Disprețuirea Bunătății lui Dumnezeu - Martyn Lloyd-Jones

Nu-i nimic mai teribil în lumea de astăzi decât să știi că sunt bărbați și femei care continuă să trăiască o viață păcătoasă fără să se supună lui Dumnezeu și fără să creadă în Domnul Isus Cristos, din cauză că înțeleg greșit bunătatea lui Dumnezeu. Acum, dragii mei, fac această subliniere pentru că atitudinea aceasta este des întâlnită și este o condiție larg răspândită. Sunt sigur că toți vă întâlniți cu ea când stați de vorbă cu oamenii despre aceste lucruri. Acesta este argumentul argumentelor împotriva invitației de a deveni creștin, împotriva necesității de a face acest lucru, împotriva necesități morții lui Cristos, și împotriva a tot ceea ce spunem despre minuni și supranatural. Și întregul lor argument se bazează pe bunătatea lui Dumnezeu și pe dragostea lui Dumnezeu. El este adus împotriva acestei doctrine a mâniei Lui pe care o găsim expusă în Scripturi. De aceea, zic eu că pentru binele nostru și pentru binele altora care se găsesc în starea aceasta îngrozitoare, trebuie să știm cum să răspundem și cum să procedăm în privința aceste situații - și apostolul [Pavel] o face pentru noi în momentul de față [Romani 2:4]. El face tăioasa afirmație, prezintă această afirmație specifică subliniind că aceasta înseamnă să disprețuiești, să tratezi cu ușurință, să consideri fără valoare însăși bunătatea lui Dumnezeu. El aduce învinuirea în felul acesta: Pavel zice că exact comportamentul acestor oameni, atitudinea lor față de lucrul despre care vorbesc, sunt dovezi că se fac vinoați de disprețuirea ei, și el începe să demonstreze acest fapt. Dați-mi voie să vă spun cum procedează. Omul care continuă să vorbească în felul acesta despre bunătatea, mila și dragostea lui Dumnezeu, dar în același timp continuă să trăiască în păcat, este un om care arată clar că niciodată n-a studiat, n-a contemplat sau n-a înțeles bunătatea lui Dumnezeu așa cum ar fi trebuit s-o facă, și din această cauză o disprețuește. El este genul de om care vorbește ușor și superficial, necugetat despre bunătatea și dragostea lui Dumnezeu, dar care niciodată nu s-a deranjat să le examineze, să le înțeleagă și să stea înaintea lor ca să mediteze la ele. Mai degrabă, el zice: „A, cred în bunătatea lui Dumnezeu”, și apoi își comite păcatul sau continuă să trăiască viața pe care a trăit-o. Niciodată nu s-a gândit cu seriozitate la bunătatea lui Dumnezeu - și oare nu-i aceasta o disprețuire a ei?

Toți trecem prin această experiență în relațiile noastre unii cu alții. Uneori, de exemplu, ai privilegiul să faci cunoștință sau să fii prezentat unui om de seamă și atunci ți se poate întâmpla să ai această eperiență – când îți vine rândul să dai mâna cu renumita persoană, și tu îi întinzi mâna, iar el ți-o întinde pe-a lui, observi că în timp ce îți strânge mâna privirile lui sunt îndreptate spre următoarea persoană din rând. Atunci ai sentimentul că ești disprețuit; pe el nu-l interesează persoana ta. El pretinde că este interesat de tine, dar, de fapt, nu este. Dacă într-adevăr l-ar fi interesat persoana ta și ar fi fost bucuros să te întâlnească, te-ar fi privit drept în față și ți-ar fi acordat puțină atenție. Sau probabil că ești bun la desen sau la pictură și ai o lucrare despre care crezi că este reușită. Își face apariția un expert și simți că ai vrea să i-o arăți, ca să afli ce părere are despre ea. Dar el nu face decât să arunce o privire obișnuită asupra lucrării și apoi trece mai departe; omul acela ți-a disprețuit pictura sau desenul.

Acum, ceea ce zice apostolul aici este că oamenii aceștia se fac vinoați de faptul că se comportă exact în felul acesta cu bunătatea, cu dragostea și mila lui Dumnezeu despre care vorbesc atât de mult. Niciodată nu și-au făcut timp să le studieze. Pavel zice: „sau disprețuiești tu bogățiile bunătății, îngăduinței și îndelungii Lui răbdări?” Ei nu știu nimic despre aceste „bogății”. Estimarea pe care o fac ei bogățiilor harului lui Dumnezeu este foarte mică. Niciodată nu s-au deranjat să citească toată Biblia ca s-o cunoască și s-o cerceteze, și niciodată n-au terminat-o de citit, zicând, „O! Cât de bun este Dumnezeu și cât de îndurător și de îndelung răbdător!” Nu, nici vorbă. N-au citit-o niciodată în întregime. Ei zic: „Cred în bunătatea lui Dumnezeu”, și apoi merg mai departe și fac exact ce vor să facă, indiferent că-i bine sau rău. Vedeți cum insultă ei bunătatea Lui? Ei nu știu nimic despre ea; niciodată n-au studiat-o.

 

Extras din cartea  Dreapta judecată a lui Dumnezeu (Seria Romani, #2), de Dr. Martyn Lloyd-Jones.

Predicarea Expozitivă - Mark Dever

Locul de început este începutul lui Dumnezeu cu noi—vorbirea Lui către noi. Acesta este modul prin care a venit sănătatea noastră spirituală, şi acesta este modul prin care va veni sănătatea spirituală a bisericii de asemeni. Foarte important pentru fiecare persoană implicată în activităţi de conducere în biserică, şi în mod special pentru pastorul bisericii, este devotamentul pentru predicarea expozitivă, una din cele mai vechi metode de predicare. Acesta este modul de predicare al cărui scop este să expună ceea ce este relatat într-un anumit pasaj din Scriptură, explicându-i cu atenţie înţelesul acestuia şi aplicându-l congregaţiei (vezi Neemia 8:8). Sunt, bineînţeles, multe alte metode de predicare. Predicile tematice, de exemplu, adună toată învăţătura Scripturii cu privire la un singur subiect, cum ar fi rugăciunea, sau dărnicia. Predicarea biografică ia viaţa unui anumit personaj din Biblie şi îl descrie ca o expunere a harului lui Dumnezeu şi ca un exemplu de speranţă şi credincioşie. Dar predicarea expozitivă reprezintă altceva—o explicaţie şi o aplicaţie a unei anumite părţi a Cuvântului lui Dumnezeu.

Predicarea expozitivă presupune o credinţă în autoritatea Scripturii, dar mai este ceva. Un devotament pentru predicarea expozitivă reprezintă un devotament pentru ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu. Aşa cum profeţilor Vechiului Testament şi apostolilor Noului Testament nu le-a fost dată doar o însărcinare de a merge şi a vorbi, ci au avut un anume mesaj, astfel predicatorii de astăzi au autoritatea să vorbească de la Dumnezeu numai atât timp cât ei vorbesc cuvintele Lui. De aceea autoritatea predicatorului expozitiv începe şi se termină cu Scriptura. Uneori oamenii pot încurca predicarea expozitivă cu stilul unui predicator expozitiv favorit, dar aceasta nu este fundamental o problemă de stil. Aşa cum alţii au observat, predicarea expozitivă nu reprezintă în final aşa de mult cum spunem ceea ce spunem, ci cum decidem ce să spunem. Ea nu este evidenţiată de un anumit format, ci de un conţinut biblic.

Cineva ar putea accepta fericit autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu şi ar putea chiar să-şi declare credinţa în infailibilitatea Bibliei; totuşi dacă acea persoană în practică (chiar dacă intenţionat sau nu) nu predică expozitiv, niciodată nu va predica mai mult decât ceea ce ştie deja. Un predicator poate lua o parte a Scripturii şi poate predica congregaţiei o temă care este importantă, dar fără a predica esenţa acelui pasaj. Când se întâmplă un astfel de lucru, predicatorul şi congregaţia doar aud din Scriptură ceea ce ei deja ştiu.

În contrast, când predicăm dintr-un pasaj din Scriptură în context, expozitiv—făcând din esenţa pasajului esenţa mesajului—auzim de la Dumnezeu lucruri pe care nu am intenţionat să le auzim când am început. De la chemarea iniţială la pocăinţă până la domeniul din viaţa noastră cu privire la care Duhul ne-a mustrat cel mai recent, toată mântuirea noastră constă în auzirea lui Dumnezeu în moduri în care, înainte de a-L auzi, niciodată nu am fi crezut că-L putem auzi. Această, foarte practică, supunere în faţa Cuvântului lui Dumnezeu trebuie să fie evidentă în lucrarea unui predicator. Nu faceţi aici nici o greşeală: în final este responsabilitatea bisericii să se asigure că este aşa. (Mărturisiţi responsabilitatea pe care Isus o dă congregaţiei în Matei 18, sau Pavel în II Timotei 4.) O biserică nu trebuie să încarce niciodată o persoană cu responsabilitatea supravegherii spirituale a turmei dacă în practică, acea persoană, nu arată un angajament în a asculta şi a învăţa pe alţii Cuvântul lui Dumnezeu. O astfel de practică va împiedica inevitabil creşterea bisericii, încurajând-o să crească doar până la nivelul pastorului. Într-un asemenea caz, biserica se va conforma încet minţii lui, şi nu lui Dumnezeu.

Oamenii lui Dumnezeu întotdeauna au fost creaţi prin Cuvântul lui Dumnezeu. De la creaţie în Geneza 1 până la chemarea lui Avram în Geneza 12, de la viziunea văii oaselor uscate în Ezechiel 37 până la venirea Cuvântului viu, Dumnezeu întotdeauna şi-a creat oamenii prin Cuvântul Său. Aşa cum Pavel scrie în Romani, “credinţa vine în urma auzirii, iar auzirea prin cuvântul lui Hristos” (10:17). Sau, aşa cum Pavel a scris corintenilor, “Căci întrucât lumea, cu înţelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu în înţelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii” (I Cor. 1:21). 

Predicarea expozitivă sănătoasă este de multe ori izvorul creşterii în biserică. În experienţa lui Martin Luther, o asemenea atenţie sporită acordată Cuvântului lui Dumnezeu a fost începutul reformei. Noi, de asemeni, trebuie să fim devotaţi în a fi biserici reformate în concordanţă cu Cuvântul lui Dumnezeu. 

Odată, când am predat un seminar de o zi despre puritanism la o biserică din Londra, am menţionat că predicile puritane erau câteodată lungi de două ore. Atunci, o persoană a bolborosit audibil, şi a întrebat, “Cât timp a lăsat acest lucru închinării?” Presupunerea era că în acest caz cuvântul lui Dumnezeu predicat nu constituie închinare. Am răspuns că mulţi creştini protestanţi englezi ar fi considerat auzirea cuvântului lui Dumnezeu pe limba lor şi răspunsul în vieţile lor cu privire la acesta, partea esenţială a închinării lor. Faptul că au avut timp să cânte împreună ar fi fost o grijă comparativ mică.

Bisericile noastre trebuie să redobândească centralitatea Cuvântului faţă de închinare. Auzind cuvântul lui Dumnezeu şi răspunzându-i poate include laudă şi mulţumire, mărturisire şi proclamare, şi fiecare din acestea se pot regăsi în cântare, dar nu este obligatoriu să fie aşa. O biserică bazată pe muzică—de orice gen—este o biserică construită pe nisip. Predicarea este componenta fundamentală a păstoririi. Rugaţi-vă pentru pastorul vostru, ca să se dedice riguros studiului Scripturii, cu atenţie şi seriozitate, şi ca Dumnezeu să-l călăuzească în înţelegerea Cuvântului, în aplicarea acestuia în propria-i viaţă şi în biserică (vezi Luca 24:27; Fapte 6:4; Efeseni 6:19-20). Dacă eşti pastor roagă-te cu privire la aceste lucruri pentru tine. Roagă-te de asemeni şi pentru alţii care predică şi învaţă pe alţii Cuvântul lui Dumnezeu. În final, roagă-te ca bisericile noastre să aibă devotament în auzirea Cuvântului lui Dumnezeu predicat expozitiv, astfel ordinea de zi a fiecărei biserici să fie într-o continuă, crescândă formare de către ordinea de zi a lui Dumnezeu în Scriptură. Devotamentul pentru predicarea expozitivă este o caracteristică a unei biserici sănătoase.

Preluat de pe Resurse Creștine Românești. Puteți citi eseul întreg aici.

Cartea lui Mark Dever se poate cumpăra pe Făclia.ro.

Pot să îmi pierd credința? – Tim Conway

Ne-am obișnuit să nu vorbim în cercurile noastre în felul în care Biblia vorbește. Dacă cineva pleacă din mijlocul nostru, noi spunem, „o, niciodată nu a fost mântuit.” Dar Biblia folosește terminologia „căderii de la credință”.

Pavel nu numai că vorbește în felul acesta, dar și avertizează în felul acesta.

Porunca pe care ți-o dau, fiule Timotei, după prorociile făcute mai înainte despre tine, este ca, prin ele, să te lupți lupta cea bună și să păstrezi credința și un cuget curat, pe care unii l-au pierdut, și au căzut din credință. (1 Tim 1:18-19)

Dar pentru că nu ne place să vorbim în felul acesta, ceea ce se întamplă este că avertizările noastre își pierd ‘colții’. Avertizarea e: dacă nu te ții strâns, există posibilitatea să cazi de la credință!

Alte texte:

Timoteie, păzește ce ți s-a încredințat; ferește-te de flecăriile lumești și de împotrivirile științei, pe nedrept numite astfel, pe care au mărturisit-o unii, și au rătăcit cu privire la credință. (1 Tim 6:20-21).

Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credință (1 Tim 4:1a).

Din numărul acestora sunt Imeneu și Filet, care s-au abătut de la adevăr. Ei zic că a și venit învierea și răstoarnă credința unora. (2 Tim. 2:17b-18).

Nu e ca și cum spune că nu a existat niciodată credință acolo. Ci imaginea e că a fost o credință de la care ei s-au abătut sau de la care au căzut. E ca în parabola seminței care cade lângă drum: ei primesc bucuros Cuvântul (nu spune că nu l-au primit!), dar apoi când vin încercările, ei se lasă, dau inapoi. Acum, poate o persoană sa își piardă credința? Acele versete par a spune: Da. Poate ea să se depărteze de la credința? Da. Dar Biblia NU spune ca îti poți pierde mântuirea. Și dacă punem întrebarea, “Poți să îți pierzi mântuirea?”, ar trebui să punem alte două întrebări: “Poți să pierzi viața veșnică?”(dacă o am și e veșnică, cum poți pierde ceva ce e veșnic?) și mai mult, “Poate Isus sa îți piardă mântuirea? Te poate pierde Isus?” NU. Absolut. Isus spune:

Și voia Celui ce M-a trimis este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de apoi. (Ioan 6:39).

Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, și ele vin după Mine. Eu le dau viața veșnică, în veac nu vor pieri, și nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toți; și nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu. (Ioan 10:27-29).

Există două perspective: perspectiva umană și perspectiva divină. Oamenilor le place adesea să privească din perspectiva divină. Dar de multe ori Biblia ne prezintă lucruri care apar din perspectiva noastră. Iar din perspectiva noastră, adevărul e că găsim oameni care sunt pentru o vreme în mijlocul nostru și apoi cad și se depărtează. Oameni care au primit bucuros cuvântul, sunt prezenți la serviciile divine, se închină bucuroși și cu fețe radioase (sigur, pentru o vreme), iar acum, unde sunt ei? Din perspectiva noastră, putem vorbi așa cum vorbește Pavel. „Poti cădea de la credință”, „poți cădea din har”, „v-ați despărțit de Hristos”. Dacă minimalizăm aceste lucruri, rupem colții avertizărilor! Altfel oamenii nu vor mai fi afectați când le vom spune avertizările. Vor merge la doctrina perseverării sfinților și vor spune că e imposibil. Dar din perspectiva umană e foarte posibil! În multe situații din Scriptură, se tratează cu noi din perspectiva umană: dacă nu te ții de credință, poți cădea de la credință.

Pe de altă parte, dacă ne ținem strâns de credință, tocmai lucrul acesta ne dă siguranță! Când mă țin lipit, strâns de Hristos, asta este baza asigurării mele.

Singurul lucru care mă pune în pericolul de a cădea, de a mă îndepărta, este când nu mă țin de această asigurare.

Asta NU înseamnă deloc că eu merg în viață cu această convingere și asigurare că sunt salvat, totuși indoindu-mă mereu dacă voi reuși să răzbesc până la sfârșit. Asta nu ar fi credință. Credința spune: „Eu mă încred în Hristos. El mă va duce până la sfârșit.” Dar dacă devii tentat să nu mai vizitezi adunarea sfinților, nu mai e așa de important pentru tine să asculți învățăturile lui Hristos, dacă cuvintele lui Hristos își pierd atracția, atunci mai bine ai lua avertizarea și ai fi foarte atent cu orice asigurare pe care o ai. Pentru că există oameni care au multe asigurări, dar care nu ramân până la sfârșit.

Există o binecuvântată asigurare, dar nu ai nici un drept sa te ții de ea dacă tu te depărtezi de cuvintele pe care le-a spus Hristos. De fapt Duhul Sfânt mărturisește împreună cu duhul nostru doar atunci când Hristos este central în atenția noastră.

Evrei 3:12, „Luați seama, dar, fraților, ca niciunul dintre voi să n-aibă o inimă rea și necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel Viu”. – Această avertizare nu are scopul de a face ca oamenilor care se bucură în Hristos, se laudă cu Hristos, îl laudă pe Hristos cu încredere și asigurare în El, să li se ia asigurarea. Acest verset are scopul să avertizeze oamenii care se îndepărtează de Dumnezeu.

1 Petru 1:5, „Voi sunteți păziți de puterea lui Dumnezeu, prin credință, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi!” – Noi suntem păziți de puterea lui Dumnezeu spre mântuire. Cu alte cuvinte, Dumnezeu ne dă credința, Dumnezeu o păzește, Dumnezeu o ține, o păstrează, prin puterea Sa. Și acea credință ne va ține pe noi ducându-ne mântuirea până la capăt.

