautati intai sa fiti spalati in Marea Rosie a sangelui Mantuitorului nostru drag, sa cunoasteti moartea lui Hristos, si, prin credinta in ea, veti fi pregatiti pentru a o infrunta pe a voastra. Fara sa ne spunem opinia despre acest sistem de medicina care spune ca vindeca bolile producand un efect asemanator cu boala originala, o recomandam in lucruri spirituale; veniti sa fiti uniti cu moartea lui Hristos, si aceasta va lua raul si boldul mortii voastre. Fiti ingropati cu El in botez inspre moarte si aveti parte cu El in realitatea simbolizata in acel binecuvantat ritual, si nu veti fi infricosati de apele ingamfate ale Iordanului, daca toata marea sangelui Mantuitorului a trecut peste voi, pentru ca sa fiti spalati si curati.

  Daca vina va fi in constiinta voastra, va fi ca o piatra de moara legata la gat si va veti cufunda in nenorocirea fara sfarsit; dar daca dragostea lui Isus va fi in inima voastra, va va inalta capul si va va mentine in siguranta, pentru ca chiar daca inima si carnea va vor slabi, Il veti avea pe Dumnezeu ca taria inimii voastre si ca partea voastra de mostenire pentru totdeauna.

              Din nou, invatati de la apostolul Pavel sa „muriti in fiecare zi”. Practicati lucrarea aceasta, lepadarea de sine, si mortificarea carnii pana cand va deveni un obicei pentru voi, si atunci cand va trebui sa va dati o data pentru totdeauna carnea si sa lasati totul, doar veti continua cursul vietii voastre care l-ati urmat tot timpul. Nu este de mirare daca moartea va va fi un lucru greu daca sunteti complet neobisnuiti ei in gandire si in asteptare. Daca moartea vine la mine ca un strain, voi fi incremenit, dar daca m-am pregatit pentru a o primi, poate sa vina si sa bata la usa mea, iar eu voi spune: „Sunt pregatit sa merg cu tine, caci te-am asteptat toata viata mea”. Cat de frumoasa este expresia apostolului, „sunt gata sa fiu turnat ca o jerfa de bautura si clipa plecarii mele este aproape”. El astepta moartea ca pe un prieten, si atunci cand a venit, sunt sigur ca a fost o placere pentru el sa plece. Ne spune ca are „o dorinta de a pleca si a fi cu Hristos, care este mult mai bine”. Tot asa sa invatam si noi sa privim inspre timpul cand vom auzi chemarea „Haideti mai sus!”, ca un lucru de dorit mai mult ca de temut.

              Invatati sa va supuneti voia voastra voiei lui Dumnezeu in fiecare zi. Invatati sa rezistati greutatilor ca un bun soldat al crucii, pentru ca atunci cand vine ultima lupta, sa va gaseasca in stare, prin harul lui Dumnezeu, sa infruntati partea cea mai grea a ultimei probe cu neclintit curaj. Si ca ultima pregatire pentru sfarsitul vietii, trebuie sa va sfatuiesc sa stati fara incetare in serviciu activ si de ascultare a poruncii lui Dumnezeu. De multe ori m-am gandit ca nu este un loc mai fericit pentru a muri decat la locul datoriei. Daca as fi fost soldat, cred ca mi-ar fi placut sa mor asa cum a murit Wolfe, cu strigate de victorie in auzul sau,  sau cum a murit Nelson in mijlocul celui mai mare succes al lui.

              A ne pregati pentru moarte nu inseama a ne duce singuri intr-o camera si a ne izola de lume, ci un serviciu activ; „implinind lucrarea de zi cu zi”. Cea mai buna pregatire pentru a dormi, cel mai sanatos somnifer, este munca grea, si unul din cele mai bune lucruri care ne pregatesc pe noi pentru a dormi in Isus este a trai in El o viata activa de staruinta in bine. Atitudinea cu care as vrea sa ma gaseasca moartea este cu mijlocul incins si cu facliile aprinse, asteptant si privind; la lucru, facand ceea ce mi s-a incredintat, si inmultindu-mi talentele pentru gloria Stapanului.

               Trandavii nu vor anticipa odihna, dar lucratorii nu vor fi nedoritori sa primeasca clipa in care vor auzi cuvintele „S-a terminat”. Mentineti privirea la recompensa premiului. Faceti-va comori in ceruri, si asa veti fi pregatiti de a trece apele si a intra in tara iubita, acolo unde inima si comoara noastra au fost inainte, pentru a ne pregati calea.

               Spalati in sangele lui Hristos, invatati a fi supusi oricarui lucru pe care Dumnezeu il doreste, si sa ne gasim placerea in a face voia Lui aici pe pamant asa cum speram sa o facem si in ceruri, uniti unei vieti de sfant serviciu, si sunt convins ca vom fi pregatiti ca acel om din trecut sa spunem: „Am luptat lupta cea buna, mi-am sfarsit alergarea, am pazit credinta”, si cu el, in liniste si in bucurie sa anticipam coroana care nu se vestejeste. Dumnezeu sa va aduca la aceasta stare, din pricina lui Hristos.

                

               

               Amin.

               

               

Incredere in Scripturi - John MacArthur

[John MacArthur a investit 42 de ani predicand, duminica dupa duminica, din Noul Testament, in mod expozitiv, luand fiecare verset si fiecare capitol la rand, carte dupa carte. Si a fost anul acesta cand a predicat ultima data in felul acesta din Noul Testament, desi Marcu a fost cartea care a lasat-o pe sfarsit. Acum deci, ajunsese la Marcu capitolul 16, de la versetul 9 la 20.

