Ea este luata in ras si de multe ori batjocorita. Surorile stramba din nas cand o vad; sorei Cantare parca ii sclipesc ochii de mandrie si dispret cand din greseala isi atinteste privirea asupra ei, iar sorei Poezie nu-i mai ies acele frumoase cuvinte ale ei, acele scumpe podoabe, cand sora ei este aproape. Se pare ca chiar nici Rugaciunea nu o mai baga in seama. Ea este batrana, neatractiva, este carunta; nu are frumusetea Cantarii nici eleganta Poeziei. Parca starea Rugaciunii se aseamana cu a ei, dar nu o mangaie starea deplorabila a celorlalti. Este prea inteleapta, prea dreapta, prea gata de a sluji pe toti. Nu! Nu se poate mangaia cu asa ceva. Oh, mila trebuie sa ne fie de ea! Ea gata este de a-si intinde mana si a impodobi cu podoabe ceresti pe surorile ei, caci le vede sarace in ochii Celui Sfant. Se pare ca ele tot mai putin o iubesc, si cu un zambet departe de a fi amabil, ii soptesc: „Nu avem nevoie de tine”. Dar ea rabda, rabda in amara tacere. Doar se intreaba: „Pana cand?”
Vrem sau nu, dar presupun ca vrem, aceasta este starea Teologiei. Si puteti, cu dumneavoastra vorbesc, sa va uitati la cel din dreapta si la cel din stanga, puteti sa-i aratati cu degetul invinovatitor, dar nu sunteti mai putin vinovat. Ba faceti acum ce va spun: folositi degetul dumneavoastra pentru a mia oara si tintiti in oglinda; iata culpabilul!
Nu pot sa nu imi exprim tristetea cand vad cum multi ignora, trec fara nici o mustrare peste cadavrul rece al Teologiei. Si probabil ca, daca cititi aceasta, ati vazut si acest ultim exemplu cum batrana Teologie a fost calcata la pamant si scuipata.
Caci „Tanarul bogat” da mult de vorbit, si asta o vad. Dar nu se poate, sincer va spun, sa neglijam un singur cuvant care ne iese din gura, si nici o litera din tastatura noastra nu trebuie sa o batem gresit, atunci cand avem de vorbit despre Biblie. Am vazut cum Isus aproape a fost numit nedrept cand l-a lasat pe tanarul bogat sa plece de la El nemantuit. Dar prea departe am ajuns, si va rog, ascultati: Aceasta se intampla pentru ca nesocotim invatatura Bibliei despre depravarea omului.
Pavele, parca pentru unii ti-ai obosit mana degeaba scriind primele trei capitole din Romani, caci de o suta de ori le citesc, si tot nu raman cu nimic. Si mi-au curs lacrimi pe obraz din cauza invataturii pe care o dai in urmatoarele capitole, in care ti-ai pus toata inima si sufletul incercand sa exprimi toata cunostinta ta, incercand sa ne lamuresti pe noi. Caci acum te luam in chip usuratic. Parca nu merita sa se scrie o mie de carti asupra epistolei tale. Oh, da, merita! Dar le-ai repetat, si la Corinteni, si la Galateni, si la Efeseni, si la Coloseni, si la Tesaloniceni. Acelasi adevar, aceleasi lucruri fara loc in mintea noastra usuratica.
Dar despre asta, vom vorbi mai tarziu. Sa ne ocupam acum de Tanarul Bogat.
Tanarul bogat nu era multumit cu starea lui. Probabil ca L-a ascultat pe Isus vorbind fariseilor in alte ocazii, sau i-au vorbit de puterea Lui, de faptul ca cu nici un chip Isus nu ii agrea pe acestia; ca, dupa cuvintele Lui, usa cerului era inchisa cu lacat pentru farisei.
Un statut inalt, social si economic, implica pentru iudei si un statut religios mai inalt. In Luca se spune ca el era un „fruntas”. Nu era unul oarecare. Nivelul lui de religiozitate nu era cel obisnuit intre iudei, mai degraba era ca al fariseilor; toate faptele bune, milosteniile, rugaciunile, invatatura pe care acestia o aveau, efortul lor pentru a invata cartea Legii, toate acestea le avea si tanarul bogat. De aceea, daca fariseii erau osanditi de Isus, cum trebuia sa se simta el? Desigur, osandit.
Si aceasta ii nelinisteste sufletul.