[Rezumat din studiul biblic Can I lose my Faith?]

Trăind în lume, dar nu ca lumea - Ryan Fullerton

Prima parte:

 

Partea a doua:

Partea a treia:

Partea a patra:

Suveranitate si Libertate - John MacArthur

Va instiintam pe parcursul acestei serii, ca de fiecare data cand veniti la o slujba in Grace Church, veti auzi despre un atribut al lui Dumnezeu. Vrem sa cunoasteti pe Dumnezeul nostru glorios. Vrem sa cunoasteti tot ce puteti cunoaste despre El, tot ce este revelat pe paginile Scripturii.

Si accentul pe care il punem in dimineata aceasta este pe suveranitatea lui Dumnezeu. Afirmat in mod simplu, Psalmul 103:19 spune: „Suveranitatea Lui stapaneste peste tot". Si am vazut acest lucru demonstrat in pasajele pe care le-am citit inainte din Isaia si Daniel, nu-i asa? Dumnezeu este Stapanul absolut al acestui pamant si al intregului Univers. Dumnezeu este Acela care decreteaza toate lucrurile, care planuieste toate lucrurile si care implineste toate lucrurile pe care le decreteaza si planuieste. Pur si simplu El conduce absolut totul.

In anii acestia am studiat Scripturile destul timp si in destula profunzime pentru ca sa fim acum foarte obisnuiti cu suveranitatea lui Dumnezeu. Asa ca pentru a nu aborda subiectul acesta intr-un mod repetitiv, vreau sa abordez subiectul Suveranitatii lui Dumnezeu raspunzand la intrebarea: „Elimina adevarul Suveranitatii vointa omului? Vointa omului, initiativa omului?"

Atunci cand crezi in suveranitatea divina a lui Dumnezeu, asa cum Scripturile o expun, te confrunti cu problema a cum se incadreaza vointa umana in aceasta. Daca Dumnezeu a planuit totul, daca Dumnezeu a scris dinainte Istoria, daca El le conduce pe toate, daca Dumnezeu planuieste si implineste scopurile Lui, cum atunci ne incadram noi aici? Cum se incadreaza vointa omului? Sau, de fapt, elimina decretele divine ale lui Dumnezeu vointa omului? Daca Dumnezeu a planuit totul, a definit totul, a predeterminat totul, a predestinat totul... mai este loc si pentru vointa omului? Si ce se intampla cu responsabilitatea omului?

Acestea sunt niste intrebari foarte importante pentru cateva motive. Numarul unu, pentru ca aceasta este intrebarea care intotdeauna deranjeaza oamenii care ajung sa inteleaga pentru prima oara suveranitatea divina. In ultimii 25 de ani s-a declansat un mare interes fata de ceea ce spune Biblia despre suveranitatea lui Dumnezeu. Pot sa ma gandesc cu ani si ani in urma, zeci de ani in urma pe cand aceasta nu era o problema, dar este o mare problema acum pentru ca prin Harul lui Dumnezeu am ajuns sa descoperim ceea ce Scriptura spune despre suveranitatea absoluta a lui Dumnezeu. Asa ca, sunt oameni care rasar din umbrele teologiei slabe, descoperind aceasta doctrina mareata a Suveranitatii divine, si in mod inevitabil, la punctul de pornire in intelegerea acestei doctrine, prima intrebare patrunzatoare este: „Cum se imbina aceasta cu vointa umana si cu responsabilitatea omului?"

Va spun, niciodata nu fac o sesiune de intrebari si raspunsuri, sau de putine ori fac vreuna in care intrebarea asta intr-un fel sau altul nu este adresata. Cum oare putem impaca absoluta suveranitate divina cu responsabilitatea umana si cu vointa umana? Cum rezolvam lucrurile acestea? Este o intrebare patrunzatoare. Este o intrebare patrunzatoare pentru aceia care incep sa patrunda intelesul acestei doctrine. Dar in al doilea rand este o intrebare persistenta pentru persoanele care au auns sa inteleaga minunatul adevar al Suveranitatii divine. Inca este in adancul mintii noastre o problema persistenta care poate tuturor ne-ar place sa fie rezolvata. Si are un impact potential asupra felului in care ne traim vietile. De fapt, daca intrecem masura pe partea Suveranitatii divine, si slabim intelegerea responsabilitatii umane, aceasta afecteaza devotarea noastra fata de responsabilitatea spirituala, de evanghelizare, de felul in care ne traim vietile. Asa ca trebuie sa intelegem acest adevar dublu al Suveranitatii divine si a responsabilitatii umane.

Asa ca o sa raspund la intrebarea aceasta si astfel in viitor doar va trebui sa le dam oamenilor mesajul acesta, si sper ca nu va mai trebui sa raspundem la intrebarea aceasta din nou si din nou. Acum, daca asteptati sa va dau o noua lumina divina in modul acesta de a explica aparentul paradox, sau sa il rezolv... probabil ca va voi dezamagi. Sau, daca asteptati un raspuns filozofic, sau vreun fel de tautologie complicata care sa ne duca prin schema felului in care persoanele incearca sa rezolve aceasta in propriile lor minti, veti fi dezamagiti. Dar daca sunteti interesati de ceea ce spune Scriptura despe asta, va promit ca nu veti fi dezamagiti. Vom vorbi doar din punctul de vedere biblic. Doar pentru a ma informa atunci cand am inceput sa ma gandesc la asta, am citit cateva carti care dau o viziune filozofica incercand sa armonizeze suveranitatea divina cu alegerea umana. Am citit o gramada de lucruri. Am avut un teanc atat de mare de pe pagini web... am avut multe carti si cand am terminat cu toate, nu am prea gasit niciun ajutor. Intotdeauna gasesc ajutor in Scriptura. Asa ca spre ea ne vom indrepta. De acord?

Deschideti Biblia in al zecelea capitol din Isaia, Isaia capitolul 10. Vom privi doar la o ilustratie din Vechiul Testament si apoi la cateva din Noul. Acestea nu sunt ilustratii izolate ci mai degraba ilustratii reprezentative pentru cum trateaza Scriptura cu aceasta problema.

Vreau acum sa priviti la capitolul 10 versetul 5. Intelegeti ca profetul Isaia este folosit de Dumnezeu pentru a declara judecata viitoare asupra lui Iuda si Ierusalimului. Judecata se apropie. Acesta este mesajul lui, si judecata vine din pricina idolatriei lor. Am citit mai inainte din Isaia 43 la 48 niste pasaje alese, si este evident ca in spatele acestor pasaje se afla inchinarea lui Israel la dumnezei falsi, erau prinsi in idolatrie si Dumnezeu le spune: „Este un singur Dumnezeu, Eu sunt Dumnezeul adevarat, Eu sunt Dumnezeul viu, Eu sunt Acela care a scris mai dinainte Istoria, Eu sunt Acela care Isi face voia pe pamant, nu este alt Dumnezeu.” Asa ca lui Israel i se spune ca ei urmeaza dumnezei care nu sunt dumnezei deloc, dumnezei facuti din lemn. Si in capitolul 44, profetul Isaia spune ca „luati aceeasi bucata de lemn, o puneti in cuptor sa coaceti painea, apoi luati alta bucata din acelasi lemn si va faceti un dumnezeu din el si va inchinati acelui dumnezeu... cat de mare este nebunia aceasta".

Asa ca ceea ce este in spatele mesajului lui Isaia este nebunia si apostazia si idolatria Israelului. Judecata ajunsese deja la Imparatia din Nord. Asirienii au venit si au invins regatul din Nord, capitala Samaria, si au alungat pe Iudeii de acolo, care nu aveau sa se mai intoarca niciodata. Si acum Isaia zice ca judecata va veni asupra lui Iuda si a Ierusalimului. Si aceasta luam din capitolul 10 versetul 5.

„Vai de asirian, nuiaua maniei Mele, care poarta in mana toiagul urgiei Mele! I-am dat drumul impotriva unui neam nelegiuit, l-am trimis impotriva unui popor pe care sunt maniat, ca sa-l pradeze si sa-l jefuiasca, sa-l calce in picioare ca noroiul de pe ulite.” Acesta este un limbaj foarte dur, si evident, un limbaj foarte grafic, dar este in acelasi timp o declaratie destul de ciudata... pentru ca cuvintele cu care incepe, „Vai de asirian,” sunt o judecata impotriva Asiriei. „Vai” inseamna condamnare, nimicire, blestem. Dumnezeu pronunta un blestem impotriva Asiriei. In mod curios, in timp ce Dumnezeu pronunta un blestem impotriva Asiriei, El defineste Asiria ca „nuiaua maniei Mele si toiagul urgiei Mele”.

Ce se intampla aici? Dumnezeu spune ca „Asiria este instrumentul judecatii Mele impotriva poporului maniei Mele, o natiune fara Dumnezeu”, asa cum zice versetul 6, referindu-se la Iuda si Ierusalim, la Iudei. El trimite - cuvantul „trimite” este folosit in versetul 6 - trimite pe Asiria in mod suveran, sa lucreze ca nimicitor, sa mearga in tara, in tara sfanta, tara poporului legamantului, sa-i captureze, sa le dea prada, si sa-i calce in picioare ca pe noroiul de pe strada. Asiria este deci sub un decret divin. Dumnezeu in mod literal ia pe Asiria de gat si ii spune: „Tu vei fi in mana Mea instrumentul nimicirii”. Aceasta este prin decretul divin. Aceasta nu este voia Asiriei, nu este planul lor, nu este motivatia lor. Asa spune versetul 7. Si totusi nu intentioneaza acest lucru. Asiria nu are nicio intentie de a fi instrumentul Dumnezeului Iehova, ei nici macar nu cred in Dumnezeul Iehova. Ei cred ca Dumnezeul lui Israel este doar un alt dumnezeu, ca toti dumnezeii celorlalte popoare in jurul lor pe care ei le cucerisera deja. De fapt, ei cred ca Dumnezeul lui Israel trebuie sa fie mai slab ca ceilalti dumnezei pentru ca ei cucerisera deja partea de Nord a natiunii. Nu au nicio intentie de a sluji acest Dumnezeu pe care ei Il considera slab. Asa ca spune in versetul 7 ca nu intentioneaza acest lucru si nici nu este acesta planul inimii Asiriei. Ei nu sunt motivati de a fi instrumentul judecatii lui Dumnezeu. Nu au nicio motivatie curata. Nici nu au o vointa personala care sa-i conecteze cu Dumnezeu in vreun fel.

Ba mai mult, versetul 7 zice ca obiectivul Asiriei este sa nimiceasca si sa taie multe neamuri. Din punctul lor de vedere, sunt motivati de un singur lucru. „Am cucerit toate popoarele cu dumnezei slabi din jurul acestui loc si in puterea dumnezeului nostru, dumnezeul asirian, vom cuceri si acest neam slab, ce ramane din el, Iuda si Ierusalimul.” Deja cucerisera locuri ca cele din versetul 9; Calno, Carchemis, Hamat, Arpad, Samaria, Damasc. Acesta este doar un alt popor la care o sa ajunga si o sa il cucereasca. Asirienii sunt intr-un fel agresiv de razboi, motivati de propia lor lacomie, motivati de propria lor foame dupa putere, motivati de inimile lor rele. Spun lucruri ca in versetul 10: „Dupa cum mana mea a pus stapanire pe imparatiile idolilor, (unde erau mai multe icoane decat la Ierusalim si in Samaria), cum am facut Samariei si idolilor ei, nu voi face si Ierusalimului si icoanelor lui?” „Am batut deja Regatul de Nord, si Dumnezeul Israelului nu i-a putut pazi atunci, si nu au niciun dumnezeu care sa fie capabil de a-i pazi nici in Sud.

Asa ca aici avem acest neam pagan si idolatru al Asiriei, care va fi instrumentul judecatii divine in scopul si decretul lui Dumnezeu impotriva lui Iuda si a Ierusalimului. Acesta nu este motivul lor. Nu este intentia lor. Nu acest lucru ii stimuleaza. Ei nu sunt decat niste cuceritori rai si agresivi. Nu vor decat sa omoare, sa distruga, sa cucereasca, si sa jefuiasca. Nu au intentia aceea. Dar decretul divin stapaneste motivele lor si implineste scopul lui Dumnezeu.

Dar in ciuda acestui lucru, versetul 5 zice: „Vai de asirieni”. Dumnezeu pronunta o judecata impotriva lor, condamnare asupra lor, atunci cand ei fac ceea ce Dumnezeu vrea ca ei sa faca. Judecata este data in versetul 12. „Dupace Domnul Isi va implini toata lucrarea Lui pe muntele Sionului si la Ierusalim”, adica dupa ce va folosi Asiria ca sa faca toate daunele pe care El vrea sa le faca, atunci le va zice: „Voi pedepsi pe imparatul Asiriei pentru rodul inimii lui ingamfate, si pentru trufia privirilor lui semete”.

Iata pe Asiria. Vor fi un instrument pe care Dumnezeu il foloseste pentru propriul Sau scop in mod suveran si dupa ce au terminat de facut aceasta, in voia si scopul lui Dumnezeu, El se va intoarce impotriva lor si ii va judeca. Asa ca aici aveti, unul langa altul, decretul divin si responsabilitatea omului. Decretul divin si culpabilitatea omului. Nu o sa fie placut. „Voi pedepsi pe imparatul Asiriei pentru rodul inimii lui ingamfate, si pentru trufia privirilor lui semete, caci el a zis: "Prin puterea mainii mele am facut aceste lucruri, si prin intelepciunea mea, - caci sunt priceput; am impins inapoi hotarele popoarelor, si le-am jafuit vistieriile, si, ca un viteaz, am dat jos pe cei ce sedeau pe scaunele lor de domnie".” Asirianul nici nu isi imagina ca el era un instrument al lui Dumnezeu, ci gandea ca el era cuceritorul. „Eu am pus mana pe bogatiile popoarelor, ca pe un cuib, si, cum se strang niste oua parasite, asa am strans eu tot pamantul: niciunul n-a miscat vreo aripa, nici n-a deschis ciocul, ca sa ciripeasca”. „Am furat toate bogatiile popoarelor ca dintr-un cuib si niciunul nu a ciripit".

Dumnezeu zice: „Nu voi permite aceasta. Nu voi permite aceasta mandrie si ingamfare.” „Se faleste oare securea impotriva celui ce se slujeste de ea?” Asiria era securea, Dumnezeu era Cel care taia. „Sau se mandreste ferastraul fata de cel ce-l manuieste?” Asiria era ferastraul, dar ferastraul era in mana lui Dumnezeu. „Ca si cum nuiaua ar misca pe cel ce o ridica, parca toiagul ar ridica pe cel ce nu este de lemn!” Aceasta ar insemna a da prea multa putere instrumentului si nu celui ce il manuieste. „De aceea Domnul, Dumnezeul ostirilor, va trimete ofilirea prin razboinicii lui cei voinici" -Armata Asiriei- „Si intre alesii lui va izbucni un parjol, ca parjolul unui foc. Lumina lui Israel se va preface in foc, si Sfantul lui intr-o flacara, care va mistui si va arde spinii si maracinii lui, intr-o zi. Va arde, trup si suflet, stralucirea padurii si campiilor lui, de va fi ca un bolnav, care cade in lesin". Dumnezeu va pedepsi pe Asiria.

Pe de o parte, Asiria este un instrument sub decretul suveran divin si sub puterea lui Dumnezeu, facand ceea ce Dumnezeu i-a poruncit sa faca. Pe de cealalta parte, ei sunt complet culpabili, total vinovati, si vor fi judecati pentru faptele pe care le-au facut.

Si daca te uiti cautand o explicatie pentru cum sunt compatibile aceste doua lucruri, nu este niciuna. Este asa... este doar asa. Scriptura nu spune nimic mai mult. Nu sunt calificative, avertismente, explicatii.

Intoarceti la Ioan 3. Aici Isus converseaza cu Nicodim, care este un lider si fruntas al Iudeilor, un fariseu. El e un invatator, cineva care din cate se pare cunoaste Cuvantul lui Dumnezeu si teologia biblica, teologia Vechiului Testament. Dar este apasat pentru ca el vrea sa intre in Imparatia lui Dumnezeu. Si in ciuda regligiozitatii lui, nu simte ca el ar fi obtinut acest lucru, ca a intrat in Imparatia lui Dumnezeu. Asa ca Isus vorbeste cu el in Ioan 3:3 si spune: „Adevarat, adevarat iti spun ca, daca un om nu se naste de sus”, anothen, nascut din nou, sau nascut de sus. Dar sa il privim ca „nascut de sus”, care este o traducere alternativa pentru ca aceasta este ceea ce vrea sa sublinieze restul pasajului. „Daca cineva nu este nascut de mai sus, nu poate vedea Imparatia lui Dumnezeu”.

Ce-i zice lui Nicodim? „Nicodime, lucrezi din greu pentru a intra in Imparatia lui Dumnezeu. Dar vreau sa iti spun ceva. Nu vei ajunge acolo de aici... aceasta vine de sus. Daca vei fi regenerat, trebuie sa vina la tine de sus. Nu poti castiga asta”. Desigur, noi intelegem aceasta nu? Pentru ca Iudeii incercau sa ajunga in Imparatie lucrand ei, iar mesajul lui Isus este: „Nu puteti sa intrati in felul acesta, aceasta coboara de sus. Nicodim, daca vrei sa intri in Imparatie, trebuie sa fi nascut de sus”. Si Nicodim intelege paradigma, intelege ca Isus face o analogie si zice: „Cum poate un om sa fie nascut cand e batran? Cum... cum poate sa se intample asa ceva? Uite, eu nu am contribuit la prima mea nastere, nimeni nu face asta, cum atunci ma voi face sa fiu nascut din nou? Cum am sa fac asta? Cum as putea sa intru in pantecele mamei mele din nou si sa fiu nascut?” Vorbeste in metafore, a prins ideea. Isus ii spune: „Ai nevoie de o noua nastere. Ai nevoie de o schimbare totala. Trebuie sa fii regenerat de sus.” Si intrebarea lui este: „Cum pot eu sa fac aceasta?” Si raspunsul este: „Nu poti". Nu poti. Pentru ca, versetul 6: „Ce este nascut din carne este carne, si ce este nascut din Duh, este duh.” Ai nevoie de o nastere spirituala care nu vine din carne. Asa ca nu poti genera o nastere spirituala. Nu te poti regenera pe tine insuti. Nu poti face nimic. „Trebuie sa fi nascut de sus", versetul 7.

