[Ce lucru greu este acesta de a extrage parti din predicile lui Sprgeon. Trebuie aruncat aurul pe bordul barcii... trebuie ales diamantul dintre rubii. Si este nevoie de ajutorul lui Dumnezeu pentru a cunoaste care piatra este mai pretioasa... care are mai mult pret... care va imbogati mai mult.
Acestea sunt cateva paragrafe din cartea „Lectures to my students”, scrisa de Charles Haddon Spurgeon, volumul 1, capitolul 3 (Lectia 3), numit „Rugaciunea privata a predicatorului”. Puteti achizitiona aceasta carte in engleza aici, cu livrare gratuita. In limba romana se numeste „Sfaturi pentru predicatori”, si o puteti gasi aici.]
Desigur ca predicatorul este recunoscut mai presus de toate ca un om al rugaciunii. Se roaga ca un crestin de rand, in afara numai daca este un ipocrit. Se roaga mai mult ca un crestin de rand, in afara numai daca nu este calificat pentru oficiul care l-a luat. „Ar fi o monstruozitate”, sune Bernard, „ca un om sa fie cel mai inalt in oficiu si cel mai de jos in suflet; primul in statie si ultimul in viata”. Rugaciunea, preeminenta responsabilitatii pastorului, inconjoara cu o aureola toate celelalte relatii, si daca este fidel Stapanului sau, devine eminent din pricina rugaciunilor sale in toate relatiile. Ca cetatean, tara lui are avantajul mijlocirii sale; ca vecin, acei care stau la umbra lui sunt amintiti in cereri. El se roaga ca sot si tata; se lupta pentru a face devotionalele din familia sa un model pentru turma; si daca focul de pe altarul lui Dumnezeu ar arde mai putin in orice alt loc, in casa servului ales al Domnului focul este bine ingrijit – pentru ca el are grija ca jertfa de dimineata si de seara sa sfinteasca locuinta lui. Dar sunt rugaciuni ale sale care au de a face cu oficiul lui, si planuim in aceasta lectie sa vorbim despre acestea cel mai mult. El aduce cereri speciale ca pastor, si este apropiat de Dumnezeu in privinta aceasta, pe deasupra tuturor abordarilor celorlalte relatii.
[...]
Citeam ieri o carte a Parintelui Faber, un antic al Oratorului, din Brompton, un minunat compus de adevar si eroare. In ea povesteste o legenda asupra acestei teme. Un anumit predicator, caruia predici converteau oameni cu gramada, primise o revelatie din ceruru ca nici una din convertirile acestea nu erau datorite talentului sau elocventei lui, ci rugaciunilor unui frate iliterat de rand, care sedea pe treptile amvonului, implorand la timp si la ne timp pentru succesul predicii. Poate sa se intample la fel cu noi in ziua in care totul va fi descoperit. Poate vom descoperi, dupa ce am lucrat mult timp si cu devotament predicand, ca toata onoarea apartine unui alt ziditor, caruia rugaciuni erau aur, argint si pietre pretioase, in timp ce predicarile noastre fara rugaciune au fost doar paie si fan.
[...]
Toti am auzit cum dusmanii cauzei Protestante erau infricosati de rugaciunile lui Knox mai mult decat se temeau de armate de zece mii de oameni. Celebrul Welch a fost de asemenea un mare mijlocitor pentru tara sa; obisnuia sa spuna: „ma intreb cum un crestin poate sa stea in patul sau toata noaptea fara sa se ridice sa se roage”. Atunci cand sotia lui, temandu-se ca se va imbolnavi, l-a urmat in camera in care s-a retras, l-a auzit implorand in fraze intretaiate: „Doamne, imi vei darui Scotia?” Oh, de am fi si noi la fel, luptand la miezul noptii, strigand: „Doamne, nu ne vei darui sufletele ascultatorilor nostri?”.
Pastorul care nu se roaga in mod serios pentru lucrarea lui este fara indoiala un om ingamfat si zadarnic. Actioneaza ca si cum s-ar increde suficient pentru sine insusi, asa ca nu are nevoie sa apeleze la Dumnezeu. Si totusi ce mandrie lipsita de sens este a ne imagina ca predicarea noastra poate fi vreodata in ea insasi atat de puternica incat poate sa intoarca oameni de la pacatele lor, si sa-i aduca la Dumnezeu fara lucrarea Duhului Sfant. Daca suntem cu adevarat smeriti nu ne vom cobori la lupta pana cand Domnul ostirilor nu ne-a imbracat cu toata puterea, si ne-a zis: „Du-te in aceasta putere”. Predicatorul care neglijeaza a se ruga mult trebuie ca ii pasa foarte putin de lucrarea lui. Nu se poate sa-si fi inteles lucrarea. Nu a calculat valoara unui suflet, sau nu a estimat intelesul eternitatii. El este doar un angajat, atras de amvon din pricina bucatii de paine care apatine slujbei preotului si care ii este necesara, ori un ipocrit detestabil care iubeste lauda oamenilor si nu-i pasa de lauda lui Dumnezeu. Cu siguranta va deveni un simplu vorbitor superficial, acceptat unde harul este putin valorat si un show fara sens cel mai admirat. Nu poate fi dintre aceia care ara adanc si recolteaza din abundenta. Este un simplu trandav, un pierde-vara, nu un lucrator. Ca predicator are un nume din care traieste, iar acesta este mort. Schiopateaza in viata lui ca schiopul din Proverbe, ale carui picioare nu erau la fel, caci rugaciunea ii este mai scurta decat predicarea.