Tanarul acesta cauta viata vesnica, prin noi porunci, legi. Dar noi stim ca „toţi cei ce se bizuiesc pe faptele Legii, sînt supt blestem; pentrucă este scris: ,,Blestemat este oricine nu stăruieşte în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă”. Şi că nimeni nu este socotit neprhănit înaintea lui Dumnezeu, prin Lege, este învederat, căci ‘cel neprihănit prin credinţă va trăi’ ” (Gal. 3:10-11). Nici un om nu este in cer din cauza ca a pazit Legea. Nici unul. Toti cei ce vor fi acolo vor fi acolo prin Harul Lui nemeritat, prin sangele varsat al lui Isus Hristos.
Isus l-a cunoscut pe tanarul bogat de prima data cand l-a zarit. In primul rand, i-a facut o plecaciune, asa cum oamenii faceau plecaciuni inaintea fariseilor (Mat 23:5,6). Apoi, L-a numit „Invatator”, ca pe ceilalti farisei. Fara indoiala, el cauta o noua porunca de la acest invatator nou. O porunca mai buna de la un invatator mai bun.
Dar Isus de prima data incepe sa il contrazica. Tanarul L-a numit „Bun”. De ce L-a numit asa? Pentru ca el credea ca Isus, ca invatator, cunoscand Legea, si implinind-o, ca ceilalti farisei, trebuia sa fie bun! Domnul Isus distruge notiunea asta a lui, notiunea ca omul este bun prin faptele Legii. Negresit, cine implineste Legea este bun (Rom 7:12), dar nu Legea este problema; omul este problema. Stiind aceste lucruri, putem repeta fara efort invatatura pe care o da Isus, mai clar de data aceasta: Nimeni nu e socotit bun, drept, neprihanit, prin Lege, nici chiar oamenii cei mai „neprihaniti”.
Tanarul nu a inteles mesajul. Fara zabovire raspunde: „Învăţătorule, toate aceste lucruri le-am păzit cu grijă din tinereţea mea”.
Isus stie ce este in om (Ioan 2:25), nimic bun. Totusi, cum obisnuia sa faca Mantuitorul, a mers pe linia gandirii ascultatorului de la inceput (alte exemple clare sunt Ioan 4 cu femeia samariteanca sau Ioan 3 cu Nicodim), si se pare ca nu a luat-o pe linia spirituala, mai inalta, nici o secunda. Dar asta o vom vedea mai departe. De aceea, vedem ca Isus ii da tanarului o noua porunca, tocmai ce el vroia. „Îţi lipseşte un lucru; du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci, şi vei avea o comoară în cer. Apoi vino, ia-ţi crucea, şi urmează-Mă” (v. 21).
Sa analizam un pic cerinta lui Isus. Cunoscand invatatura de baza a Evangheliei, stim ca Isus nu ne cere lucrul acesta pentru ca sa fim mantuiti. Daca l-ar cere, toti am merge in iad, caci nu cunosc pe cineva sa fi facut lucrul acesta. Ba mai mult, daca porunca aceasta ne mantuie, Harul nu mai are nici un sens, moartea Lui este fara folos; Efeseni 2:8-9 si alte multe pasaje sunt o minciuna.
Pentru ce atunci porunca aceasta care pare atat de omeneasca? Seamana destul de mult cu poruncile fara folos ale Fariseilor, pe care Isus atat de dur le critica. De ce atunci ii cere Isus lucrul acesta, stiind ca lui ii este mai greu sa se lase de multele lui bogatii decat lui Petru sa se lase de mreaja lui? Vedem in Ioan 21 ca Petru inca avea o barca, si el inca mai avea relatie cu soacra lui, deci si cu sotia si copiii lui. El nu a lasat acele lucruri. De ce sa le lase tanarul bogat? Noi nu le-am lasat, de ce sa le lase el?
Isus nu da porunci fara sens. Isus nu da porunci fara Har. El a venit sa dea Har, nu noi porunci. Legea omoara, iar Isus a venit sa mantuiasca.
Porunca aceasta din versetul 21 este miezul tuturor lucrurilor. De aceea, inca nu va fi descoperita.
Sa privim intai la scena cu Isus si cu tanarul bogat venind la El, imaginati-va situatia, contextul si conversatia lor.
Caci stim ca Harul era pe pamant, iar Legea nu facea decat rau oamenilor, care nu-si dadeau seama ca a pazi Legea pentru a capata neprihanirea era un venin pe care il inghiteau in fiecare zi. Au ajuns la o degradare extrema; au ajuns fatarnici, mincinosi, orbi si fara minte. Ca si consecinta ei se comparau cu Legea Sfanta, dreapta, fara pata a lui Dumnezeu, si se credeau vrednici. Nu exista o nebunie mai mare.