Asa ca avem pe omul acesta zicand: „Vreau sa intru in Imparatia lui Dumnezeu”. Si raspunul lui Isus este: „Uite, pentru aceasta este nevoie de o regenerare atat de totala si dramatica incat nu poate sa se faca decat de mai sus. Carnea nu o poate face, tu nu o poti face.”

Si asta este foarte instructiv, cand este vorba despre cum evanghelizam. Cand cineva vine la tine si spune: „Vreau sa intru in Imparatia lui Dumnezeu,” ce i-ai spune? Probabil ca i-ai zice: „Fa aceasta rugaciune”. Serios? „Spune aceste cuvinte, repeta dupa mine.” Aud lucrul acesta tot timpul. Isus nu a facut aceasta. Isus nu a zis: „Aici ai 3 sau 4 pasi de urmat.” Isus a zis: „Trebuie sa recunosti ca acest lucru este ceva ce tu nu poti sa faci. Este o lucrare divina care coboara de sus si constituie o regenerare totala, viata noua, si tu nu poti sa o produci deoarece carnea poate produce numai... ce? Carne. Ai nevoie de o nastere spirituala din cer.

Si apoi in versetul 8, gasim o declaratie si mai uimitoare: „Vantul sufla.” Isus schimba de la analogia cu nasterea, la analogia cu vantul. „Vantul sufla incotro vrea, si-i auzi vuietul; dar nu sti de unde vine, nici incotro merge.” Toti stim asta nu? Vantul vine, si asta este. Il simtim. Vedem efectul lui. Dar nu stim de unde vine, nu stim unde se duce. Noi nu putem sa-l pornim, nici nu-l putem opri. Lucreaza printr-o putere care ne depaseste. “Tot asa este cu toti cei nascuti din Duhul.”

Ce zice Isus? Aceasta este o minune divina care vine din ceruri. Nu este ceva ce tu poti crea. Nu este ceva ce tu poti produce. Nu este ceva ce tu poti prelucra. Este un lucru spiritual, o lucrare a Duhului Sfant si Duhul Sfant vine la cine vrea atunci cand vrea. Este un raspuns atat de puternic. Vorbesti despre o minune divina... ...care coboara de sus.

Pentru a pecetlui asta, mergeti la versetul 27, acelasi capitol. Ioan Botezatorul a raspuns si a zis - este evident ca a inteles mesajul: „Omul nu poate primi decat ce-i este dat...” de unde? „Din cer.”
Asa ca mesajul pentru Nicodim este: „vrei sa intri in Imparatia Cerurilor? Asta este o minune divina. Este ceva ce Duhul face, la cine vrea El, atunci cand vrea El. Vine si se duce si vezi realitatea venirii Lui dar nu sti unde sau cand... Este o minune divina.

Am conclude de aici ca aceasta este doctrina Suveranitatii Divine, nu-i asa? Duhul vine cand vrea, peste cine vrea. Este un act suveran divin. Vine de sus, da viata la cine vrea atunci cand vrea. Nu o poti prelucra, nu poti face sa se intample. Nu poti decat sa primesti darul ceresc. Suveranitatea divina. Si totusi, priviti la versetul 15. „Oricine crede in El va avea viata vesnica.”

Ha! Chiar? Oricine crede in El va avea viata vesnica? Asta suna a vointa umana, nu-i asa? Suna a responsabilitate umana. Si este aceasi conversatie. Intelegeti asta? Nu o sa va usurez durerea, doar incerc sa fac sa va doara mai putin daca doar intelegeti ca aceste doua lucruri merg mana in mana.
Voi spuneti: „Si cum le impaci?” In acelasi mod in care Biblia o face. Amandoua sunt realitati, amandoua coexista, merg una cu alta... fara nicio explicatie. Oricine crede. „Atat de mult a iubit Dumnezeu lumea...” versetul 16, „... incat a dat pe singurul Sau Fiu pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.” Versetul 18, „Cel ce crede in El, nu este judecat; dar cine nu crede, a si fost judecat. Versetul 36: „Cine crede in Fiul, are viata vesnica.”

Ce spunem deci despre pasajul acesta? Daca vei intra in Imparatia lui Dumnezeu, este o lucrare a Suveranitatii Divine din ceruri facuta de Duhul Sfant, la cine vrea El, cand vrea El. Si este la fel de adevarat ca oricine crede va avea viata vesnica. Asta zice Biblia.

Intoarceti la capitolul 6 din Ioan... si va voi arata uniformitatea... apropos, acestea nu sunt lucruri separate in carti diferite, scrise de autori diferiti; acestea sunt aceleasi conversatii in aceleasi contexte. In Ioan 6 versetul 37, uitati-va mai bine la versetul 35. In versetul 35, Isus spune: „Eu sunt Painea vietii. Cine vine la Mine, nu va flamanzi niciodata; si cine crede in Mine, nu va inseta niciodata. Dar v-am spus ca M-ati si văzut, si tot nu credeti”. Daca ati crede, nu ati flamanzi. Daca ati crede, nu ati inseta. Daca ati crede, ati avea viata. Dar voi nu credeti. Responsabilitate a omului. Vointa omului.

Apoi ajungem la versetul 37: „Tot ce-Mi da Tatal, va ajunge la Mine; si pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afara: caci M-am pogorat din cer ca sa fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimes. Si voia Celuice M-a trimes, este sa nu pierd nimic din tot ce Mi -a dat El, ci sa-l inviez in ziua de apoi.”
Deci... mantuirea apartine doar celor ce Tatal ii da lui Hristos. Priviti la versetul 44: „Nimeni nu poate veni la Mine, daca nu-l atrage Tatal, care M-a trimis”. Asa ca nimeni nu va veni la Hristos daca nu sunt atrasi de Tatal; putere suverana. Nimeni nu vine la Hristos numai daca sunt dati de Tatal lui Hristos. Asta este suveranitatea divina. Isus spune: „Caci M-am pogorat din cer ca sa fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis. Si voia Lui este ca toti cei pe care El Mi i-a dat, ei vor veni, iar Eu nu voi pierde pe niciunul dintre ei.” Aceasta este suveranitatea divina. Tatal alege, Tatal atrage, Tatal Ii da Fiului, Fiul ii primeste, Fiul ii pazeste, Fiul ii inviaza. Suveranitate divina. Si totusi, versetul 35: „Cine crede in Mine, nu va inseta niciodata. Dar M-ati si vazut, si tot nu credeti”. Aceasta este responsabilitate a oamenilor.

Priviti la versetul 47. „Adevarat, adevarat, va spun, ca cine crede in Mine, are viata vesnica”. Versetul 57. „Dupa cum Tatal, care este viu, M-a trimis pe Mine, si Eu traiesc prin Tatal, tot asa, cine Ma mananca pe Mine, va trai si el prin Mine”.

Pe de o parte, nimeni nu vine daca Tatal nu il atrage. Nimeni nu vine decat daca Tatal atragandu-l il da lui Hristos, si totusi... oricine crede poate veni, si oricine nu crede, este pierdut. La sfarsitul capitolului, aproape la sfarsitul capitolului, in versetul 63, spune: „Duhul este acela care da viata”. Am vazut lucrul acesta inainte. Desigur, este o lucrare spirituala venita de sus. „Este Duhul acela care da viata. Carnea nu foloseste la nimic”. Este o lucrare spirituala. Este divina. Este cereasca. Este de sus. Dar versetul 64 spune: „Dar sunt unii din voi care nu cred”. Si apoi versetul 65. „Tocmai de aceea v-am spus ca nimeni nu poate sa vina la Mine, daca nu i-a fost dat de Tatal Meu”.

Cum armonizam aceste lucruri? Nu stiu. Nimeni nu vine decat daca este de la Tatal. Nimeni nu vine daca nu e atras de Tatal. Nimeni nu poate veni daca nu este dat de Tatal Fiului. Si totusi, zice: „Oricine crede... poate veni”.

Intoarceti la Fapte capitolul 2. Petru se ridica la Rusalii, versetul 22, si predica in Ierusalim. Si spune: „Barbati Israeliti, ascultati cuvintele acestea!” Aceasta este marea predica de la Rusalii. „Pe Isus din Nazaret, om adeverit de Dumnezeu inaintea voastra prin minunile, semnele si lucrarile pline de putere, pe care le-a facut Dumnezeu prin El in mijlocul vostru, dupa cum bine stiti”. In paranteza, Isus e subiectul.

„Pe Omul acesta, Isus, dat in minile voastre, dupa sfatul hotarat si dupa stiinta mai dinainte a lui Dumnezeu”. Stiinta mai dinainte insemnand prestabilire. Isus a fost dat ca sa fie crucificat prin hotararea si stiinta mai dinainte a lui Dumnezeu. Acesta este un decret divin al lui Dumnezeu. „Voi L-ati rastignit si L-ati omorat prin mana celor faradelege”.

„A fost planul lui Dumnezeu si voi ati facut asta. A fost voia lui Dumnezeu si voi sunteti vinovati. A fost un decret divin, dar voi sunteti responsabili de ce I-ati facut lui Hristos”.

Capitolul 4 din Faptele Apostolilor cu versetul 27: „In adevar, impotriva Robului Tau celui sfant, Isus, pe care L-ai uns Tu, s-au insotit in cetatea aceasta Irod si Pilat din Pont cu Neamurile si cu noroadele lui Israel”. Cine deci erau vinovati de omorarea lui Isus? Aici sunt mentionati Irod, Pilat din Pont, Neamurile - fiind romanii care L-au executat si L-au maltratat, si Israelitii care cautau moartea Lui. "Sunteti toti vinovati." Dar ce au facut toti acestia, Irod, Pilat din Pont, Neamurile, Israelitii... ce au facut ei cand L-au omorat pe Hristos?

Versetul 28: „Ca sa faca tot ce hotarase mai dinainte mana Ta si sfatul Tau”. Asa ca au facut exact ceea ce Dumnezeu hotarase mai dinainte sa se faca. Au facut exact ce a planuit Dumnezeu sa se faca. Dumnezeu a hotarat mai dinainte, a predeterminat moartea lui Isus ca un sacrificiu pentru pacat. Si totusi, toti cei ce au fost implicati in executia lui Hristos sunt vinovati inaintea lui Dumnezeu pentru o crima atroce. Scriptura pune in mod constant suveranitatea divina si responsabilitatea omului impreuna fara niciun efort de a explica relatia dintre ele. A fost Iuda - in primul capitol din Fapte - cel care a implinit profetia de a face ce a facut pentru ca Dumnezeu a hotarat ca Iuda sa faca ce a facut, si cand a facut ce a facut a fost deplin responsabil de fapta lui. Si a mers la locul lui, unde trebuia sa mearga, in iad.

Aceasta a fost introducerea...

Intoarceti la Romani 9. Vreau sa va arat conexiunea cea mai puternica dintre aceste doua doctrine. Romani 9 si 10. De la capitolul 1 pana la 8, Pavel explica Evanghelia, in toata slava si plinatatea ei. Acum, in capitolele 9, 10 si 11, apostolul Pavel, dupa ce a prezentat Evanghelia cu toate bogatiile ei, vrea sa aplice Evanghelia aceasta pacatosilor pierduti, in particular oamenilor cei mai apropiati si cei mai dragi ai inimii lui, si, chiar daca el a fost apostolul Neamurilor, cei mai apropiati si dragi ai inimii lui erau Iudeii. Pavel intelege Evanghelia si vrea sa ne explice cum se aplica Evanghelia. Si acest lucru este foarte instructiv pentru noi.

Aici este inima lui: capitolul 9, versetul 1. „Spun adevarul in Hristos, nu mint; cugetul meu, luminat de Duhul Sfant, imi este martor, ca simt o mare intristare, si am o durere necurmata in inima. Caci aproape sa doresc sa fiu eu insumi anatema, despartit de Hristos, pentru fratii mei, rudele mele trupesti, care sunt Israeliti”.

Pavel spune: „Uite, inima mea plange neincetat. Simt o mare intristare si o durere necurmata in inima, aproape ca doresc eu insumi sa merg in iad daca asta ar insemna ca Iudeii sa fie mantuiti”. Aceasta e pasiunea lui pentru Evanghelie, Evanghelia glorioasa pe care doar ce a explicat-o, pentru ca sa ajunga la ai lui. Aceeasi pasiune este si in capitolul 10 versetul 1: „Fratilor, dorinta inimii mele si rugaciunea mea, ‚deesis’, cerinta mea, implorarea mea catre Dumnezeu pentru Israeliti, este sa fie mantuiti”.

Aici apostolul Pavel isi varsa inima cu privire la aplicarea Evangheliei pacatosilor, in special celor mai apropiati si mai dragi lui, adica iudeilor. Este pasionat pentru mantuirea pacatosilor. A dat totul pentru acest scop, chiar propria lui viata. Acesta este un punct important, pentru ca sunt persoane care atunci cand accepta doctrina suveranitatii divine isi pierd echilibriul si nu accepta in mod egal responsabilitatea pacatosului de a crede si vinovatia omului de a nu crede, si astfel devin indiferenti fata de evanghelizare. Ei spun, „Pai, totul e prestabilit, Dumnezeu va face ce va face, totul e in planul Sau. Care este atunci responsabilitatea mea?” Nu aceasta este atitudinea apostolului Pavel. El are o pasiune fierbinte pentru mantuirea Iudeilor si Neamurilor, si introduce si pe Neamuri in capitolul 11.

Aceasta a fost pasiunea fiecarui misionar credincios din istoria Bisericii, nici macar in cei ce au imbratisat doctrina suveranitatii divine nu s-a racit pasiunea din pricina asta, ci doctrina asta a aprins pasiunea si mai mult, stiind ca Dumnezeu are poporul Lui ici si colo care va raspunde Evangheliei, si ca ei erau responsabili de a raspandi Evanghelia tuturor oamenilor pentru ca toti oamenii sunt responsabili de a crede. Asa ca Pavel ne arata aici pasiunea pentru evanghelizarea celor pierduti, chiar daca el intelege doctrina aceasta.

Vreau sa vedeti trei lucruri. Daca veti face evanghelizare eficace, Pavel le-a inteles pe toate trei.
Numarul unu: suveranitatea divina; el a inteles-o. A zis: „Priviti, Israelul nu crede, si ma doare inima pentru aceasta.” Dar inseamna asta ca planul lui Dumnezeu a esuat? Sunt oamenii responsabili? Versetul 6: „Dar aceasta nu inseamna ca a ramas fara putere Cuvantul lui Dumnezeu”. Apostazia Israelului, necredinta Israelului nu inseamna ca Cuvantul lui Dumnezeu, fagaduintele lui Dumnezeu, decretul lui Dumnezeu a esuat. Ci mai degraba, „nu toti cei ce se coboara din Israel, sunt Israel”.

Ce inseamna aceasta? Dumnezeu niciodata nu a planuit sa mantuiasca tot Israelul. Nu tot Israelul fizic, nu toti Iudeii care sunt Iudei din nastere trebuie sa fie in Imparatie. Aceasta este ceea ce spune. Nu, nu tot Israelul este Israelul spiritual, nu sunt toti fii pentru ca sunt samanta lui Avraam. Nu toti cei ce se trag din Avraam sunt copiii lui Dumnezeu. Dumnezeu e selectiv. L-a respins pe Ismael, pe primul fiu al lui Avraam, si a binecuvantat pe Isaac.

Apoi merge mai departe. Isaac a avut gemeni, pe Iacov si Esau. Inainte sa se fi nascut, spune versetul 11, inainte sa fi facut vreun bine sau rau, „ca sa ramana in picioare hotararea mai dinainte a lui Dumnezeu”, Dumnezeu a fost cel care a hotarat ca cel mai mare va sluji celui mai mic. Dumnezeu a fost cel care a zis „Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urat”. Dumnezeu intotdeauna a fost selectiv. Il respinge pe Ismael, il alege pe Isaac. Il respinge pe Esau, il alege pe Iacov.

Veti zice: „Stai putin! - Versetul 14 - Ce vom zice? Nu este asta incorect? Nu este asta nedrept?” Iar raspunsul este... in Dumnezeu nu este nedreptate, asa-i? „Nu va face Judecatorul lumii dreptate? Nu este Dumnezeu Cel neprihanit?” Nu, nu, nu, nicidecum.

Dumnezeu intotdeauna a lucrat in felul acesta. Se intoarce la Moise in versetul 15, Exod 33. „Caci El a zis lui Moise: "Voi avea mila de oricine-Mi va placea sa am mila; si Ma voi indura de oricine-Mi va placea sa Ma indur." Asadar, nu atarna nici de cine vrea, nici de cine alearga, ci de Dumnezeu care are milă”. Aceasta este suveranitatea divina. Acesta este pasajul cel mai puternic din Scriptura despre suveranitatea divina in mantuire. Dumnezeu nu a intentionat niciodata sa mantuiasca tot Israelul. Nu a intentionat niciodata sa accepte pe toti cei ce coboara din Avraam. A fost selectiv dintotdeauna. Ii repeta aceasta lui Moise. Totul este despre vointa Lui, dorinta Lui. Chiar i-a zis lui Faraon, in versetul 17: „Te-am ridicat inadins, ca sa-Mi arat in tine puterea Mea, si pentruca Numele Meu sa fie vestit in tot pamantul”. Dumnezeu l-a ridicat pe Faraon? Faraonul care a asuprit Israelul? Faraonul care l-a urmarit pe Israel a fost un instrument al lui Dumnezeu? Totalmente un instrument al lui Dumnezeu. Totalmente. Dar a fost el vinovat pentru ce a facut chiar daca a fost un instrument al lui Dumnezeu? Da, s-a inecat cu restul egiptenilor atunci cand Dumnezeu a inchis Marea Rosie peste ei. Dumnezeu face alegeri. Dumnezeu hotaraste.

