Acum câțiva ani, când tocmai aveam patru copii și cel mai mare avea 3 ani, i-am pregătit pe toți pentru a merge la o plimbare. După ce ultimul biberon și-a găsit un loc și eram gata de plecare, copilul meu de doi ani s-a întors și mi-a spus: „Wow, ai mâinile pline!”
Ea ar fi putut foarte bine să spună: „Nu știi ce cauzează asta?” sau „Sunt toți ai tăi?”
Oriunde te duci, oamenii vor să vorbească despre copiii tăi. De ce nu trebuia să-i fi avut, cum ai fi putut să-i eviți și de ce ei nu vor face niciodată ceea ce tu ai făcut. Vor să se asigure că știi că nu vei mai zâmbi deloc odată ce vor fi adolescenți. Toate acestea la magazin, la rând, în timp ce copii ascultau.
O slujbă josnică?
Adevărul este că acum câțiva ani, înainte ca această generație de mame să se fi născut, societatea noastră decidea unde se situau copii pe lista priorităților. Când avortul a fost legalizat, am scris acest aspect într-o lege.
Un copil era mai prejos decât o universitate. Cu siguranță mai prejos decât o călătorie în jurul lumii. Mai prejos decât libertatea ta de a ieși noapte în timpul liber. Mai prejos decât antrenarea trupului tău la un gym. Mai prejos decât orice slujbă pe care o ai sau speri să o obții. De fapt, copii erau chiar mai prejos decât dorința ta de a sta degeaba și a te juca cu degetele, dacă asta era ceea ce vroiai să faci. Mai prejos decât orice. Copiii sunt ultimul lucru pe care ar trebui să petreci vreodată timpul fâcănd-ul.
Dacă ai crescut într-o astfel de cultură este foarte greu să primești o perspectivă biblică cu privire la maternitate, să gândești despre viața ta și copilul tău din perspectiva unei femei creștine libere. Cât de mult am ascultat adevăruri parțiale și jumătăți de minciuni? Credem că dorim copii din cauza urgenței biologice, sau a fantomei „mâncărimea copilului”? Suntem de fapt interesate de asta din cauza micuțelor hăinuțe drăguțe sau oportunităților pentru poze? Este maternitatea o slujbă josnică pentru acelea care nu sunt capabile de mai mult, sau care se mulțumesc cu o corvoadă? Dacă-i așa, oare ce a fost în capul nostru?
Nu este un Hobby
Maternitatea nu este un hobby, este o chemare. Nu colectezi copii pentru că îi consideri mai drăguți decât timbrele. Nu este ceva pe care să îl faci dacă timpul îți permite. Este motivul pentru care Dumnezeu ți-a dat timpul.
Mamele creștine își cresc copiii într-un teritoriu ostil. Atunci când ești în public cu ei susții și aperi obiectele culturale care nu-ți plac. Mărturisești public că apreciezi ceea ce Dumnezeu apreciază și că refuzi să valorifici ceea ce lumea valorifică. Ești alături de cei fără apărare și înaintea celor în nevoie. Reprezinți tot ceea ce cultura noastră urăște, pentru că reprezinți o viață de sacrificiu pentru alții - și ați da viața pentru alții reprezintă Evanghelia.
Cultura noastră pur și simplu se teme de moarte. Să-ți dai viața, în orice caz, este terifiant. În mod ciudat, această teamă energizează industria avortului: teama că visele tale vor muri, că viitorul tău va muri, că libertatea ta va muri - și încerci să scapi de această moarte alergând în brațele morții.
Aleargă la cruce
Dar un creștin ar trebui să aibă o paradigmă diferită. Noi ar trebui să alergăm la cruce. La moarte. Deci, renunță la speranțele tale. Renunță la viitorul tău. Renunță la drăguțele tale supărări. Renunță la dorința ta de-a fi recunoscută. Renunță la starea ta de nervozitate față de copiii tăi. Renunță la casa ta perfect curată. Renunță la revendicările despre viața pe care o trăiești. Renunță la viața imaginară pe care ai fi putut să o ai pentru tine însăți. Dă-i drumul.
Moartea față de tine însăți nu este încheierea poveștii. Noi, dintre toți oamenii, ar trebui să știm ce urmează după moarte. Viața de creștin este înviere, o viață care nu poate fi învinsă de moarte, felul de viață care este posibil doar dacă am mers la cruce și înapoi.
Biblia este clară cu privire la valoarea copiilor. Isus i-a iubit și nouă ni se poruncește să îi iubim, să îi creștem în învățătura Domnului. Trebuie să-L imităm pe Dumnezeu și să ne bucurăm de copiii noștrii.
Întrebarea este Cum
Întrebarea nu este dacă reprezinți Evanghelia, ci cum o reprezinți. Ți-ai jertfit viața pentru copiii tăi fără resentimente? Calculezi tot ceea ce faci pentru ei așa cum un pungaș care dă cu împrumut își calculează datoriile? Sau le dai viață așa cum Dumnezeu ne-a dat-o nouă – de bună voie?
Nu este deajuns să te prefaci. Poate reușești să păcălești câteva persoane. Persoana de la coada din magazin te poate crede când își afișezi un zâmbet fals, dar copiii tăi nu te vor crede. Ei știu foarte bine cum te raportezi la ei. Ei știu lucrurile pe care le pui mai presus de ei. Ei știu toate resentimentele și amărăciunile care le ai față de ei. Ei știu că ai falsificat un zâmbet vesel când ai răspuns acelei doamne, ca mai apoi să șoptești amenințări sau să strigi la ei în mașină.
Copiii știu diferența dintre o mamă care încearcă să salveze aparențele față de un străin și o mamă care le apără viața și valoarea cu zâmbetul ei, dragostea ei și o loialitate absolută.
Mâinile pline de lucruri bune
Când fetița mea mi-a spus: „Ai mâinile pline!”, am fost așa de recunoscătoare că ea deja a știu care va fi răspunsul meu. Era același pe care l-am dat de multe ori: „Așa e, pline de lucruri bune!”
Trăiește Evanghelia în lucrurile pe care nimeni nu le vede. Fă sacrificii pentru copiii tăi în locuri unde doar ei vor ști asta. Pune viața lor mai presus de a ta. Crește-i în aerul curat al Evangheliei trăite. Mărturia Evangheliei în micile detalii ale vieții este mai valoroasă pentru ei decât îți poți tu imagina. Dacă le comunici Evanghelia, dar trăiești pentru tine, nu o vor crede niciodată. Dă-ți viața pentru ei în fiecare zi cu bucurie. Renunță la autocompătimire. Renunță la amărăciunea cauzată de vase, rufele de spălat și cum nimeni nu știe ce înseamnă cu adevărat să te spetești muncind.
Încetează să te mai agați de tine și agață-te de cruce. Există mai multă bucurie, mai multă viață și mai mult râset de cealaltă parte a morții decât poți duce de unul singur.
Rachel Jankovic este soție, casnică și mamă. Autoare a "Loving the Little Years" și scrie pe blogul Femina. Soțul ei este Luke, și au 5 copii: Evangeline (5), Daphne (4), Chloe (2), Titus (2), and Blaire (5 luni).
Articol tradus de pe DesiringGod
