["Nu va frânge o trestie ruptă şi nici nu va stinge un fitil care fumegă, până va face să biruie judecata." - Matei 12:20]
Ca să stabilim dacă suntem acest muc care mai arde încă și pe care Hristos nu-l va stinge, trebuie să ne amintim aceste reguli:
Trebuie să avem doi ochi: unul pentru a vedea imperfecțiunile din noi înșine și din alții și altul pentru a vedea lucrurile bune. „Sunt neagră”, spune Biserica, „dar sunt frumoasă” (Cânt. Cânt. 1:5). Cei cărora le place să caute nod în papură totdeauna duc lipsă de mângâiere și, prin slăbiciunile lor sunt predispuși să se hrănească cu astfel de lucruri amare care vor alimenta foarte mult boala care îi necăjește. Acestor oameni le place să privească numai partea întunecată a norului. Nu trebuie să ne judecăm întotdeauna potrivit cu sentimentele actuale, pentru că în ispite nu vom vedea nimic altceva decât fumul gândurilor neîncrezătoare. Focul poate fi ațâțat în cenușă, chiar dacă nu se vede. Iarna, viața este ascunsă în rădăcina.
Trebuie să ne păzim de raționamentele false, cum ar fi următorul: pentru că focul nostru nu arde ca al altora, înseamnă că nu avem deloc foc. Prin concluzii false putem ajunge să păcătuim împotriva poruncii de a nu face mărturisiri mincinoase împotriva noastră înșine. Fiul risipitor nu a spus că nu era fiu, ci că nu era vrednic de a fi numit fiu (Luca 15:19). Nu trebuie să ne încredem în evidențe false, dar nici să le negăm pe cele adevărate; pentru că astfel vom dezonora lucrarea Duhului lui Dumnezeu din noi și vom pierde ajutorul acelei evidențe care ar putea să ne crească dragostea pentru Hristos și care ne înarmează împotriva descurajărilor lui Satan. Unii greșesc atât de mult în punctul acesta de parcă ar fi fost angajați de Satan, „pârâșul fraților” (Apoc. 12:10) să pledeze pentru el acuzându-se pe ei înșiși.
Richard Sibbes, Trestia Frântă, p.102.