Deci versetul 19; te vei plange? „Atunci de ce mai baga de vina? Cum atunci poate Dumnezeu sa ma invinovateasca? Vreau sa zic, daca El a scris totul dinainte, cum poate sa ma invinovateasca? Caci cine se poate impotrivi voiei Lui?”

Si aici avem raspunsul: „Cine esti tu, omule, ca sa raspunzi impotriva lui Dumnezeu?” Inchide-ti gura. Cine te crezi ca esti, om slab, fricos, firav si cu minte redusa? Ce crezi ca faci? Cu cine vorbesti?

„Dar mie chiar nu mi se pare drept”. Serios? „Nu cumva vasul de lut va zice celui ce l-a facut: 'Pentru ce m-ai facut asa?' Nu este olarul stapan pe lutul lui, ca din aceeasi framantatura de lut sa faca un vas pentru o intrebuintare de cinste, si un alt vas pentru o intrebuintare de ocara? Si ce putem spune, daca Dumnezeu, fiindcă voia sa-Si arate mania...” Nu are El dreptul sa-si arate mania? Oare nu are El dreptul „sa-Si arate bogatia slavei Lui fata de niste vase ale indurarii, pe care le-a pregatit mai dinainte pentru slava?”

Va spun, asta este partea din Scriptura cea mai puternica cu privire la suveranitatea divina in mantuire. Atat de puternica. Apoi continua sa demonstreze asta citand profetii Isaia si Osea in versetele 25 si 29. Pavel a inteles suveranitatea divina. El a inteles ca mantuirea este o lucrare a lui Dumnezeu, o alegere selectiva a lui Dumnezeu. El are mila de cine alege El sa aiba mila. Trebuie sa intelegeti asta. Asta invata Scriptura: suveranitate divina.

Apoi ajungem la versetul 30, si invatam ca Pavel a inteles si responsabilitatea omului. „Deci ce vom zice? Neamurile, cari nu umblau dupa neprihanire, au capatat neprihanirea si anume neprihanirea care se capata prin credinta; pe cand Israel, care umbla dupa o Lege, care sa dea neprihanirea, n-a ajuns la Legea aceasta”. Aici Pavel spune ceva care pare complet contrar. Neamurile nu Il cautau pe Dumnezeu, nu cautau neprihanirea, dar au primit neprihanirea prin credinta. Si vorbeste aici despre credinciosii dintre Neamuri care formau biserica in care el a fost un catalizator asa de important in lucrarea lui. Ce s-a intamplat aici? Neamurile care nici macar nu stiau nimic despre Dumnezeul adevarat, care nu stiau despre descoperirea lui Dumnezeu in Scripturi, ei au primit neprihanirea prin credinta pe cand Iudeii, versetul 31, au continuat sa o caute prin Lege si niciodata nu au gasit-o pentru ca nu poti fi mantuit prin Lege. Ei nu au cautat-o prin credinta, spune versetul 32. De ce? Pentru ca credinta aceasta trebuia sa fie in Isus Hristos si ei s-au poticnit in Piatra de poticnire. S-au poticnit in Isus Hristos.

Apoi il citeaza iar pe Isaia in versetul 33. „Iata ca pun in Sion o Piatra de poticnire, si o stanca de cadere”. Problema este ca Neamurile nu s-au poticnit in Hristos, ei L-au vazut pe Hristos, au crezut, au fost mantuiti, au primit neprihanirea. Iudeii au vrut-o prin fapte. Hristos a fost o piatra de poticnire pentru ei. Niciodata nu au ajuns la neprihanire. Ei sunt responsabili. Pavel vorbeste aici despre ceea ce Neamurile au facut si ceea ce Iudeii nu au facut.

Apoi termina, in versetul 33, cu aceste cuvinte: „Si cine crede in El, nu va fi dat de rusine”. Neamurile au crezut, nu au ramas de rusine. Au primit neprihanirea si mantuirea. Iudeii nu au crezut, au fost dati de rusine; pentru totdeauna dati de rusine, impreuna cu restul necredinciosilor din lumea intreaga.

Asa ca in versetul 30 Pavel trece la al doilea lucru pe care el l-a inteles: responsabilitatea omului, vointa omului. Trebuie sa crezi si daca nu crezi, vei muri in pacatele tale.

Asta ne conduce la capitolul 10, priviti: „Fratilor, dorinta inimii mele si rugaciunea mea catre Dumnezeu pentru Israeliti, este sa fie mantuiti”. Vreau ca ei sa fie mantuiti, dar au cateva probleme. In primul rand... nu Il cunosc pe Dumnezeu, nu stiu despre Dumnezeu, au o ravna pentru Dumnezeu, dar nu potrivit cu cunostinta. Au o intelegere gresita despre Dumnezeu. In al doilea rand, nu isi inteleg propriile lor pacate. Nu stiu cat de neprihanit este Dumnezeu asa ca incearca sa isi lucreze propria lor neprihanire ca sa nu se supuna neprihanirii lui Dumnezeu. Au o intelegere gresita despre Dumnezeu, au o intelegere gresita despre pacatele lor. Ei cred ca sunt mai neprihaniti decat sunt in realitate, Dumnezeu este mai putin neprihanit decat este, asa ca ei pot atinge standardul lui Dumnezeu. Le lipseste cunostinta despre Dumnezeu, despre pacat, si desre Hristos, in versetul 4, ei nu inteleg ca „Hristos este sfarsitul Legii, pentru ca oricine crede in El sa poata capata neprihanirea.”

Ei nu inteleg ca doar a crede in Hristos este sfarsitul tiraniei Legii asupra omului. Toti oamenii au incalcat Legea lui Dumnezeu. Deci Legea ii va condamna la pedeapsa vesnica, daca puterea Legii nu este rupta. Si poate fi rupta numai daca este satisfacuta de o pedeapsa si Hristos a suferit pedeapsa, si asa a sfarsit tirania Legii pentru toti cei ce cred. Si avem fraza aceasta din nou: „Pentru toti cei ce cred. Toti cei ce cred”.

Mergeti la versetul 9, aici este punctul principal. „Daca marturisesti deci cu gura ta pe Isus ca Domn, si dacs crezi in inima ta ca Dumnezeu L-a inviat din morti, vei fi mantuit. Caci prin credinta din inima se capata neprihanirea, si prin marturisirea cu gura se ajunge la mantuire".

Capitolul 9, capitolul care in modul cel mai puternic in Biblie vorbeste despre suveranitatea divina, Dumnezeu mantuieste pe cine vrea, cand vrea. Asa cum am vazut si in Evanghelia dupa Ioan. Si chiar langa el in capitolul 10, nu in alta carte, nu scris altadata, ci in aceeasi discutie, scris de acelasi autor, in acelasi timp, cu aceeasi pana in mana, spune, in versetul 11: „Oricine crede in El nu va fi dat de rusine”. Aceasta este a doua oara. Asta a zis si in verseul 33, si este repetata din nou, iar cuvantul este: „oricine, oricine, oricine”. Si nu este diferenta, spune versetul 12, „nu este nicio deosebire intre iudeu si grec; caci toti au acelasi Domn, care este bogat in indurare pentru toti cei ce-L cheama.” Aveti "toti", aveti "oricine". Apoi in versetul 13, „Oricine va cheama numele Domnului va fi mantuit”. Nu este asta incredibil? In acelasi loc. Unul langa altul.

Pavel a inteles suveranitatea divina. A inteles si responsabilitatea omului. Este un al treilea lucru pe care el l-a inteles si eu il numesc: responsabilitatea Evangheliei, responsabilitatea Evangheliei. Versetul 14; acest lucru este foarte important. Care este responsabilitatea noastra? Pana acum am ramas doar impotmoliti intr-o discutie esoterica despre cum lucreaza acestea impreuna? Nicidecum. „Oricine va chema Numele Domnului va fi mantuit”, asa ca responsabilitatea noastra apare in versetul 14. „Dar cum vor chema pe Acela in care n-au crezut? Si cum vor crede in Acela, despre care n-au auzit? Si cum vor auzi despre El fara propovaduitor? Si cum vor propovadui, daca nu sunt trimisi?”

Suveranitate divina absoluta. Dumnezeu alege pe cine vrea, mantuieste pe cine vrea. Chiar dupa asta, responsabilitatea omului. Daca crezi, oricine ai fi, si daca Il chemi, oricine ai fi, vei fi mantuit. Dar asta nu poate sa se intample, daca nu auzi. Si asta nu poate sa se intample, daca cineva nu este trimis. Asta devine responsabilitatea Evangheliei. Este extrem de important. Nu degeaba se zice: „Cat de frumoase sunt picioarele celor ce aduc vesti bune despre lucruri bune”. Desigur, orice persoana care a auzit Evanghelia si crede, vrea sa imbratiseze pe cel ce a adus mesajul cu multumire.

Versetul 17 spune: „Credinta vine prin...” prin ce? „Prin auzire, auzirea prin Cuvantul lui Hristos”. Este vorba de credinta. Si daca vrei ca oamenii sa creada, trebuie sa duci mesajul pana la ei. Pavel a inteles asta. Dumnezeu intelege. Priviti la versetul 21. „Pe cand, despre Israel, Dumnezeu zice:” - Acestea sunt tocmai cuvintele lui Dumnezeu din Isaia 65:2 - „Toata ziua Mi-am intins mainile spre un norod razvratit si impotrivitor la vorba”. Uau! Dumnezeu? Dumnezeu, Cel ce hotaraste si porunceste si are mila de cine vrea, si impietreste pe cine vrea El, si care il iubeste pe Iacov dar il uraste pe Esau...? Dumnezeu? Dumnezeul care nu a intentionat niciodata ca toti Iudeii sau toate Neamurile sa fie mantuite? Dumnezeu, care Isi stabileste scopurile din vesniciile trecute, si care alege cine sa fie mantuit? Este Dumnezeu un evanghelist care tine bratele deschise, care intinde mainile Sale unor oameni neascultatori si indrazneti care nu accepta mesajul Sau? Chiar si Dumnezeu intelege echilibrul dintre suveranitatea divina si responsabilitatea omului. Si intelege si responsabilitatea Evangheliei, pentru ca Dumnezeu Insusi este un evanghelist.

Biblia in nici un fel nu incearca sa armonizeze lucrurile acestea. Ele doar sunt acolo. Dar Biblia ne da o rezolvare foarte profunda. Mergeti la sfarsitul capitolului 11. Versetul 33. Aici se gaseste ultimul cuvant. „O, adancul bogatiei, intelepciunii si stiintei lui Dumnezeu! Cat de nepatrunse sunt judecatile Lui, si cat de neintelese sunt caile Lui!”

Care este raspunsul final? Armonia dintre suveranitatea divina si responsbilitatea umana nu ne este data noua. Nu e pentru noi. Este imposibil de cautat, de inteles, este de nepatruns, este imposibil a o concepe.

Psalmul 139 spune: „Este prea inalta”. Psalmul 92 spune: „Este prea joasa”. Nu aveti nevoie de mai multa informatie. Asta e tot. Asta e tot ce putem intelege. Tot ce putem intelege. Intelegeti suveranitatea divina? Intelegeti responsabilitatea omului? Intelegeti responsabilitatea Evangheliei? Este suficient, suficient atunci.

Apoi versetul 34, pune punct final la tot. „Caci cine a cunoscut gandul Domnului?” Opriti-va aici. Acest cuvant este luat din Isaia 40 cu versetul 13. „Caci cine a cunoscut gandul Domnului?” Ce ne spune asta? Ca nu putem gandi cum gandeste Dumnezeu. Ati inteles? Ne-am atins limita. Doar pana aici. Chiar daca folosim doar 10% din creier, mai departe nu poate ajunge. Chiar daca ar aparea si celalalt 90%, tot aici am fi. Nu ne este disponibil noua. Deci nu fiti dezamagiti ca nu va pot raspunde la intrebare. Cauza pentru care eu nu pot sa raspunda la intrebarea voastra este pentru ca nu stiu mai multe decat voi. Tot ce stiu este ce spune Scriptura. Si sunt multumit sa zic ca nu pot sa cunosc gandul Domnului. Dar pot sa Il cunosc pe El si pot sa ma incred in El si poate intr-o buna zi totul va fi clar. Nici o singura minte, si nici toate mintile tuturor fapturilor nu ar putea intelege aceste mistere.

Si intotdeauna sunt acei oameni care vor sa-I sugereze lucruri lui Dumnezeu despre cum poate sa faca lucrurile mai bine. Cine deci este sfatuitorul Lui? Oh, hai! Cine te crezi ca esti? Vreau sa zic, cea mai buna sfatuire din Biblie i-a fost data lui Iov atunci cand prietenii lui au stat langa el 7 zile fara sa zica nimic. Sa invatam ceva din asta, bine? Doar sa ne tinem gura inchisa. Dumnezeu nu cauta sfaturi. Nu este o cutie unde sa-ti pui sugestiile la sfarsitul Bibliei. Nu putem sa cunoastem gandul Lui si nu-I putem oferi nimic de care El sa nu stie deja.

Si in al treilea rand, citand Iov 41:11, in versetul 35: „Cine I-a dat ceva intai, ca sa aiba de primit inapoi?” Nu aveti nicio datorie la Dumnezeu pentru ca El nu va datoreaza nimic. Este acea vorba, cum ca ai facut ceva pentru Dumnezeu, si acum El iti este dator. Serios? Iti datoreaza o explicatie. Iti datoreaza mai multa informatie. Eu nu prea cred. Nu iti datoreaza claritate. Nu iti datoreaza o explicatie despre actiunile Sale. Nu iti datoreaza o explicatie despre alegerile Sale. Nu iti datoreaza nimic. Nu poti sa-I cunosti gandul. Nu ai nimic de oferit Lui si nu ai nicio datorie la El. Dar intelegeti cele trei lucruri, nu-i asa? Suveranitate divina, responsabilitatea omului, responsabilitatea Evangheliei. Lasati deci teologia voastra sa se odihneasca aici, si teologia care se odihneste se preface in doxologie. Aici terminam, dragi prieteni. „Caci din El... si prin El... si pentru El sunt toate lucrurile”. Terminam cu suveranitate divina, asa-i? In final totul este suveranitate divina. „Din El, prin El si pentru El sunt toate lucrurile, a Lui sa fie slava in veci de veci. Amin”.

Doriti sa cititi asta cu mine pentru ca asa sa va ramana scris in minte? „Din El, prin El si pentru El sunt toate lucrurile, a Lui sa fie slava in veci de veci. Amin”. Nu sunteti fericiti ca aveti un Dumnezeu care este atat de mare fata de voi incat nici nu puteti intelege maretia si slava Lui? Psalmul 77:19 zice, vorbind despre Dumnezeu: „Ti-ai croit un drum prin mare, o carare prin apele cele mari, si nu Ti s-au mai cunoscut urmele". Ati gasit vreodata o urma in ocean? Ati gasit vreodata o urma intr-o cascada? Eu nu prea cred, asa ca nici nu veti fi capabili sa-I gasiti urmele lui Dumnezeu.

Tata, ne gasim placerea in adevarul pe care Tu ni l-ai descoperit. Ne bucuram in el. Este glorios pentru noi. Iti multumim ca esti Dumnezeul care esti. Iti multumim ca ne-ai dat atat de mult. Iti multumim Tie, Dumnezeule, pentru ca mantuiesti pacatosi care cred si pentru ca chemi pe toti pacatosii la pocainta si credinta, si oricine cheama Numele Tau, oricine crede in Tine va fi mantuit. Dorim sa nu fie pacatosi aici care sa se poticneasca in Hristos si sa fie dati de rusine pentru totdeauna. Vei chema, Doamne, la Tine chiar in momentul acesta pacatosi si vei auzi glasul pacatosilor care te cheama? Si aminteste-ne iarasi de responsabilitatea Evangheliei, ca nimeni nu poate chema pe acela in care nu crede si nimeni nu poate crede in acela despre care nu a auzit, si nimeni nu poate auzi daca nu este un predicator si nu va fi niciun predicator daca nu suntem noi. Dorim sa implinim responsabilitatea acestui plan magnific, miraculos, supranatural, deplin, glorios. Si in final, totul se dezleaga in Tine si Tu primesti toata slava. Pentru asta iti dam slava.

Amin.

Conferință HeartCry la Brașov pe 3, 4 și 5 Noiembrie

Conferință HeartCry la București

Vizitați Monergism.ro pentru mai multe informații.

Hristos, Pâinea care satură - C.H. Spurgeon

Isus le-a zis: „Eu sunt pâinea vieții. Cine vine la Mine, nu va flămânzi niciodată și cine crede în Mine, nu va înseta niciodată” Ioan 6:35.

       Domnul întrebuințează în toate învățăturile Sale, pilde simple. Cugetă-te la faptul că se numește pe Sine pâine. Ce minunat e că cel mai obișnuit lucru de pe mesele noastre e cea mai deplină asemănare a lui Hristos! Gândiți-vă că atunci când credem în El, e ca și cum am mânca și am bea din El. Nimic n-ar fi mai plin de învățătură, însă nimic nu arată așa de mult umilința și dragostea Sa ca această pildă. Trebuie să mulțumim lui Dumnezeu pentru simplicitatea Evangheliei. Domnul Isus, arătându-se în corp, devine pâinea sufletului nostru.

       Când privim la o pâine și ne gândim prin câte a trecut înainte de a fi ce este, ea ne preidică o mie de predici despre coborîrea lui Isus ca un bob de grâu, despre trecerea lui prin morile mâniei lui Dumnezeu și despre coacerea Lui în cuptorul morții, ca să devină păinea noastră. Vedem suferințele lui Hristos în fiecare fărămitură ce o ducem la gură. De ce nu? Căci Donul a scris Numele Său pe ceruri și ele ne vorbesc de dragostea Sa, soarele ne spune despre Soarele dreptății și toate stelele despre Steaua Betleemului. Nu poți deschide ușa sau să-ți iei o haină, fără ca ele să-ți amintească de Hristos. Fiecare picătură de rouă Îl oglindește și fiecare vânt Îi șoptește numele. Ziua și noaptea povestesc despre El și orele se sfătuiesc asupra lucrării Lui.

