Locul de început
este începutul lui Dumnezeu cu noi—vorbirea Lui către noi. Acesta este modul
prin care a venit sănătatea noastră spirituală, şi acesta este modul prin care
va veni sănătatea spirituală a bisericii de asemeni. Foarte important pentru
fiecare persoană implicată în activităţi de conducere în biserică, şi în mod
special pentru pastorul bisericii, este devotamentul pentru predicarea
expozitivă, una din cele mai vechi metode de predicare. Acesta este modul de
predicare al cărui scop este să expună ceea ce este relatat într-un anumit
pasaj din Scriptură, explicându-i cu atenţie înţelesul acestuia şi aplicându-l
congregaţiei (vezi Neemia 8:8). Sunt, bineînţeles, multe alte metode de
predicare. Predicile tematice, de exemplu, adună toată învăţătura Scripturii cu
privire la un singur subiect, cum ar fi rugăciunea, sau dărnicia. Predicarea
biografică ia viaţa unui anumit personaj din Biblie şi îl descrie ca o expunere
a harului lui Dumnezeu şi ca un exemplu de speranţă şi credincioşie. Dar
predicarea expozitivă reprezintă altceva—o explicaţie şi o aplicaţie a unei
anumite părţi a Cuvântului lui Dumnezeu.
Predicarea
expozitivă presupune o credinţă în autoritatea Scripturii, dar mai este ceva.
Un devotament pentru predicarea expozitivă reprezintă un devotament pentru
ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu. Aşa cum profeţilor Vechiului Testament şi
apostolilor Noului Testament nu le-a fost dată doar o însărcinare de a merge şi
a vorbi, ci au avut un anume mesaj, astfel predicatorii de astăzi au
autoritatea să vorbească de la Dumnezeu numai atât timp cât ei vorbesc
cuvintele Lui. De aceea autoritatea predicatorului expozitiv începe şi se
termină cu Scriptura. Uneori oamenii pot încurca predicarea expozitivă cu
stilul unui predicator expozitiv favorit, dar aceasta nu este fundamental o
problemă de stil. Aşa cum alţii au observat, predicarea expozitivă nu
reprezintă în final aşa de mult cum spunem ceea ce spunem, ci cum decidem ce să
spunem. Ea nu este evidenţiată
de un anumit format, ci de un conţinut biblic.
Cineva ar putea
accepta fericit autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu şi ar putea chiar să-şi
declare credinţa în infailibilitatea Bibliei; totuşi dacă acea persoană în
practică (chiar dacă intenţionat sau nu) nu predică expozitiv, niciodată nu va
predica mai mult decât ceea ce ştie deja. Un predicator poate lua o parte a Scripturii şi
poate predica congregaţiei o temă care este importantă,
dar fără a predica esenţa acelui pasaj. Când se întâmplă un astfel de lucru,
predicatorul şi congregaţia doar aud din Scriptură ceea ce ei deja ştiu.
În contrast, când
predicăm dintr-un pasaj din Scriptură în context, expozitiv—făcând din esenţa
pasajului esenţa mesajului—auzim de la Dumnezeu lucruri pe care nu am intenţionat
să le auzim când am început. De la chemarea iniţială la pocăinţă până la
domeniul din viaţa noastră cu privire la care Duhul ne-a mustrat cel mai
recent, toată mântuirea noastră constă în auzirea lui Dumnezeu în moduri în
care, înainte de a-L auzi, niciodată nu am fi crezut că-L putem auzi. Această, foarte practică, supunere în faţa Cuvântului lui Dumnezeu trebuie să fie
evidentă în lucrarea unui predicator. Nu faceţi aici nici o greşeală: în final
este responsabilitatea bisericii să se asigure că este aşa. (Mărturisiţi
responsabilitatea pe care Isus o dă congregaţiei în Matei 18, sau Pavel în II
Timotei 4.) O biserică nu trebuie să încarce niciodată o persoană cu
responsabilitatea supravegherii spirituale a turmei dacă în practică, acea
persoană, nu arată un angajament în a asculta şi a învăţa pe alţii Cuvântul lui
Dumnezeu. O astfel de practică va împiedica inevitabil creşterea bisericii,
încurajând-o să crească doar până la nivelul pastorului. Într-un asemenea caz,
biserica se va conforma încet minţii lui, şi nu lui Dumnezeu.
