Nu-i nimic mai teribil în lumea de astăzi decât să știi că sunt bărbați și
femei care continuă să trăiască o viață păcătoasă fără să se supună lui
Dumnezeu și fără să creadă în Domnul Isus Cristos, din cauză că înțeleg greșit
bunătatea lui Dumnezeu. Acum, dragii mei, fac această subliniere pentru că
atitudinea aceasta este des întâlnită și este o condiție larg răspândită. Sunt
sigur că toți vă întâlniți cu ea când stați de vorbă cu oamenii despre aceste
lucruri. Acesta este argumentul argumentelor împotriva invitației de a deveni
creștin, împotriva necesității de a face acest lucru, împotriva necesități
morții lui Cristos, și împotriva a tot ceea ce spunem despre minuni și
supranatural. Și întregul lor argument se bazează pe bunătatea lui Dumnezeu și
pe dragostea lui Dumnezeu. El este adus împotriva acestei doctrine a mâniei Lui
pe care o găsim expusă în Scripturi. De aceea, zic eu că pentru binele nostru
și pentru binele altora care se găsesc în starea aceasta îngrozitoare, trebuie
să știm cum să răspundem și cum să procedăm în privința aceste situații - și
apostolul [Pavel] o face pentru noi în momentul de față [Romani 2:4]. El face
tăioasa afirmație, prezintă această afirmație specifică subliniind că aceasta
înseamnă să disprețuiești, să tratezi cu ușurință, să consideri fără valoare
însăși bunătatea lui Dumnezeu. El aduce învinuirea în felul acesta: Pavel zice
că exact comportamentul acestor oameni, atitudinea lor față de lucrul despre
care vorbesc, sunt dovezi că se fac vinoați de disprețuirea ei, și el începe să
demonstreze acest fapt. Dați-mi voie să vă spun cum procedează. Omul care
continuă să vorbească în felul acesta despre bunătatea, mila și dragostea lui
Dumnezeu, dar în același timp continuă să trăiască în păcat, este un om care
arată clar că niciodată n-a studiat, n-a contemplat sau n-a înțeles bunătatea
lui Dumnezeu așa cum ar fi trebuit s-o facă, și din această cauză o
disprețuește. El este genul de om care vorbește ușor și superficial, necugetat
despre bunătatea și dragostea lui Dumnezeu, dar care niciodată nu s-a deranjat
să le examineze, să le înțeleagă și să stea înaintea lor ca să mediteze la ele.
Mai degrabă, el zice: „A, cred în bunătatea lui Dumnezeu”, și apoi își comite
păcatul sau continuă să trăiască viața pe care a trăit-o. Niciodată nu s-a
gândit cu seriozitate la bunătatea lui Dumnezeu - și oare nu-i aceasta o
disprețuire a ei?
Toți trecem prin această experiență în relațiile noastre unii cu alții.
Uneori, de exemplu, ai privilegiul să faci cunoștință sau să fii prezentat unui
om de seamă și atunci ți se poate întâmpla să ai această eperiență – când îți
vine rândul să dai mâna cu renumita persoană, și tu îi întinzi mâna, iar el
ți-o întinde pe-a lui, observi că în timp ce îți strânge mâna privirile lui
sunt îndreptate spre următoarea persoană din rând. Atunci ai sentimentul că
ești disprețuit; pe el nu-l interesează persoana ta. El pretinde că este
interesat de tine, dar, de fapt, nu este. Dacă într-adevăr l-ar fi interesat
persoana ta și ar fi fost bucuros să te întâlnească, te-ar fi privit drept în
față și ți-ar fi acordat puțină atenție. Sau probabil că ești bun la desen sau
la pictură și ai o lucrare despre care crezi că este reușită. Își face apariția
un expert și simți că ai vrea să i-o arăți, ca să afli ce părere are despre ea.
Dar el nu face decât să arunce o privire obișnuită asupra lucrării și apoi
trece mai departe; omul acela ți-a disprețuit pictura sau desenul.
Acum, ceea ce zice apostolul aici este că oamenii aceștia se fac vinoați de
faptul că se comportă exact în felul acesta cu bunătatea, cu dragostea și mila
lui Dumnezeu despre care vorbesc atât de mult. Niciodată nu și-au făcut timp să
le studieze. Pavel zice: „sau disprețuiești tu bogățiile bunătății, îngăduinței
și îndelungii Lui răbdări?” Ei nu știu nimic despre aceste „bogății”. Estimarea
pe care o fac ei bogățiilor harului lui Dumnezeu este foarte mică. Niciodată nu
s-au deranjat să citească toată Biblia ca s-o cunoască și s-o cerceteze, și
niciodată n-au terminat-o de citit, zicând, „O! Cât de bun este Dumnezeu și cât
de îndurător și de îndelung răbdător!” Nu, nici vorbă. N-au citit-o niciodată
în întregime. Ei zic: „Cred în bunătatea lui Dumnezeu”, și apoi merg mai
departe și fac exact ce vor să facă, indiferent că-i bine sau rău. Vedeți cum
insultă ei bunătatea Lui? Ei nu știu nimic despre ea; niciodată n-au studiat-o.