       1. Trebuie să-L primim pe Domnul Isus fiecare din noi personal. 

       Un Hristos neprimit nu folosește nimănui. Pâinea care nu e mâncată, nu stâmpără foamea noastră. Apa din pahar poate străluci ca cel mai frumos cristal, totuși nu va alina setea dacă n-o bem. Să-L ai pe Hristos personal în viața ta e lucrul principal și întrebarea e ce să faci ca să primești pe Hristos, Pâinea vieții, ca Mântuitorul tău personal?

       Textul ne spune: „Cel ce vine la Mine, nu va flămânzi niciodată”. Cred că aceasta înseamnă primul act al credinței, prin care omul intră în viața duhovnicească. Noi suntem înstrăinați de la Hristos, dar după auzirea Evangheliei, Duhul Sfânt ne ajută să cugetăm la convingerea că El e Mântuitorul de care avem nevoie. Înstrăinarea de El se schimbă într-o dorință după El și venim la picioarele Lui rugându-L să devină Mântuitorul nostru. Ne apropiem de el. Aceasta e apropiere a inimii și nu a picioarelor. Căci mulți s-au apropiat de El cu trupul, însă nu au venit la El într-adevăr. Erau lângă El cu corpul, dar între sufletul lor și El stătea păcatul. Puterea din El nu putea intra în ei.

       Aici, prin venire se înțelege dorință, rugăciune, învoire, încredere, ascultare. Înseamnă că aud cine e Hristos și învăț cum e Dumnezeu: că Isus e și om și Dumnezeu, că a venit în lume să ia păcatele oamenilor asupra Lui și să fie pedepsit în locul lor; aud aceste lucruri și le cred. Cred în Hristos și spun: „Dacă a murit pentru cei ce cred în El, eu mă încred în El; dacă S-a jertfit șa de mult încât poate spăla orice păcat, mă razim pe acest sacrificiu și-l fac temelia speranței mele.

       A doua descriere a modului în care Hristos devine al nostru, e credința. A crede în Hristos, înseamă a crede că El e Fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul oamenilor, dar această credință cuprinde și altceva mai adânc. Poți avea cele mai exacte păreri despre Hristos – poți crede tot ce spune Biblia despre El – și totuși să nu ai credință mântuitoare. „Cine crede în Mine”. Ce ar fi dacă am pune „încrede” în loc de „crede”. „Cel ce se încrede”. ”Cel ce se reazimă pe Mine”. Știind că Hristos a venit să mântuiască pe păcătoși, credinciosul spune: „Atârn de El pentru mântuirea sufletului meu”. Știind că Isus a luat locul păcătoșilor, cred că El a luat locul meu și, prin jertfa Lui, păcatele mele sunt iertate.

       Devine Hristos Mântuitorul nostru în clipa când credem? Da, exct în clipa în care credem. Dar ce e cu viața nelegiuită din trecut? Ea e iertată în Numele lui Hristos. Dar dacă înainte de a-L primi pe Hristos n-ai făcut niciun bine, ci numai rău? Hristos a murit pentru nelegiuiți și e „în stare să mântuiască pe deplin pe cei ce vin la Dumnezeu prin El”. Dar să presupunem că greșești și după aceea. Ce se va întâmpla atunci? Vei fi curățit prin sângele prin care ai fost curățit la început. „Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, cel neprihănit”.

       Să trecem acum la al treilea chip de a-L primi pe Hristos. Să-L mănânci și să-L bei. Trebuie să-L mâncăm și să-L bem pe Hristos. Sigur că nu să-I mâncăm și să-I bem sângele trupesc. Aceasta ar fi cea mai sigură cale spre pierzare Căci e o crimă să mănânci și să bei trupul și sângele cuiva.

       Ceea ce se înțelege prin a mânca și a bea pe Hristos e să-L primim prin credință în inimile noastre și mințile noastre să se hrănească din El. Auzim că e Fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul sufletelor noastre. Primim acest adevăr în mințile noastre, așa cum primes oamenii hrana în gură. Când mâncăm, băgăm prima dată mâncarea în gura noastră. După cum ea intră în gură, așa Hristos trebuie să intre în inimă. Mâncarea e amestecată și noi îi descoperim gustul și bunătatea. Tot astfel sufletul nostru gustă din Hristos, se gândește la el, trăiește cu El și Îi descopere dragostea.

       După pocăință vedem pe Hristos mult mai măreț de cum L-am văzut la început. Am crezut în El cunoscându-L puțin. Dar încet, încet, pricepem împreună cu toți sfinții care sunt adâncimile și înălțimile dragostei Sale. Duipă cum un om care s-a hrănit bine, se scoală de la masă mulțumit, tot astfel în Hristos simțim că sufletul nostru a găsit tot ce-i trebuie, Hristos e totul, suntem plini de El, împăcați în El. Aceasta înseamnă să primești pe Hristos.

       Nu trebuie însă să uităm că Hristos spune să mâncăm trupul și sângele Său. Prin trupul Său înșelegem întruparea Sa. Sufletul nostru se hrănește cu adevărul istoric și real că „Dumnezeu era în Hristos”, că „Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi” și oamenii au văzut slava Lui, ca și slava singurului născut din Tatăl.

       Apoi El ne spune să ne hrănim cu sângele Său. Aceasta înseamnă suferințele și moartea Sa ispășitoare. Adevărata băutură a păcatosului însetat e faptul că Hrostps a murit în locul Său. El care e „Dumenzeu adevărat din Dumnezeu adevărat”, a fost atârnat pe o cruce de lemn pe micul munte Calvar, lângă porțile Ierusalimului și acolo, într-un chin nespus demare, sub mânia lui Dumenzeu, a făcut o ispășire pentru păcatele tuturor celor ce cred în El. Aici e speranța mea și a ta, iubite frate.

       V-am arătat o Evanghelie pe care, dacă vreunul din voi o va urma, Hristos va fi al său. Aici e Hristos pe care poți să-L ai gratis, simplu încrezându-te în El. După cum vasul gol se umple când e pus în calea izvorului, după cum cerșetorul primește daruri pentru nevoile sale întinzând doar mâna, tot astfel poți avea pe Hristos simplu deschizând inima ta păcătoasă în calea Lui. Îl primești în dar; Dumnezeu ți-i dă fără plată. Dacă nu-L ai încă, nu e din pricină că El te-a respins, căci El n-a respins pe nimeni, ci din princiă că tu L-ai respins pe El. Iubit suflet păcătos, Dumnezeu Duhul Sfânt să te ajute să primești pe Hristos și să fii mântuit prin El.

       2. Al doilea punct al meu e: unde e primit Hristos, acolo e mulțumire deplină.

       Inima omenească își are foamea ei, căci ea strigă neîncetat: „Ah, dacă cineva m-ar iubi, dacă aș avea pe cineva a cărui iubire să umplă ființa mea”. Inimile oamenilor sunt frânte de dorul iubirii adevărate, ele se chinuiesc ca și omul cel mai însetat. Ele vânează și caută în toate părțile după iubire, dar sunt amarnic înșelate, căci pe pământ nu există un lucru vrednic de iubirea noastră. Dar când auzim că Isus Hristos ne-a iubit înainte de a fi lumea, și a murit pentru noi, dorințele inimii noastre sunt împăcate. Atârnă de Hristos, iubite suflete, singurul care poate alina foamea sufletului tău.

       Vreau să închei spunând că toți credincioșii mărturisesc adevărul de mai sus. Cum îți petreci tu Duminica? Unde se bucură sufletul tău în ziua Domnului? Te bucuri în mâncări sau în petreceri păcătoase? Am să ă spun în ce-mi găsesc eu plăcerea mai mult: când predinc pe Hristos sau când aud pe un predicator de la țară vestind Evanghelia. Nu mă interesează dacă face greșeli gramatice atâta vreme căt Hristos e în vorbirea lui. Orice e în legătură cu Hristos mă înveselește. Poți spune și tu același lucru despre tine? Câteodată, când predic despre Hristos – și predic despre El, „căci de fapt nu știu nimic altceva afară de Hristos și sunt hotărât să nu știu altceva între voi decât pe Hristos și pe El răstignit” - știu că mergeți acasă spunând: „Foarte bine, aceastea e ce ne trebuie, Hristos, jertfa pentru păcatele noastre și bucuria sufletului nostru”.


Transcris de pe Farul Creștin, găsit pe Monergism.ro

Ce este Evanghelia - Paul Washer

 

Sunt aici in seara aceasta sa vorbesc despre Evanghelie. Cati dintre voi stiti ce este Evanghelia? Cineva? Aha, cativa dintre voi. Va dati seama ca, in ziua cand Isus Hristos va reveni veti intelege tot ce trebuie sa intelegeti despre escatologie, despre a doua venire? Veti intelege totul in momentul acela. Intr-o clipita de ochi, toate intrebarile din viata voastra vor fi raspunse. Dar in acelasi timp veti petrece vecia vecilor in Cer si nici nu veti incepe sa intelegeti Evanghelia lui Isus Hristos.

Traiti in America... o tara care este coplesita de Evanghelia reductionista. Am luat Evanghelia glorioasa a Dumnezeului nostru binecuvantat si am redus-o la 'patru legi spirituale' sau la 'cinci lucruri pe care Dumnezeu vrea sa le cunosti'. Daca le citesti si le accepti si spui o mica rugaciune la sfarsit, felicitari! Esti admis. Aceasta nu este Evanghelia lui Hristos. Aceasta nu este Evanghelia lui Hristos. Este atat de multa activitate in America si in crestinismul american, atata galagie. Dar oare am inceput macar sa intelegem inceputul Crestinismului?

Dupa Scripturi, cea mai mare cunostinta pe care un om poate sa o aiba este cunostinta despre Dumnezeu. Daca v-as da o foaie de hartie si v-as cere sa scrieti definitia fiecarui atribut al lui Dumnezeu intr-un paragraf, ati stii sa o faceti? In tot crestinismul vostru, invatati lucrurile importante?

Cand nu mai ai esenta crestinismului, puterea crestinismului, adevarul crestinismului trebuie sa le inlocuiesti cu tot felul de lucruri artificiale. Trebuie sa prefaci Biserica lui Isus Hristos intr-un parc de atractii a lui Hristos, ca sa faci ca lumea sa vina. Sunt doua lucruri care se vor intampla in tara aceasta: o trezire, sau judecata. Dar sa stiti ceva, judecata nu incepe cu politicieni liberali sau Hollywood-ul imoral.

Incepe cu Biserica. Si aici gasim un alt subiect important: unde este Biserica? Ce este Biserica? Pot sa va spun ca in ziua de azi ceea ce se numeste biserica nu e Biserica... Dar adevarata Biserica a lui Isus Hristos crede in El... se pocaieste de pacat... creste in sfintenie si dragoste. Nu este concentrata asupra ei sau cautand implinirea ei proprie, ci demonstreaza dezinteres fata de ea dandu-se pe sine insasi altora in Numele lui Dumnezeu. Vedeti, am o mare frica pentru voi... pentru ca atat de mult din ceea ce sunteti si atat de mult sin ceea ce sunt, nu este bazat pe Scriptura, ci pe cultura. Aceasta trebuie sa se sfarseasca. Trebuie sa reinvatam, nu adevaruri pe care nimeni nu le-a descoperit. Trebuie sa invatam adevarurile care au stat la baza Crestinismului istoric. Trebuie, ca crestini - daca sunteti crestini - sa va intoarceti la stanca de unde ati fost taiati. "Cautati", a zis profetul, "vechile cai si invatati cum sa umblati in ele."

Si unde putem incepe? Incepem cu Evanghelia lui Isus Hristos.

In seara aceasta ne vom uita la ceea ce majoritatea teologilor au considerat a fi cel mai important pasaj din Scripturi, din intreaga Biblie. De fapt, as spune ca daca ar trebui sa pierd toate pasajele Scripturii, in afara de unul singur, acesta ar fi cel pe care l-as pastra. Multi s-au referit la el ca 'acropola credintei crestine' acea cetate tare si fortificata a lui Dumnezeu. Asa ca sa deschidem Bibliile, daca le aveti, la Romani. Acum, pe masura ce vorbesc din Romani capitolul 3, vreau sa intelegeti: Eu nu par relevant unei culturi moderne. Si lucrurile pe care le voi spune in seara aceasta nu vor fi atragatoare pentru cultura mea. Adevarul e ca multe din lucrurile pe care le voi spune vor fi scandaloase pentru cultura mea.

Vedeti, crestinismul nu are impact in lume pentru ca este ca lumea... pentru ca a dat un chestionar ca sa stie ce vrea lumea si apoi se adapteaza la ceea ce vrea lumea. NU. Crestinismul este adevarat, si vine la oameni si ii confrunta cu adevarul. Si cu acel adevar trebuie sa trateze oamenii. Pentru ca va asigur ca ori veti trata cu adevarul acum, ori veti trata cu adevarul mai tarziu, inaintea tronului de judecata a lui Dumnezeu. Vedeti, cand e vorba despre Dumnezeu, este o doctrina care spune ca El e vesnic. El nu va fi inlocuit niciodata. Nu va fi niciun regim sa-I ia locul. Nu se va schimba niciodata garda. Dumnezeul despre care voi vorbi in seara aceasta este Dumnezeul cu care intotdeauna va trebui sa tratati si niciodata nu veti fi in stare sa-L evitati... oricat de mult ati incerca.

Romani capitolul 3, versetul 23.

"Caci toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu. Si sunt socotiti neprihaniti, fara plata, prin harul Sau, prin rascumpararea, care este in Hristos Isus. Pe El Dumnezeu L-a aratat public ca o jertfa de ispasire in sangele Sau prin credinta, ca sa-Si arate neprihanirea Lui; caci trecuse cu vederea pacatele dinainte, in vremea in delungei rabdari a lui Dumnezeu; pentruca, in vremea de acum, sa-Si arate neprihanirea Lui in asa fel incat, sa fie neprihanit, si totusi sa socoteasca neprihanit pe cel ce crede in Isus. Unde este dar pricina de lauda? S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu; ci prin legea credintei".

Sa ne rugam.

Tata, Tu ma cunosti. Stau inaintea Ta in numele Fiului Tau Isus Hristos si ma tem de Tine... pentru ca esti de temut si te iubesc caci Tu m-ai iubit intai. Tata, pentru Numele Tau si din pricina Fiului Tau, cinsteste Evanghelia Ta. Tata, stii ca sunt un om cu buze necurate si ca locuiesc in mijlocul unui popor cu buze necurate. Tu cunosti cultura aceasta... cat de scarboasa... cat de mult Ti se impotriveste Tie. Si Tu cunosti poporul Tau, cum au fost influentati de tot ceea ce este gresit. Si ma rog ca Tu sa intorci inimile poporului Tau la Tine si ei Te vor cinsti, se vor teme de Tine, Te vor iubi si totul va fi ca un gunoi pentru ei, comparat cu a te cunoaste pe Tine. Tata, nu ma trimite intr-o lucrare fara sens. Lucreaza Tu in seara aceasta sau trimite-ne acasa acum.

In Numele lui Isus, amin.

"Caci toti au pacatuit".

Aceasta nu va inspaimanta. Ar trebui. Vedeti, pentru ca suntem persoane care nu Il prea cunoastem pe Dumnezeu, El arata ca Mos Craciun pentru noi in ziua de azi. Pentru ca avem acel dumnezeu imblanzit, domesticit si inofensiv pe care putem sa-l bagam in buzunar si oricand avem nevoie il scoatem din buzunar si ii cerem o dorinta. Pentru ca cunoastem atat de putin Scripturile, nu Il cunoastem pe Dumnezeu. Si pentru ca nu Il cunoastem pe Dumnezeu nu ne cunoastem pe noi si nu stim ce este pacatul in realitate. Permiteti-mi sa va dau cateva cuvinte. Scarbos, josnic, uraciune. Unele din lucrurile pe care le-ati vazut aseara la televizor inainte de a veni aici si la care ati ras, au fost scarboase si o oroare inaintea lui Dumnezeu. Acelasi Dumnezeu pe care ziceati ca Il slujiti cand ati intrat in locul acesta.

Dumnezeul acesta, nu este o parte din viata voastra. Nu este ceva ce adaugi la o cariera cu succes. El este totul sau nu este nimic. El nu are cluburi si nu se joaca jocuri. El este Dumnezeu. Si Biblia ne spune ca fiecare dintre noi a pacatuit impotriva Lui. Puritanii ziceau in felul urmator. Nu ati pacatuit impotriva primarului unui satulet. Nu ati pacatuit impotriva rasei voastre, ci ati pacatuit impotriva Creatorului acestui Univers. Cineva care este atat de bun incat merita absolut orice lucru bun care puteti sa i-L dati... si nu ati facut-o. Voi ati pacatuit.

Vreau sa va ganditi o clipa. In creatia lumii, Dumnezeu sta acolo in ziua aceea si porunceste stelelor, mult mai mari decat soarele nostru, sa se puna in diferite locuri in spatiu si ele fac o plecaciune si Il asculta. Le spune planetelor sa se puna intr-o ordine si sa nu strice ordinea aceea pana El nu porunceste altceva, si ele se pleaca si se inchina. El le spune muntilor sa se ridice, vailor sa se cufunde, si toate asculta. Ii zice marii, marea cea mare, "Tu vei veni pana aici si nu mai departe". Si marea striga "Amin". Si iti zice si tie "Hai" si tu raspunzi "Nu...Nu!" "Nu voi veni...!" "Sau voi veni... dar in felul meu, in forma mea de religie... ...sa fie suficient ca sa-mi linistesc constiinta, dar nu asa cum Tu doresti". Pacat, toti au pacatuit. A incalca poruncile lui Dumnezeu, sa le incalci sau sa nu vi catre ele. Ati pacatuit.

