Este
prin harul lui Dumnezeu că oamenii fără evlavie sunt feriți de
moartea imediată. Toporul ascuțit al justiției curând ar doborî
pomul neroditor dacă vocea mijlocitoare a lui Isus nu ar striga,
„Iartă-l încă puțin”. Mulți păcătoși, când s-au întors
la Dumnezeu, au recunoscut cu mulțumire că a fost mila Domnului cea
care i-a păstrat să nu fie mistuiți. John Bunyan a avut trei
izbăviri remarcabile înainte de convertirea lui, și le menționează
în Grace abounding (Har înmulțit) ca exemple ilustrate a milei
îndelung răbdătoare. Uneori asemenea eliberări devin mijloace
prin care inima este mișcată de emoții gingașe de dragoste înspre
Dumnezeu, și mâhnire pentru că El a fost ofensat. Și nu ar trebui
să fie așa? Să nu luăm noi în considerare că îndelunga răbdare
a lui Dumnezeu este mântuire? (2 Petru 3:15).
Un
ofițer, în timpul bătăliei, a fost lovit de un glonț lângă
buzunarul vestei lui, dar a rămas fără rană, pentru că o bucată
de argint oprise proiectilul ucigător. Moneda era marcată de
cuvintele Dei Gratia (prin harul lui Dumnezeu). Această situație
providențială i-a impresionat profund mintea, și l-a condus să
citească o broșură pe care o soră evlavioasă i-a dat-o atunci
când a plecat de acasă. Dumnezeu a binecuvântat citirea broșurii;
și a devenit, prin bogata Față a lui Dumnezeu, un credincios în
Domnul Isus Hristos.
Cititorule,
ești tu nemântuit? Ai experimentat tu vreo întâmplare remarcabilă
de izbăvire? Adoră și admiră atunci harul fără plată a lui
Dumnezei, și roagă-te să te conducă la pocăință! Cercetezi tu
cărarea vieții? Amintește-ți de cuvintele Dei Gratia, și să nu
uiți niciodată că prin har suntem mântuiți. Harul întotdeauna
presupune lipsa de valoare a obiectului lui. Sfera harului se termină
acolo unde începe meritul: ce cuvânt încurajator este acesta
pentru aceia dintre voi care nu aveți nicio valoare, niciun merit,
nicio bunătate oricare ar fi! Crimele sunt iertate, și nebuniile
sunt vindecate de Mântuitorul nostru doar prin favoarea lui fără
plată. Cuvântul har, grație, are același înțeles ca termenul
nostru comun gratis; rugăciunea lui Wickliffe a fost, „Doamne,
mântuiește-mă gratis”. Nicio faptă nu poate cumpăra sau obține
mântuirea, ci Tatăl ceresc a dăruit gratis, și nu a oprit deloc.
Harul
vine la noi prin credința în Isus. Oricine crede în El nu este
osândit. O, păcătosule, fie ca Dumnezeu să îți dea har să te
uiți la Isus și să trăiești. Uită-te acum; căci astăzi este
timpul potrivit!
Doi
doctori învățați discută înfuriați despre natura mâncării,
și își lasă masa negustată, în timp ce un simplu țăran
mănâncă cu toată pasiunea ceea ce îi este pus în față. Lumea
religioasă este plină de sofiști, de critici, și de sceptici,
care, asemenea doctorilor, se luptă cu creștinismul fără nici un
profit pentru ei ori pentru alții; sunt mult mai fericiți aceia
care îl imită pe fermier și care se hrănesc din Cuvântul lui
Dumnezeu, care este adevărata mâncare pentru suflet. Rugăciunea
lui Luther era: „De întrebări subtile, să ne izbăvească
Domnul”. A întreba cu onestitate și candoare nu este motiv de
condamnare, atunci când scopul este „a cerceta toate lucrurile, și
a păstra ce este bun”; dar a trata revelația de parcă ar fi o
minge de fotbal care trebuie pasată de la om la om este lipsă de
reverență, dacă nu ceva mai rău. Caută credința adevărată,
prin toate mijloacele care poți, dar nu îți petrece toată viața
căutând-o, în afară numai dacă ești ca lucrătorul care își
petrece toată ziua căutându-și sculele. Ascultă adevăratul
Cuvânt al lui Dumnezeu; odihnește-te în el, și petrece-ți ziua
nu înălțând întrebări grele, ci bucurându-te în adevărul
prețios.
Este,
fără îndoială, foarte important a stabili punctul Mântuirii
Generale sau Particulare; dar pentru oamenii neconvertiți, problema
de cea mai mare importanță este de a se uita la Mântuitorul de pe
cruce cu ochiul credinței. Alegerea este o doctrină despre care se
discută mult, dar acela care și-a întărit alegerea, o găsește
dulce. Perseverența Finală a fost un punct dezbătut din toate
timpurile; dar acela care prin har continuă să se odihnească în
Isus până la sfârșit, cunoaște adevărata ei plăcere.
Cititorule, ceartă-te, dacă așa dorești, dar adu-ți aminte că a
te desfăta în Domnul Isus dă infinit mai multă bucurie adevărată
decât ți-ar putea oferi disputa. Dacă ești nemântuit, singura ta
treabă este marea poruncă, „Crede!”, și chiar dacă ai trecut
de la moarte la viață, este mai bine a te uni cu Isus decât a
discuta întrebări îndoielnice. Atunci când mama lui Melanchton
l-a întrebat ce trebuie să creadă în mijlocul atâtor dispute,
el, știind că ea se încredea în Isus într-o manieră simplă,
i-a răspuns, „Continuă, mamă, să crezi și să te rogi așa cum
ai făcut, și nu te tulbura de controversă”. Așa spunem și noi
tuturor sufletelor apăsate, „Odihniți-vă în Domnul, și
așteptați-L răbdători”.
„By
Grace Ye Are Saved”, articol apărut în revista lunara The Sword
and the Trowel, luna februarie, anul 1865.