Oamenii lui
Dumnezeu întotdeauna au fost creaţi prin Cuvântul lui Dumnezeu. De la creaţie
în Geneza 1 până la chemarea lui Avram în Geneza 12, de la viziunea văii
oaselor uscate în Ezechiel 37 până la venirea Cuvântului viu, Dumnezeu
întotdeauna şi-a creat oamenii prin Cuvântul Său. Aşa cum Pavel scrie în
Romani, “credinţa vine în urma auzirii, iar auzirea prin cuvântul lui Hristos”
(10:17). Sau, aşa cum Pavel a scris corintenilor, “Căci întrucât lumea, cu
înţelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu în înţelepciunea lui Dumnezeu,
Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioşi prin nebunia
propovăduirii crucii” (I Cor. 1:21).
Predicarea
expozitivă sănătoasă este de multe ori izvorul creşterii în biserică. În
experienţa lui Martin Luther, o asemenea atenţie sporită acordată Cuvântului
lui Dumnezeu a fost începutul reformei. Noi, de asemeni, trebuie să fim
devotaţi în a fi biserici reformate în concordanţă cu Cuvântul lui Dumnezeu.
Odată, când am
predat un seminar de o zi despre puritanism la o biserică din Londra, am
menţionat că predicile puritane erau câteodată lungi de două ore. Atunci, o
persoană a bolborosit audibil, şi a întrebat, “Cât timp a lăsat acest lucru
închinării?” Presupunerea era că în acest caz cuvântul lui Dumnezeu predicat nu
constituie închinare. Am răspuns că mulţi creştini protestanţi englezi ar fi
considerat auzirea cuvântului lui Dumnezeu pe limba lor şi răspunsul în vieţile
lor cu privire la acesta, partea esenţială a închinării lor. Faptul că au avut
timp să cânte împreună ar fi fost o grijă comparativ mică.
Bisericile
noastre trebuie să redobândească centralitatea Cuvântului faţă de închinare.
Auzind cuvântul lui Dumnezeu şi răspunzându-i poate include laudă şi mulţumire,
mărturisire şi proclamare, şi fiecare din acestea se pot regăsi în cântare, dar
nu este obligatoriu să fie aşa. O biserică bazată pe muzică—de orice gen—este o
biserică construită pe nisip. Predicarea este componenta fundamentală a
păstoririi. Rugaţi-vă pentru pastorul vostru, ca să se dedice riguros studiului
Scripturii, cu atenţie şi seriozitate, şi ca Dumnezeu să-l călăuzească în
înţelegerea Cuvântului, în aplicarea acestuia în propria-i viaţă şi în biserică
(vezi Luca 24:27; Fapte 6:4; Efeseni 6:19-20). Dacă eşti pastor roagă-te cu
privire la aceste lucruri pentru tine. Roagă-te de asemeni şi pentru alţii care
predică şi învaţă pe alţii Cuvântul lui Dumnezeu. În final, roagă-te ca
bisericile noastre să aibă devotament în auzirea Cuvântului lui Dumnezeu
predicat expozitiv, astfel ordinea de zi a fiecărei biserici să fie într-o
continuă, crescândă formare de către ordinea de zi a lui Dumnezeu în Scriptură.
Devotamentul pentru predicarea expozitivă este o caracteristică a unei biserici
sănătoase.
Preluat de pe Resurse Creștine Românești. Puteți citi eseul întreg aici.
Cartea lui Mark Dever se poate cumpăra pe Făclia.ro.