"Toti au pacatuit, si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu".

In ziua de azi, interpretarea moderna a versetului este ca Dumnezeu te-a facut pentru un scop glorios si pentru ca ai pacatuit nu ai obtinut rezultatul acela glorios. Aceasta este doar o mica, mica fractiune din ceea ce inseamna versetul acesta cu adevarat. Versetul acesta nu vorbeste despre tine si scopul tau. Nu este despre tine si auto-implinirea ta. Este vorba despre Dumnezeu.

Ceea ce inseamna textul cu adevarat este aceasta: Ai fost facut pentru El, nu pentru tine. Pentru El. Si fiind facut pentru El niciodata nu vei avea pace, pana nu esti pentru El. Nu doar o jumatate, nu doar un "da, El este in viata mea". Nu doar eu si Isus avem amandoi ceva impreuna. Nu. Pana nu te dai Lui vei fi nenorocit si mizerabil si sarac si orb si gol, oricata bunastare si faima ai obtine pe pamant. Vei fi un nenorocit. Ai fost creat pentru El. De fapt, orice boala de pe pamantul acesta este pentru ca oamenii s-au intors de la obiectivul lor. S-au miscat singuri de la locul lor.

Probabil ca ati auzit ca din cauza crizei morale in America ar fi bine sa avem grija, pentru ca vom fi judecati. Nu este adevarat. Dati-mi voie sa va spun ce este adevarat. Potrivit cu capitolul unu din Romani, faptul ca avem o criza morala este dovada ca deja am fost masurati, gasiti cu lipsa, si judecati. Vedeti, toate lucrurile oribile, violente si imorale despre care auziti nu vor aduce judecata lui Dumnezeu, ele SUNT judecata lui Dumnezeu pentru un pacat mai mare care a fost comis. Si acesta este pacatul. "Fiindca, macar ca au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslavit ca Dumnezeu, nici nu I-au multumit." Si ce a facut Dumnezeu? A intors aceasta asupra lor. Vrei autonomie? Vrei sa fi suveran peste viata ta? Dumnezeu a zis, "aici le ai". Dar autonomia pe care ti-a dat-o este sclava a unei inimi corupte dintr-o societate corupta si tu iti folosesti libertatea ca sa te distrugi pe tine insuti. Aceasta este judecata lui Dumnezeu. Sa stiti ca este deja asupra noastra. Este. Este o realitate.

Pentru ce ati venit aici in seara aceasta? Sa ascultati un discurs crestin motivant? Sau sa ascultati adevarul? Acesta este adevarul. Puteti merge la o mie de biserici, o suta de duminici si nu veti vedea altceva decat o hora in jurul lui Isus. "Sa ne unim toti si sa avem o imbratisare in grup si sa cantam Cumbaya". Dar problema e ca in adevar exista Dumnezeu si cartea aceasta e adevarata. E adevarata.

"Toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu".

Nu ma intereseaza daca voi castigati intreaga lume. Nu este suficient de mare. Ati fost facuti pentru vesnicie. Ati fost facuti pentru El. Pentru El. Sunt crestin de mai mult timp decat cei mai multi dintre voi ati trait. Sunt in lucrare de mai mult timp decat ati trait voi. Nu imi pare rau de nimic din ce am pierdut din pricina lui Hristos. Imi pare rau de tot ceea ce am pastrat pentru mine.

"Toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu."

Apoi se intoarce, in verstul 24 si zice, vorbind despre crestini... Si acum trebuie sa am grija. De ce? Saizeci si cinci la suta din americani cred ca sunt crestini. Daca doar ai lua teologia clasica, definitia clasica a Crestinismului pe care o avem scrisa in toate confesiunile noastre crestine v-ati da seama ca probabil mai putin de 15% din oamenii care Il marturisesc pe Hristos in America nici macar nu sunt convertiti, nici macar nu sunt crestini. Sunt aici in seara aceasta unii dintre voi care va credeti crestini, cand de fapt voi nu aduceti nici o roada. Nici o roada reala si adevarata. Si problema este ca stati sa ascultati predici care nu va fac sa ganditi. Nimeni nu va face sa va fie frica. Sunt unele lucruri despre care trebuie sa va fie frica.

Dar vorbind despre un adevarat crestin zice "Fiind socotiti neprihaniti..." Stiti ce inseamna aceasta? Din nou, unul dintre cele mai importante cuvinte in Crestinism. Stiti ce inseamna? A fi socotit drept... Am auzit persoane care zic ca inseamna sa fi drept ca si cand nu ai pacatuit niciodata. Nu, nu inseamna aceasta. A fi socotit justificat este un termen legal, are de a face cu legea. Inseamna aceasta: In momentul in care o persoana isi pune credinta, adevarata, in Isus Hristos, este socotit drept. Dumnezeu il declara legal ca este drept in fata Lui. Acum, intelegeti terminologia caci adevarul e important. Trebuie sa intelegeti asta. Cand o persoana se increde in Isus nu inseamna ca devine dreapta; "a deveni" este cuvantul. Nu inseamna ca devine dreapta pentru ca, daca acesta ar fi cazul, nu ai mai pacatui niciodata. Ai fi o fiinta morala perfecta. Nu esti reconstruit in momentul acela ca o fiinta dreapta in toata plinatatea perfectiunii. Inca esti susceptibil la pacat chiar si crestin fiind. Dar a fi socotit drept inseamna ca Dumnezeu, de la tronul Sau, te declara drept fata de El si te trateaza ca si cand ai fi drept inaintea Lui, justificat.

Aici este ceva ce toate religiile din lume au in comun, sau majoritatea religiilor. Este aceasta: Cum poate un om fi drept inaintea lui Dumnezeu? Cum poate un om fi drept inaintea lui Dumnezeu? Majoritatea religiilor... de fapt poti lua toate religiile si sa le reduci la doua: religia faptelor si religia harului. Toate religiile din lume zic: "Fa asta, fa aia si fa-te vrednic in fata lui Dumnezeu. Fa ca Dumnezeu sa iti fie dator. Traieste in asa fel incat Dumnezeu sa TREBUIASCA sa te mantuiasca pentru ca ti-o datoreaza". Asta spun faptele in realitate. Si apoi este o mantuire prin har. Este un dar.

Mergem la un musulman si il intrebam: "Daca ai muri chiar acum, unde ai merge?" Si el raspunde: "Voi merge in Rai." "De ce?" "Pai, pentru ca am citit Coranul. Am facut pelerinaje, mi-am facut rugaciunile... sunt un om drept. Sunt un om bun".

Bine... Mergi la un Iudeu ortodox si zici: "Daca ai muri chiar acum, unde ai merge?" "As merge in Rai". "De ce?" "Pai, iubesc Legea lui Dumnezeu. Sunt un om drept. Postesc. Ma rog".

Apoi mergi la un crestin, la crestinul adevarat, si zici: "Daca ai muri chiar acum, unde ai merge?" "In Cer". "De ce?" Si crestinul va zice asa: "In pacat m-a zamislit mama mea, si in pacat am fost nascut. Lepadandu-ma de Dumnezeu din pantece. Am incalcat orice lege". Sa zicem ca reporterul se uita la persoana aceea si zice, "Nu prea inteleg. Vreau sa zic, ii inteleg pe ceilalti doi oameni, ei merg in Cer. Sunt drepti fata de Dumnezeu pentru ca merita, pentru ca sunt buni, pentru ca au lucrat pentru aceasta, Dumnezeu le-o datoreaza. Dar tu imi zici ca mergi in Cer si nu este nici un motiv pentru care ar trebui sa fi in Cer. Care este baza nadejdii tale?" Si crestinul zice, "O sa merg in Cer prin virtutea si meritul Altuia, Isus Hristos, Domnul meu".

Si acesta este motivul pentru care Pavel incheie pasajul acesta spunand ca nu este nici o lauda, nici o pricina de lauda, pentru ca toata nadejdea noastra nu este in propia noastra neprihanire, nu in faptele noastre, nu in vreun lucru pe care noi l-am obtinut, nu in ceva ce putem smulge din mana lui Dumnezeu pentru ca ne este dator, pentru ca noi am fi fost buni inaintea Lui.

Nadejdea noastra e zidita pe nimic altceva

decat pe sangele si dreptatea lui Isus.

In nimic nu-mi pun nadejdea,

ci in Numele lui Isus ma incredintez.

De aceea crestinul este singurul care poate sa spuna ca merge in Cer fara sa se laude, pentru ca nu merge acolo prin faptele sau actiunile lui, ci prin Hristos. Si acum argumentul acesta este aruncat asupra mea: "Pai, aceasta o stim cu totii. Crestinii doar il iau ca pe un dar. Il primesc. Apoi traiesc ca demonii". Nu, nu o vor face. Membrii nepocaiti ai bisericii si studentii nepocaiti care zic ca-L cunosc pe Isus o fac. Ei zic: "Mantuirea este un dar". Apoi traiesc ca lumea. Dar crestinul adevarat, cu cat mai mult intelege ca mantuirea este un dar, care nu este bazata pe faptele lui, tot mai constient e de pacatul lui, si tot mai mult doreste sa traiasca pentru Hristos. Nu este o afacere pe care trebuie sa o realizezi. Dragostea o promoveaza. Harul o motiveaza.

Vedeti, aici scrie: "Suntem socotiti drepti". Acum, priviti aceasta: "...ca la un dar prin Harul Sau". Nu trebuie sa fi graduat in literatura sau expert in greaca sa stii ca este o redundanta aici. Ce vrei sa zici ca suntem socotiti drepti ca un dar prin Harul Sau? Nu este Harul un dar? Nu se repeta cand zice ca suntem socotiti drepti fata de Dumnezeu ca un dar, ca un dar... nu ca ceva ce am castigat noi? Aceasta este exact ceea ce vrea sa ne invete. Este ceva foarte interesant despre cuvantul acesta. Pavel zice, "fiind socotiti neprihaniti ca un dar." Cuvantul acesta "dar" in greaca este gasit in alt loc, in Evanghelia dupa Ioan, unde zice asa. Vorbind despre Isus zice: "L-au urat 'fara temei'". Fara temei. Fraza aceasta, "fara temei" este tradusa din acelasi cuvant din care "dar" este tradus aici. Asa ca ceea ce zice este: Nimeni niciodata nu a avut vreun motiv pentru a-L uri pe Isus. Nimeni niciodata nu a avut vreun motiv pentru a-L uri.

Si in acelasi mod, Dumnezeu nu a avut nici un motiv pentru a te socoti neprihanit. Cand Dumnezeu se uita jos la om, nu gaseste nici un motiv in om ca sa il justifice sau sa-l declare drept. Cand Dumnezeu se uita la om singurul lucru pe care poate sa il vada este pacatul si legea cere moartea acelui om. Asa ca daca Dumnezeu te-a declarat drept inaintea Lui, nu a facut-o din pricina ta sau a mea, ci in ciuda ta si a mea. Va amintiti de femeia care L-a iubit pe Isus atat de mult? Ea era o femeie pacatoasa si a venit si s-a aruncat la picioarele Lui si Isus le-a zis tuturor fariseilor care se socoteau drepti: "Femeia aceasta iubeste mult pentru ca i-a fost iertat mult".

O data un reporter a venit la mine nervos si mi-a zis: "De ce intotdeauna vorbesti despre pacat?" I-am raspuns, "Pentru ca vreau sa Il iubesti pe Dumnezeu". Mi-a zis, "Nu inteleg". Atunci i-am zis, "Asculta-ma. Femeia aceea a iubit mult pentru ca i-a fost iertat mult, pentru ca stia cat de pacatoasa era". Noi in ziua de azi, voi si cultura voastra, si predicatorii din zilele voastre, va rasfateaza si va protejeaza si nu vor sa va jigneasca pentru ca vor sa va aiba si sa va foloseasca. Niciodata nu va vor spune despre adevarata rautate a inimii voastre, si pentru ca crezi ca esti mai bun decat esti in realitate, nu apreciezi ce ti-a fost dat. De aceea am vazut drogati si prostituate venind la Isus si apoi aveau o pasiune atat de mare, pentru ca cunosteau mizeria din care au fost salvati. Cu cat stiu mai mult despre natura omului potrivit Scripturii, si cu cat o aplic mai mult la inima mea, cu atat ma conduce mai mult la inchinare. La inchinare.

Lucrez in multe tari subdezvoltate unde oamenii mor de foame. Daca ma apropii de voi... cu un sandwich de salam cu doua bucati de paine tare si o bucata de branza si o bucatica de carne si vi l-as da zicand, "Poftim", probabil ca l-ati dispretui si ati intoarce spatele. Dar sunt unele tari in care daca as face asta mi-ar saruta mainile - si au si facut-o - pentru ca le-am dat o asemenea mancare. Saracia lor ii conduce la multumire. Acesta este unul din motivele pentru care Isus a zis, "Ferice de cei saraci in duh". Acei care stiu cine sunt pentru ca apoi pot sa aprecieze dragostea lui Dumnezeu. Si dragostea aceea ii va misca la slujire.

Acum zice, "Fiind socotiti drepti prin Harul Sau". Un dar nemeritat. Poate credeti ca atunci cand un predicator se ridica si zice, "Priviti, mantuirea este un dar! Este un dar nemeritat!" Poate credeti ca oamenii sar la prima ocazie de a avea asa ceva. Dar nu o fac. Stiti de ce? Oamenii sunt mandri. "Mie nu imi trebuie nimic de la nimeni. Nu imi trebuie nimic de la Dumnezeul tau. Pot sa fac totul eu singur". Omule, nu poti respira fara Harul lui Dumnezeu. Si chiar si cel mai impietrit ateu care isi arata pumnul in fata lui Dumnezeu blestemandu-I Numele, o face doar cu puterea primita de la Dumnezeu. Totul este Har. Totul este un dar nemeritat.

Odata a fost o cercetare a lui Dumnezeu si unii oameni au venit in fata si eu m-am coborat si ma rugam si un tanar a venit acolo si se ruga alaturi de mine... si se ruga asa: "Doamne, vreau sa imi dai ceea ce merit". Niciodata nu am oprit pe cineva de la rugaciune, dar pe el l-am oprit. L-am batut pe umar. S-a uitat. A continuat sa se roage. L-am batut iar pe umar. S-a uitat la mine. I-am zis, "Niciodata... niciodata sa nu mai spui rugaciunea aceasta! Pentru ca, tanarule, singurul lucru pe care il meriti este o vesnicie in iad. Trebuie sa strigi ca Dumnezeu sa iti dea ceea ce nu meriti... Har, darul nemeritat, viata vesnica in Isus Hristos."

Pavel continua. Am fost socotiti drepti. Am fost declarati drepti... ca un dar prin Harul Sau prin rascumparare. Stiti ce inseamna asta? Sunte unele cuvinte, ziceau puritanii, pe care dupa ce le rostim, trebuie sa tacem si sa ramanem pe loc cu buzele tremurand pentru ca sunt aproape prea sfinte ca sa le rostim. Acesta este unul din cuvintele acelea. Inseamna... a cumpara libertatea unui sclav, sau a unui prizonier, sau a unui prins de razboi cu un pret care trebuie sa fie platit. Aceasta inseamna ca darul nemeritat al lui Dumnezeu aceasta stare de dreptate in fata Lui... costa ceva. Si ce a costat, sangele boilor si tapilor? Nu. Aur si argint din viata noastra trecuta? Nu. Sangele singurului Fiu al lui Dumnezeu. A trebuit sa fim castigati. A trebuit sa fim cumparati. O intrebare buna este aceasta: De la cine? De la cine a trebuit sa fim cumparati? In decursul istoriei au fost o gramada de teorii nebiblice. Parintii greci greseau mult pentru ca ziceau ca pretul trebuia platit lui Satan. Omul a cazut si de aceea era sub puterea lui Satan si pretul trebuia platit lui Satan pentru ca omul sa fie eliberat. Nu este adevarat. Vreti sa stiti la cui i-a fost platit pretul? Pretul a fost platit lui Dumnezeu. Dumnezeu Si-a cerut partea. Ai pacatuit. Ai murit. Dar Dumnezeu de asemenea a platit pretul: sangele Fiului Sau.

O sa vorbim despre asta mai pe larg intr-o clipa, dar vreau sa continuam acum. "Fiind socotiti drepti ca un dar prin Harul Sau prin mantuirea care este in Hristos Isus". O data un tanar a venit la mine si mi-a zis: "Frate Paul, ai dreptate. Isus este tot ce avem nevoie." I-am raspuns: "Tanarule, Isus e tot ce avem. In afara lui Isus, nu ai nimic. Nu ai nimic". Vedeti, Scriptura, Noul Testament lucreaza intotdeauna in doua domenii contrare. Ori esti in fire si pierdut, ori esti in Duhul si mantuit. Ori esti in Adam si condamnat, ori in Hristos si socotit neprihanit. Exista doar doua posibilitati. Daca esti in Hristos ai mantuirea. In afara lui Hristos nu ai nimic. De aceea credinciosul adevarat care stie adevarurile acestea se tine strans de Hristos. Toti ati auzit povestirile despre lucratorii in fier care lucreaza la mii de metri deasupra orasului si umbla atat de linistiti peste tavi si stalpi. Apoi intr-o zi unul din ei aluneca pe o gheata si inainte sa cada se prinde de o barna si o tine atat de strans si cu atata frica incat ar trebui sa-i rupa mainile ca sa-l desprinda pentru ca nu-i da drumul. Acesta este felul in care ne tinem de Hristos pentru ca stim ca in afara Lui nu avem nimic... nimic... nimic.