Predica o puteti citi sau asculta aici in engleza.

Sper ca cuvintele acestea sa va incurajeze sa credeti in Scriptura cu toata puterea, caci este lucrul fundamental al credintei noastre, desi nu in oameni trebuie sa ne incredem, ci numai si numai in Dumnezeu, care ne-a vorbit, si a incheiat descoperirea care a vrut sa ne-o ofere pe paginile Noului Testament, daruindu-ne tot ce trebuie sa stim pe paginile Bibliei, pana la venirea lui Hristos].

Era o duminica cu ploaie din februarie anul 1969, cand am aparut la Grace Church la douazeci si multi de ani fara sa stiu ce ne pregatea viitorul. Dar aveam cateva lucruri in minte. Unul era sa predic Scriptura verset cu verset si altul sa pregatesc oameni. Dumnezeu a adus rod in amandoua aceste lucruri in feluri in care nu mi-as fi putut imagina niciodata.

                Eram pregatit sa predau invatatura Bibliei cu seriozitate, dar cu bucurie. Eram pregatit sa predic verset cu verset, cuvant cu cuvant, fraza cu fraza si litera cu litera, daca era necesar. Toate astea pentru ca eram convins de un mare adevar de baza, cu o mare motivatie. Credeam atunci, si cred acum, ca atunci cand tin o Biblie in mainile mele, detin intr-adevar Cuvantul Viu al lui Dumnezeu. Cred asta. Intotdeauna am crezut asta. Si credinta mea in precizia si integritatea Scripturii este tot mai tare in viata mea.

Ma gandesc ca as fi putut incepe la Grace Church argumentand si aparand Scriptura. Dar nu am facut asta. Nu am facut lucrul acesta pentru ca nu aveam nevoie sa fac asa ceva. Scriptura se va apara singura. Este propria sa aparare. Este ca un leu; doar deschizi cusca si il lasi sa iasa.

Nu am nevoie sa va spun ca acesta este Cuvantul Viu al lui Dumnezeu. Stiti ca este. Nu este nici o alta explicatie pentru Biblie atunci cand ne adancim in ea. Este atat de evidenta divinitatea ei. Intr-adevar, zidesc pe temelia altora. Sunt ultimul din tot procesul. Slujba mea a fost sa va spun ce inseamna Biblia. Acesta este sfarsitul procesului. Si inainte sa fac asta, trebuie sa am o Biblie. Si inainte ca sa pot spune ca acesta este Cuvantul lui Dumnezeu, si inainte sa puteti vedea voi ca acesta este Cuvantul lui Dumnezeu, trebuie sa fie intr-adevar Cuvantul lui Dumnezeu.

[A intelege stiinta si istoria manuscriselor] este unul din lucrurile cele mai importante pe care le inveti la seminar pentru ca daca ai orice fel de indoiala increzandu-te in traducerea Bibliei, iti va rapi convingerea [ca acesta este Cuvantul Lui] din inima. De aceea cei ce ataca adevarul, ataca in primul rand veridicitatea Scripturii. Pentru ca daca se poate demonstra ca Biblia este imprecisa, sau tradusa inadecvat, sau gresita, atunci nu avem siguranta de nimic.

Asa ca intrebarea de baza a cuiva care are sa isi dea viata intreaga studiului Scripturii este: E Scriptura precisa? Am sa va marturisesc: nu sunt limitat traducerii in limba engleza [am invatat sa o citesc si in Ebraica si Greaca]. Si am sa va spun: am inceput crezand ca Biblia este Cuvantul lui Dumnezeu si am terminat crezand ca Biblia este Cuvantul lui Dumnezeu cu si mai multa convingere. Nu pentru ca am studiat stiinta manuscriselor in anii acestia, ci pentru ca am studiat Biblia si pentru ca ea este cea mai mare apararea a ei.

[Dupa aceasta, John MacArthur face o aparare obiectiva a veridicitatii Bibliei,si aceasta obiectivitate este desigur un argument de necontestat in apararea Cuvantului lui Dumnezeu. Domnul MacArthur termina in acest fel expozitia Noului Testament pentru ca, daca observati, Marcu capitolul 16 cu versetul 9 incepe cu o paranteza, care cuprinde toate versetele pana la versetul 20, pana la sfarsitul capitolului si a cartii. Ce inseamna paranteza? Acelasi lucru ca si in Ioan 8; versetele cuprinse nu erau in manunscrisele originale, ci au fost adaugate mai tarziu. Ba mai mult, Marcu are doua sfarsituri adaugate; unul este cel care il putem citi in paranteza in versiunea Cornilescu, iar celalalt, care este mai putin obisnuit, este mai scurt. Va las notita care apare in Biblia engleza ESV (English Standard Version): 

„Unele mansucrise termina cartea cu capitolul 16 versetul 8; altele includ versetele de la 9 la 20 imediat dupa versetul 8. Unele manuscrise adauga material aditional dupa versetul 14; un manuscris latin adauga dupa versetul 8 aceasta: Ei i-au spus pe scurt lui Petru si acelora care erau cu el tot ce le-a fost zis. Si dupa aceasta, Isus Insusi a trimis prin ei, de la est pana la vest, sfanta si nemuritoarea proclamare a mantuirii vesnice. Alte manuscrise includ aceste cuvinte dupa versetul 8, iar apoi continua cu versetele de la 9 la 20”.

Nu afecteaza acest lucru veridicitatea sau precizia Bibliei? In nici un caz! Lasati-l pe domnul MacArthur sa va spuna de ce...]