Zice "In Hristos..." uitati-va la asta: "Pe El Dumnezeu L-a aratat public ca o jertfa de ispasire". Ispasire. Sa nu raspundeti. Dar stiti ce inseamna cuvantul acesta? Majoritatea teologilor v-ar spune ca in afara Numelui lui Dumnezeu acesta este cel mai important cuvant din Biblie si totusi in toata umblarea voastra la biserica niciodata nu v-a zis cineva ce inseamna? Vedeti... cat de bisericosi puteti fi... si cat de departe de crestinism puteti ajunge? Ce este ispasirea? Sa ne uitam. Zice, "Pe El Dumnezeu L-a aratat public". Cuvantul acesta poate fi dat si in sensul ca Dumnezeu L-a afisat. Daca mergi prin Tennessee si alte state care nu au legi impotriva panourilor, vei vedea panouri de publicitate peste tot; pancarte, tot felul de afise publicitare, mesaje care sunt puse la vedere. Si spune ca Dumnezeu intentionat L-a afisat in public pe Hristos pe lemnul acela. L-a afisat ca toti sa Il vedem. Intelegeti? A vrut ca toata lumea sa vada ce se intampla acolo. Acum, va las sa va ganditi voi daca Dumnezeu ar fi putut sa indeparteze pacatul undeva intr-un loc ascuns... intr-un dulap. Dar dintr-un anumit motiv indepartarea pacatului s-a facut in public, in centrul universului religios, in religiosul oras Ierusalim, acolo la incrucisarea drumurilor, Isus a fost ridicat si Dumnezeu a facut-o intentionat in public. De ce? Pentru ca Dumnezeu voia sa arate ceva. Ce voia Dumnezeu sa arate?

Sa continuam. "Pe El Dumnezeu L-a aratat public ca o jertfa de ispasire". Folosim cateodata cuvantul acesta in spaniola, in stravechiul Castellano, "propicio". Daca zici, de exemplu, in spaniola veche, "Sé propicio a mí", inseamna sa ai mila de mine. Nu-mi da ceea ce merit. Ar fi cam asa. Un hot este prins de stapanul sau pentru ca a furat si este vrednic de moarte, si stapanul il ia de dupa gat si il trage dupa el sa-l duca la spanzuratoare si hotul scapa si cade la pamant in genunchi si ce face? Implora mila. "Nu imi face ceea ce merit! Nu imi face ce cere legea!" Ce este ispasirea? Este un sacrificiu care ii permite lui Dumnezeu sa aibe mila de cel vinovat. Acum, care este problema?

O sa pun inaintea voastra cea mai mare problema din crestinism. Despre asta este toata Evanghelia. Doar asta. Este miezul. Este inima Evangheliei. Tineti semnul la Romani si intoarceti la Proverbe o clipa. Proverbe 17:15. Ascultati ce zice. Ascultati, studentilor. Sunteti intr-un loc de invatatura inalta. Se presupune ca ati trecut cu bine examenele de admitere pentru a ajunge in locul acesta. Acum ganditi. Ganditi. Crestinismul nu este despre a-ti verifica creierul la usa. Este despre a incepe sa gandesti. Despre a-l folosi. Acum ganditi. Proverbe 17:15 zice asa: "Cel ce iarta pe vinovat si osandeste pe cel nevinovat, sunt amandoi o scarba inaintea Domnului". Sa ne uitam doar la o parte din verset: "Cel ce iarta pe vinovat... este o scarba inaintea Domnului". "O scarba" este probabil cel mai dur cuvant in Scripturi. Detestabil, neplacut, uraciune, blestemat, anatema. Asa ca oricine justifica pe un om rau este o uraciune si o scarba inaintea lui Dumnezeu.

Aceasta ne pune intr-o mare problema. O vedeti? Am petrecut ultimele 20 de minute spunandu-va ca Dumnezeu a justificat pe cei rai... ca atunci cand o persoana crede in Isus Hristos Dumnezeu o declara dreapta din punct de vedere legal. Tot nu vedeti problema?

Lasati-ma sa v-o pun in felul acesta. Sa zicem ca mergi acasa deseara - tu traiesti in afara campusului cu familia ta - asa ca ajungi deseara acasa si cand intri pe usa iti vezi intreaga familie masacrata si il vezi pe criminal in mijlocul familiei tale cu mainile pline de sange luandu-i viata fratelui tau cel mic, si arunca jos doar un cadavru. Furios fugi in partea cealalta a camerei si dobori pe omul acela la pamant. Dar iti revii, si iti dai seama ca nu razbunarea e solutia asa ca il legi si mergi la telefon si suni la 911 si politia ajunge is il ia cu toate probele. Apoi, lunile trec si omul acela este adus inaintea judecatorului. Si omul acesta care este vinovat de uciderea intregei tale familii sta inaintea judecatorului si judecatorul zice: "Pai.. Sunt un judecator foarte iubitor si foarte milostiv Asa ca, te justific. Esti iertat. Esti liber. Poti sa te duci". Care ar fi reactia ta? O sa iti zic care ar fi reactia ta. Ai scrie in ziare... ai chema televiziunea... ai scrie la parlamentari. Ai incerca sa-i scrii chiar presedintelui. Ai face tot posibilul sa spui ca este un judecator in tara care este mai rau si mai nemernic ca criminalii pe care ii lasa in libertate. Judecatorii sunt meniti sa faca dreptate. Este ceea ce se cere. Nu este marea noastra plangere ca unul din lucrurile rele din tara noastra este ca judecatorii sunt corupti?

Atunci ganditi-va la asta. Judecatorul universal, Dumnezeu atotputernic... cei rai stau in fata Lui si El zice: "Sunteti justificati, si va voi considera drepti". Aceasta este problema cea mai mare din Scripturi. Cum poate Dumnezeu sa fie drept si totusi sa ierte pe cei rai? Fac pariu ca Evanghelia pe care o auziti si in predicarea Evangheliei voastre... nici macar nu ati auzit despre asa ceva. Vedeti acum de ce zic ca stim asa putin despre Evanghelie? Acum doar va invat lucrurile istorice de baza din Evanghelie pe care multi predicatori nu le stiu... ca problema din toata Scriptura e asta: Daca Dumnezeu e drept, nu poate sa va ierte. Legea cere moartea voastra. Daca Dumnezeu e drept, nu poate sa treaca peste pacat. Trebuie sa se ocupe de el.

Acum dati-mi voie sa impartasesc cu voi cateva lucruri despre Dumnezeu care nu sunt deloc menajante si va vor scandaliza. Cand a fost ultima data cand ati ascultat o predica despre mania lui Dumnezeu? Cand a fost ultima data cand ati ascultat o predica despre cat de mult uraste Dumnezeu pe cei rai? Cand a fost ultima data cand ati auzit ceva de genul acesta: "Dumnezeu iubeste pacatosul, dar uraste pacatul"? Sunt aici sa va spun: chiar daca arata bine pe spatele unui tricou crestin, nu este biblic si nu este crestinismul istoric. Priviti o clipa. Nu pierdeti pagina si intoarceti la Psalmul 5. Psalmul 5:5. "Nebunii nu pot sa stea in preajma ochilor Tai; Tu urasti pe cei ce fac faradelegea". O alta traducere: "Tu urasti pe toti cei ce fac raul". Cineva calificat? Ati facut vreo faradelege? Da. Ati facut vreun rau? Da. Ce zice pasajul acesta? Zice oare ca Dumnezeu iubeste pacatosul si uraste pacatul? Nu, zice ca uraste pe cei ce fac faradelegea. Si imi ziceti, "Dar ce spui de Ioan 3:16? Ioan 3:16 zice 'Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea...' Este in Biblie". Da, este in Biblie si este adevarat, dar si Psalmul 5:5 este in Biblie si este la fel de adevarat si va trebui sa te ocupi de el.

Aceasta e problema crestinismului american. Se ia doar o fata a monedei. Si nu stiu daca ati invatat logica, dar aceasta este imposibil. Monedele intotdeauna vin cu doua fete. Ascultati predica dupa predica despre dragostea lui Dumnezeu si Biblia vorbeste atat de clar despre mania lui Dumnezeu si majoritatea din voi nu ati ascultat nici o predica despre asta. Primiti doar o parte din poveste... si asta e foarte periculos. Ziceti, "Dumnezeu nu uraste, pentru ca Dumnezeu e dragoste". Si eu va zic, "Nu, Dumnezeu uraste pentru ca Dumnezeu e dragoste". "Ce vrei sa zici frate Paul?" Dati-mi voie sa va intreb... Iubiti iudeii? Sper ca da. Daca iubiti iudeii puteti fi neutrii fata de Holocaust? O sa urati Holocaustul. Daca vin la voi si va vorbesc despre sclavia afro-americana... si segregare si imi ziceti, "Pai, stii, nu a fost chiar asa mare lucru. Sunt ca intr-o pozitie neutra." Iubesti atunci afro-americanii? Nu. Iubiti bebelusii? Trebuie atunci sa urati avortul. Vedeti? Daca as veni la voi si v-as da un articol din ziar care zice ca un baietel a fost prins de un pedofil si tinut in pivnita lui 10 ani fiind abuzat, si va citesc asta voua, si voi ati raspunde "Pai, stii, toti au, stii, fiecare are un stil de viata diferit". Daca ati raspunde asa as gandi ca sunteti la fel de monstri ca omul care a rapit baietelul.

Vedeti, chiar voi, cand auziti istorisiri despre lucruri oribile care s-au intamplat, si injustitii, va suparati nespus de mult, nu-i asa? Va maniati. Asa ca voi aveti dreptul sa va purtati asa, si Dumnezeu nu are? Voi, care ati incalcat toate legile lui Dumnezeu... voi aveti dreptul sa va ridicati si sa fiti maniosi pentru ca cineva a facut mai rau ca voi... dar Dumnezeu este dragoste asa ca trebuie sa stea pe scaun si sa fie neutru? Ati auzit predicatori zicand, "Primul lucru pe care vreau sa vi-l zic este ca Dumnezeu nu este un Dumnezeu manios". Ati auzit vreodata pe cineva sa zica aceasta? Pai, am o veste pentru voi. Dumnezeu e un Dumnezeu manios. De fapt, Biblia spune ca este maniat in fiecare zi. Aceasta zice Biblia. Nu o sa sucesc asta ca sa protejez reputatia lui Dumnezeu. Sau sa Il prefac in cineva care sa va placa voua. O sa va zic Cine este El in realitate.

Si veti zice, "Frate Paul, dar dragostea?" Doar in acest context puteti intelege dragostea. Vedeti, Dumnezeu e drept si sfant. Iubeste tot ceea ce este frumos si bun. Si de aceea uraste ce este murdar si profan si rau si daunator. Intelegeti? Va dati seama ca ati incalcat fiecare lege? As putea enumera cele zece porunci si sa va arat cum voi si eu le-am incalcat fiecare din ele. Dumnezeu ar trebui sa fie maniat. Si este. Dar aici este lucrul nemaipomenit. Dragostea lui Dumnezeu este de o asemenea natura incat poate sa o demonstreze chiar si obiectelor maniei Sale si sa lucreze pentru mantuirea lor. Dar aici e problema. Am incalcat Legea lui Dumnezeu si justitia lui Dumnezeu cere sa murim.

Asta este ceea ce trebuie sa intelegeti. Traiti intr-o lume unde nu este justitie. Traiti intr-o lume in care toate lucrurile rele pe care lumea le face pot fi explicate. "Este o boala" sau "De fapt nu a fost vina lor". Dar aceasta nu este adevarat. Exista raul. Si noi am luat parte la el. Drag prieten, daca acum ti-as smulge inima si as lua din ea orice gand care l-ai avut vreodata si le-as pune intr-un DVD, si l-as arata aici in seara aceasta ai fugi din campusul universitatii si nu te-ai mai intoarce sa-ti vedem fata niciodata, pentru ca ai gandit lucruri atat de rele incat nu poti sa le impartasesti nici celor mai apropiati prieteni. Te-ai rusina in fata noastra chiar daca noi am facut aceleasi lucruri. Cum vei sta atunci in fata unui Dumnezeu sfant? Vedeti? Vedeti asta?

Dar aici este intrebarea. Daca Dumnezeu este sfant si drept, si ca urmare trebuie sa faca ceva cu cei rai, cum pot fi cei rai mantuiti? Este o singura cale. Cineva sta in locul celor rai ia asupra Lui toata vina celor rai si este judecat si condamnat in locul lor. Si aceasta este exact ceea ce a facut Isus Hristos. Si in aceasta sta demonstrarea dragostei lui Dumnezeu.

Vedeti, am pictat acest mare tablou negru. De ce? O sa va zic de ce. In dupa-masa aceasta, permiteti-mi sa va pun o intrebare. Unde s-au dus toate stelele? A venit vreun mare urias din cosmos si le-a pus intr-un cos si le-a dus in cealalta parte a lumii? Unde s-au dus? Niciunde. Atunci de ce nu putem sa le vedem? Pentru ca a fost atat de multa lumina de la Soare. Dar in negura noptii luminile acestea stralucesc atat de mult. Se intampla acelasi lucru cu dragostea lui Dumnezeu. Daca ar veni cineva aici si ar picta un tablou cu voi in care totul este bine si totul este in regula, si voi sunteti bine si eu sunt bine si Dumnezeu ne iubeste pentru ca suntem persoane chiar dragute... nu ati vedea Har. Nu ati vedea dragoste. Nu ai vedea nimic vrednic de inchinare. Dar cand vedeti intunericul adanc al pacatului vostru, aici slava dragostei lui Dumnezeu apare... o dragoste pe care nu meritati, pe care nu o puteti merita.

Dar aici este lucrul minunat, in special cand esti un crestin mai batran cum sunt eu. Daca nu am meritat-o cand am inceput, nici acum nu trebuie sa o merit; viata mea nu mai este sub lege ci sub har. Din pricina lui Isus Hristos, Dumnezeu ma iubeste in toate greselile mele, in toata fragilitatea si alunecarile mele, in tot pacatul meu. Dumnezeu ma iubeste pentru ca niciodata nu a depins de mine sau de faptele mele. Depinde de Isus si de ceea ce a facut El pentru mine. Asa ca nu trebuie sa joc teatru in fata Lui ca si cand ar trebui sa-I castig favoarea. Ma iubeste. S-a terminat. A fost terminat acum 2000 de ani pe lemnul acela. Un Dumnezeu perfect, un om perfect... platind un pret perfect.

As vrea acum sa ne uitam la ceva care este foarte important. Este lucrul cel mai important, asa ca ramaneti cu mine. Stiu ca ne-am dus departe, dar ascultati. Cand lumea vorbeste despre cruce... intotdeauna vorbeste despre cuiele din mainile si picioarele Lui, sulita din coasta, cununa de spini de pe cap, insultele, bataile, biciuielile... totul despre suferinta fizica a lui Hristos. Si nu vreau sa iau nimic din toate acestea, dar daca aceasta este tot ceea ce stiti despre cruce, nu stiti nimic despre cruce. Nu intelegeti crucea. Nu suntem mantuiti doar pentru ca Romanii si Iudeii L-au refuzat pe Isus sau ca L-au pironit pe lemn si ca I-au strapuns coasta sau ca L-au biciuit. Suntem mantuiti... pentru ca pe crucea aceea, a luat pacatul nostru; a fost parasit de Tatal Sau, si Dumnezeul atotputernic a zdrobit pe singurul Sau Fiu sub toata puterea maniei Sale impotriva pacatului nostru.

Veti zice, "Niciodata n-am auzit asa ceva". Este doar crestinism istoric. Vedeti, cand auziti despre cruce, tot ce auziti este despre ceea ce I-au facut oamenii. Nu suntem mantuiti doar pentru ce oamenii I-au facut. Suntem mantuiti pentru ce s-a intamplat intre El si Tatal Sau. Vedeti, in sistemul acesta al vostru stiti ca Dumnezeu e sfant si ca omul e pacatos si este o prapastie intre cei doi si omul nu poate veni la Dumnezeu. Si asa si este. Omul este despartit de Dumnezeu. Dar singurul mod pentru a lua prapastia a fost ca cineva sa moara in locul omului, despartit de Dumnezeu. Cand Isus era atarnat de lemnul acela a strigat: "Dumnezeule, Dumnezeule, pentru ce m-ai parasit?" Intelegeti? Stiti cat de mult uraste Dumnezeu pacatul si ce ii va face pacatului in ziua de pe urma? Ceea ce trebuie sa intelegeti este ca atunci cand Isus era pe lemnul acela, a luat pacatul, vina poporului Sau, si a fost tratat de Dumnezeu Tatal in felul in care trebuia sa fim noi tratati. A fost zdrobit sub mania lui Dumnezeu. A fost abandonat de Dumnezeu. Priviti la Psalmul 22 o clipa. Stiti ca atunci cand Isus era pe cruce a strigat: "Dumnezeule! Dumnezeule! Pentruce m-ai parasit?" Ascultati Psalmul 22, versetul 1.

"Dumnezeule! Dumnezeule! Pentruce m-ai parasit si pentruce Te departezi fara sa-mi ajuti si fara s-asculti plangerile mele? Strig ziua, Dumnezeule, si nu-mi raspunzi: strig si noaptea, si tot n-am odihna. Totus Tu esti Cel Sfant, si Tu locuiesti in mijlocul laudelor lui Israel. In Tine se incredeau parintii nostri: se incredeau, si-i izbaveai. Strigau catre Tine, si erau scapati; se incredeau in Tine, si nu ramaneau de rusine. Dar eu sunt vierme, nu om, am ajuns de ocara oamenilor si dispretuit de popor".

Ce zice? Face o plangere, isi pune intrebarea: "Dumnezeule, pentru ce m-ai parasit?" Si apoi Isi aduce argumentul: "Nu a fost niciodata in istoria poporului lui Dumnezeu cand un om drept sa strige catre Tine si Tu sa nu-i raspunzi. Dar aici sunt Eu, pe crucea aceasta, singurul Tau Fiu, si strig catre Tine si Tu nu imi raspunzi.De ce?!" Si apoi Isi raspunde singur la intrebare. "Tu esti sfant si Eu sunt un vierme... o ocara". Vedeti, cineva a trebuit sa ia asupra lui vina voastra. Sa ia asupra lui pacatul vostru. Am auzit persoane zicand, "Pai, stii ce? Dumnezeu s-a uitat prin ceruri si nu a vazut nici un inger doritor. S-a uitat peste tot pamantul si nu a fost om capabil". Este ceva absolut absurd. Chiar daca toti ingerii din cer ar fi dorit, nu s-ar fi platit pretul. Vedeti, cine trebuia sa moara acolo trebuia sa fie un om. Omul a pacatuit. Omul trebuie sa moara. Dumnezeu a devenit om. A devenit fratele nostru; fratele nostru mai mare; despre aceasta vorbeste Evrei. A devenit unul dintre noi. S-a identificat cu noi si asa a putut merge la cruce in locul nostru.

Predicam o data intr-o universitate si un student s-a ridicat in picioare si a zis: "Am o intrebare pentru tine. Cum este posibil ca un singur om sa sufere cateva ore atarnat pe lemnul acela, si totusi sa plateasca pretul pentru o multime de oameni si sa-i salveze de o vesnicie in iad?" I-am raspuns, "Tanarule, este o singura cale... pentru ca omul acela care era pe cruce a pretuit mai mult decat toti oamenii pusi la un loc". Poti sa iei tot ce exista, munti si dealuri, greieri si clovni, stele si ingeri si soarele si planetele si lunile si izvoarele, tot ce este frumos si le pui intr-o parte a balantei, iar pe Isus in partea cealalta a balantei si cantareste mai mult ca toate. A putut sa faca aceasta datorita valorii Lui infinite.

Un teolog a formulat astfel: Fiul a ridicat privirea spre ceruri purtand pacatele noastre si a strigat, "Dumnezeule, Dumnezeule, pentru ce m-ai parasit?" Si Dumnezeu Tatal a trantit usa cerului in fata Lui si a zis, "Domnul Dumnezeul Tau te condamna". Cineva a trebuit sa moara sub urgia maniei lui Dumnezeu impotriva pacatului nostru.

Vrei sa stii cat de mult uraste Dumnezeu pacatul?

Atunci cand Insusi Fiul Sau a luat pacatul, Dumnezeu L-a zdrobit. Ce crezi ca iti va face tie in ziua judecatii daca vei aparea inaintea Lui neacoperit, daca vei veni inaintea Lui fara Hristos?

Ziceti, "E oribil!" E biblic. "E scandalos!" Dar e adevarat. Si pot sa va zic, sunt mult mai multe versete in Biblie care intaresc ceea ce zic eu decat ceea ce zic crestinii actuali din America.

Acum, Isus este in gradina si de trei ori striga "Departeaza paharul acesta dela Mine!" "Departeaza paharul acesta dela Mine! Departeaza paharul acesta dela Mine!" Intrebarea este: Ce era asa de groaznic in paharul acela? Ce era paharul? Daca privim Scripturile, in special in cartea Psalmilor, cartea lui Ieremia, se vorbeste despre pahar. Dati-mi voie sa rezum un pic, sa va dau pe scurt cateva adevaruri despre paharul acesta. Daca aduni toti Psalmii si profetii impreuna ar zice ceva de genul acesta: "Din pricina faradelegii, a razvratirii Neamurilor, le voi da din paharul urgiei Mele. Ii voi obliga sa il bea, si il vor bea, si vor ameti, si vor muri". Dar pe lemnul acela, Dumnezeu a dat paharul Fiului Sau. Si Fiul Sau a baut toata pedeapsa unui Dumnezeu, sfant, drept si iubitor impotriva pacatelor poporului Sau. Si cand a strigat "S-a ispravit", a intors paharul si nu mai ramasese nici un strop din el. L-a baut tot.

Imaginati-va un bazin de cinci mii de metri inaltime si cinci mii de metri latime plin cu apa, si la un kilometru de el mai jos este satul tau. Un sat micut facut de paie. Si intr-o dimineata te scoli dintr-o data si iesi afara si auzi un mare trosnet si inainte sa iti dai seama bazinul este spart si toata apa se dezlantuie catre tine. Nu vei fi gasit niciodata. Si inainte ca apa sa ajunga la sat, pamantul se deschide si inghite toata apa in asa fel incat nici o picatura nu atinge haina ta. Asta a facut Isus pe curce. Imaginati-va o piatra de moara de 500 de kilograme si alta in varful ei de aceasi greutate macinand in sens opus, una in contra celeilalte. Si pui in mijloc un micut graunte de grau. La inceput presiunea asupra cojii creste, apoi explodeaza si se pulverizeaza.

"Daca grauntele de grau, care a cazut pe pamant, nu moare, ramane singur; dar daca moare, aduce multa roada."

Aceasta este crucea. Si zice aici, priviti. Versetul 26. "Pentruca, in vremea de acum, sa-Si arate neprihanirea in asa fel incat, sa fie neprihanit, si totusi sa socoteasca neprihanit pe cel ce crede in Isus". In versetul 25, "..ca sa-si arate neprihanirea Lui; caci trecuse cu vederea pacatele dinainte, in vremea indelungei rabdari a lui Dumnezeu". Ce vrea sa zica? Aceasta vrea sa zica: Adam si Eva au pacatuit impotriva lui Dumnezeu. Ei ar fi trebuit sa moara in acea zi. Nu ar fi trebuit sa fie mila. Ar fi trebuit sa fie nimiciti. Legat de marele potop care a sters toate natiile si numai pe Noe l-a lasat... este o singura problema. Noe era pacatos. Si el ar fi trebuit sa moara. Dumnezeu il cheama pe Avraam dintre popoare si il numeste prieten. Mai este o problema; Avraam nu L-a crezut pe Dumnezeu si a pacatuit. Dumnezeu il numeste pe David fiul Sau si David a comis un asasinat si se stie ca a curvit. Si din pricina mandriei lui a cauzat moartea multora compatrioti.

Vi-l imaginati pe acuzator? Vedeti... pana in timpurile acestea doar dreptatea este cunoscuta. Satana s-a razvratit in Cer si dreptatea, dereptatea perfecta l-a dat afara. Vedeti? Nici o mila, ci dreptate. Va puteti imagina ziua aceea cand a I-a dat o proorocie atat de buna lui Adam? Vi-l imaginati pe Satana stand acolo zicand: "Doamne, ce s-a intamplat? Nu mai esti drept? Adam trebuie sa moara. Cum poti sa il ierti?" Puteti sa vi-l imaginati pe Noe in corabie? "Doamne, ce s-a intamplat? Te-ai dat jos de pe tronul Tau? Si omul acesta trebuia sa moara. Pe David... il numesti fiu? Cum poti sa faci asta si totusi sa fi un Dumnezeu drept? Cum ii poti ierta pacatul? Trebuie sa moara".

Acum doua mii de ani Dumnezeu a raspuns la intrebare. "Vrei sa stii cum pot sa-i fac o profetie favorabila lui Adam? Vrei sa stii cum pot sa il salvez pe Noe, pe un om pacatos de la o moarte sigura dintr-un potop napraznic? Vrei sa stii cum pot sa il chem pe un om numit Avraam din cetatea Ur si sa il numesc prietenul Meu? Vrei sa stii cum pot sa il numesc pe David fiul Meu? Aici gasesti raspunsul. Fiul meu a murit pentru ei toti."

O data pentru toti, acum doua mii de ani Dumnezeu a demonstrat ca poate fi drept si totusi sa socoteasca drepti pe pacatosi prin pretul pe care Fiul Sau l-a platit pentru ei. Si trebuie sa intelegeti ceva. Avraam, Noe si David au fost mantuiti asa cum sunteti si voi. Au privit la fagaduinta lui Dumnezeu. L-au crezut pe Dumnezeu. Dar vreau sa intelegeti ca a crede in Dumnezeu nu e suficient sa te mantuiasca daca El nu ar fi platit pretul. Credinta voastra nu plateste pretul. Credinta voastra trebuie sa fie in Acela care L-a platit, si Acela este Isus Hristos. Asa ca Dumnezeu este drept si socoteste drepti pe cei rai.

Isus a murit si dupa trei zile a inviat iarasi din morti si Dumnezeu a spus ca acesta este semnul pe care ni-l da. Si daca semnul acesta nu e suficient pentru voi, nu va mai fi altul. Aceasta este demonstrarea lui Dumnezeu ca Isus, tamplarul din Nazaret, a fost Fiul lui Dumnezeu. Este semnul ca moartea de care a murit Isus pe cruce implineste judecata si dreptatea lui Dumnezeu, care potoleste mania lui Dumnezeu si acum toti oamenii pot fi mantuiti.

Cum?

Nu facand o rugaciune si cerandu-i lui Isus sa vina in inima ta. Imi pare rau, nu gasesc asa ceva in Scripturi. Si nu o gasesc niciunde in crestinismul istoric pana acum in crestinismul modern din America. "Sari prin cele patru inele, spune da la toate intrebarile bune, fa aceasta rugaciune"... si daca nu s-a intamplat nimic, evanghelistul tot iti va spune ca Isus a intrat in inima ta pentru ca El asa a zis. Nu are nici o valoare. Cand Isus a venit la Israel, El nu a zis: "Timpul s-a implinit si Imparatia lui Dumnezeu este aproape. Deci, cine doreste sa ridice mana si sa imi ceara sa vin in inima lui?" Nu a zis asa ceva. A zis: "Timpul s-a implinit si Imparatia lui Dumnezeu, a Cerurilor, este aproape. Pocaiti-va si credeti Evanghelia". Intoareceti-va de la pacatul vostru si puneti-va increderea in Hristos, nu in Hristos si in Biserica, nu in Hristos si botez, ci in Hristos si numai in Hristos".

Nadejdea mea e intemeiata numai si numai in Hristos. Omul credincios zice cam asa: "Isuse, ma voi increde in Tine si daca Tu nu esti destul pentru a ma mantui, voi merge in Iad pentru ca nu o sa ma incred in nimic altceva. Ma incred numai in Tine".Numai in Hristos.

Poate ziceti: "Frate Paul, ce este pocainta?" Literal inseamna o schimbare a mintii. Ziceti: "Bine, nu-i greu.. gata, mi-am schimbat mintea". Aici este problema voastra. Sunt doua lucruri pe care le-ati confundat rau de tot. Mintea si inima. Credeti ca a-ti schimba gandirea e superficial. Nu e asa. In Scripturi, mintea, sau inima, este centrul fiintei tale. Este cine esti cu adevarat. Este esenta ta ca persoane. Cand Biblia vorbeste despre inima ta, cand Biblia vorbeste despre mintea ta, se refera la faptul ca esenta deplina si centrul a tot ceea ce esti si tot ceea ce faci vor fi schimbate. Si daca acestea se schimba, drag prieten, totul va fi schimbat.

Sa va schimbati mintea. Cu privire la ce? Apostolul Pavel este marele exemplu despre aceasta. El mergea pe drum catre Damasc si iata ce gandea mintea lui: ca Isus este cel mai mare hulitor, ca crestinii merita sa moara, si ca el ii va omora pe toti, sau cel putin ii va inchide pe toti. Dintr-o data apare Hristos. Si trebuie sa intelegeti ca trei zile omul acela a fost orb si nu a mancat nici nu a baut. Stiti ce demonstreaza aceasta? Hristos a distrus si a daramat absolut toata realitatea lui, a dezintegrat lumea lui. Este ca si cand intr-o dimineata te scoli si vezi ca chiar exista Matrix. Totul e fals. Imaginati-va asta. Toata viziunea lui despre lume a fost daramata in totalitate. Si acum crede in Acela care gandea ca este cel mai mare hulitor si pe care el insusi l-a, isi da seama ca El este Dumnezeu Fiul si ca trebuie sa Ii slujeasca cu intreaga viata a lui. Isi da acum seama ca pe acei care voia sa ii inchida, sa-i omoare, sa-i raneasca, sunt poporul lui Dumnezeu si acum trebuie sa faca tot ce este in puterea lui pentru tot restul vietii sale ca sa ii binecuvinteze.

Aceasta este pocainta.

Este ca atunci cand un student, acum multi multi ani in urma, care crede ca banii si muschii si infatisarea si hainele scumpe si a fi 'Domnul Totul Pentru Campus' isi da seama... ca este mort, un ticalos murdar, o goliciune egoista, lucruri oribile la adresa unei persoane. Si ca Dumnezeul care a binecuvantat familia lui cu bogatii si inteligenta si cu toate lucrurile din Visul American, ca pe acel Dumnezeu nu a facut decat sa Il huleasca, sa Il ignore si sa se lupte impotriva Lui. Si trece de la a fi totul pentru lume, la a sta la coltul facultatii predicand Evanghelia si cu prietenii lui gandind ca si-a pierdut mintea.

Puteti sa va rugati acea rugaciune pana cand vor zbura vacile si tot pierduti o sa fiti. Puteti sa ii cereti lui Isus Hristos sa vina in inima voastra toata ziua si ar insemna nimic. Va asigur. Nu sunteti mantuiti prin repetarea unei rugaciuni ritualice. Sunteti mantuiti prin chemarea Domnului prin credinta, increzandu-va in El.

Si sa nu credeti ca viata voastra e chiar faina, si ca va lipseste doar lucrul acela care sa o faca perfecta si acesta ar fi Isus; Sunt aici sa va spun, si nu imi pasa cine sunteti sau ce aveti, daca nu Il aveti pe Isus in viata voastra, totul e gunoi si tot ceea ce castigati la universitatea aceasta va pune mai multa osanda in ziua judecatii. Singurul lucru care conteaza e Isus Hristos si daca nu Il aveti pe El, nu aveti nimic, nimic.

Veti zice: "Lumea dispretuieste mesajul tau". Si eu va zic ca dispretuiesc lumea. Pavel a zis: "Lumea este moarta fata de mine si eu sunt mort fata de lume, dar sunt viu pentru Hristos si vestesc vestea cea buna". Nu are de a face cu o gramada de americani care se prind de orice lucru ca sa isi faca viata mai usoara pentru ca sa aiba cea mai buna viata acum. Este vorba de a muri fata de toate visurile tale, a muri fata de vointa ta, a muri fata de tine, de autonomia ta si de stapanirea ta si de a te arunca in mainile lui Hristos si a crede ca ceea ceea ce a facut El pe acea cruce a fost suficient.

Ce ar trebui sa faceti in seara aceasta? Unii dintre voi ar trebui sa mergeti acasa si sa strigati la Dumnezeu pana cand stiti ca v-a mantuit. Unii din voi poate sunteti crestini adevarati, dar lumea v-a retinut pana acum. Trebuie sa va urati pentru ceea ce ati facut si sa va aruncati in mainile lui Dumnezeu. Trebuie.

Unii dintre voi poate credeti ca sunteti crestini, dar nu aveti roada. Isus a zis: "Nu oricine va veni la Mine in ziua aceea si va zice 'Doamne, Doamne' va intra in Imparatia Cerurilor. Ii veti cunoasteti dupa roada". Nu faptele va mantuiesc. Este o blasfemie. Dar daca sunteti mantuiti, ati fost nascuti din nou. Ati devenit fapturi noi care vor trai in alt fel, intr-un fel in care va desparte de lume si care este o ofensa pentru lume. Isus Hristos va promite doua lucruri in seara aceasta: viata vesnica si crucea.

Aceasta este Evanghelia.

Veniti la El. Fiti mantuiti. Nu voi face o invitatie, si nu o sa cer nimanui sa ridice mana si sa plece capul. Va cer sa va duceti inaintea lui Dumnezeu si sa strigati catre El in credinta pana cand El va va spune ca sunteti mantuiti, pana cand aveti o siguranta, data nu de orice om, ci data de Duhul Sfant, ca Dumnezeu a produs in voi lucrarea supranaturala si ca v-a schimbat.

"Frate Paul, cum voi stii ca sunt mantuit?" Vor fi niste confirmatii imediate. Veti simti cum vina voastra va este luata. Poate va fi un sentiment de bucurie, de pace. Dar aceasta nu este totul. Veti incepe sa traiti o viata diferita.

"Voi fi fara pacat?" Nu, tot o sa mai pacatuiesti. Vei lupta cu pacatul, dar numai aceasta. Vei lupta impotriva lui. Nu vei mai fi prieten cu el. Si putin cate putin vei fi schimbat. Dovada ca v-ati convertit, dovada ca cu un timp in urma v-ati pocait cu adevarat si ca ati crezut cu adevarat, este ca continuati sa va pocaiti si continuati sa credeti si azi. Si cresteti in Hristos.

Dragi studenti, ascultati-ma. Lumea aceasta nu are nimic pentru voi. Nu are nimic. Sa nu veniti in locul acesta sa urmariti Visul American. Tot ceea ce faceti o faceti pentru slava lui Dumnezeu. Si va ganditi, "Ce, vrei ca toti sa plecam in misiune?" Nu. Ceea ce va spun este ca daca esti un crestin, nimic nu este secular. Daca esti tamplar, daca esti inginer, daca sapi santuri, daca esti doctor, totul este sfant, daca crezi in Hristos. Tot ce faci este pentru El si pentru slava Lui.

Haideti sa ne rugam.

Tata... ca sa fie o trezire, Doamne, ca sa fie o trezire... pentru ca acesti studenti sa Te cunoasca... sa nu fie niste rasfatati, ci sa fie placuti lui Dumnezeu... ca sa Te cunoasca, ca sa Il cunoasca pe Fiul Tau... ca sa Te urmeze... sa fie ceva real, un crestinism real. Tata, ma rog ca studentii de aici sa Iti predea vietile lor Tie. Ca unii dintre ei sa mearga pana la marginile pamantului sa propovaduiasca Evanghelia, Evanghelia adevarata. Nu o Evanghelie americanizata, nu o credinta usoara, nu cinci sau sase pasi catre Tine, ci o Evanghelie prin care sa cheme oameni la pocainta si la credinta. Sa-i folosesti, sa-Ti reversi Duhul Sfant peste ei, sa locuiesti in ei, sa le dai putere si sa-i umpli in puterea Ta. Da-le niste minti stralucitoare. Da-le niste inimi minunate. Da-le, Doamne, o siguranta tare, deplina... ca in slabiciunea lor, Tu esti puternic. In Numele lui Isus.

Amin.