Si vine acum la Isus unul dintre acesti oameni. El se da drept victima, zicand ca „inca nu am mantuirea dar am implinit toata Legea”. Oh, cum merita acest ipocrit flacarile iadului! Acest pacatos depravat, uitati-va la el! Se crede neprihanit, nechibzuitul! Si scuipa fara rusine pe lucrarea Domnului Isus, pe crucea Lui! Nebunule, cine te va mantui? Cum merita...!
Dar Isus l-a iubit.
Isus s-a alipit de el, mantuirea nu era departe de tanarul acesta. „Dar hotărîrea Lui este luată, cine i se va împotrivi? Ce-I doreşte sufletul, aceea face” (Iov 23:13). Cum Il atragea pe Isus acest tanar pacatos. Perfectiunea dragostei, plinatatea Harului umbland pe pamant! Pe fatarnicul acesta, pe omul acesta fara minte sa nu-l mantuiasaca, pe el sa nu-l scape din propriul lui pacat? Imposibil! Dragostea era aprinsa, Harul era dezlantuit!
Dar, cum sa procedeze acest Mantuitor plin de dragoste? Permiteti-mi sa va sugerez un mod de a proceda: Adevarata dragoste asteapta. Dumnezeu are rabdare, putem vedea acest lucru pictat de maini ingeresti in fiecare pagina din Scriptura. Dumnezeu ne-a cunoscut, ne-a iubit, din vesnicie. O vesnicie a asteptat pana sa ne arate Harul Lui nespus de mare, sangele lui Hristos curgand pe crucea de la Golgota. A asteptat 400 de ani sa izbaveasca Israelul firesc, si vesnicie dupa vesnicie pentru cel spiritual. Amintiti-va: rabdare. Dumnezeu are rabdare cu pacatosul.
Aceasta este situatia: Isus sta fata in fata cu un pacatos care nu stie ca e pacatos, si vrea sa-l mantuiasca. Obiectivul lui Isus e simplu: sa-i demonstreze pacatul. Dar cum va face aceasta? E nevoie de o intelepciune foarte inalta.
Si aceasta intelepciune nu ii lipsea lui Isus. Ideile erau clare in mintea Lui. Isus stia, cum demonstreaza doua capitole mai departe, sau in Matei 22:39, ce era Legea: Prima porunca este sa iubesti pe Dumnezeu cu tot ce ai, iar a doua este sa-l iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti. Dar ceea ce doresc sa luam de aici este versetul 40: „În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Proorocii”. Usor: daca tanarul bogat spune ca a implinit Legea inseamna ca a implinit aceste porunci. Dar, pana acum, cu fiecare cuvant al lui nu a facut decat sa pacatuiasca. Priviti:
Isus, in versetul 19, cand insira poruncile, nu spune nimic despre primele trei, cele care aveau de a face cu Dumnezeu in mod direct(1). Oare de ce? Putem fi siguri ca tanarul acesta nu a avut idoli de lemn in casa, nici nu a luat Numele lui Iehova in desert, nici nu a calcat Sabatul. Dar asta, dupa intelegerea Lui. El inca avea mahrama pe fata, si nu vedea Legea in plinatatea ei.
Spun asta pentru ca el a incalcat aceste trei porunci in versetul 17. Toate trei.
Prima porunca a gresit-o din start, si in mai multe feluri. In primul rand, s-a inchinat inaintea unui simplu om, din punctul lui de vedere. Cu siguranta a facut aceasta si cu invatatorii farisei in mai mult de o ocazie. Inchinarea neadusa lui Dumnezeu este inchinare la idoli. In al doilea rand, nu-L numeste Dumnezeu pe Dumnezeu. L-a redus pe Singurul Dumnezeu la un „invatator” ca oricare altul. Asa cum ucenicii L-au numit numai profet dupa inviere (Luca 23:19-26) si au gresit mult, cum se poate vedea in cuvintele lui Isus. Si daca pe Isus, care este o Persoana din Trinitate, nu Il recunoaste, nu recunoaste pe Singurul Dumnezeu. Isus repeta lucrul acesta de multe ori in Ioan, cu acest argument si cu alte de acest gen impotriva iudeilor.
A doua porunca iarasi a incalcat-o. Bunatatea fiind un atribut absolut al lui Dumnezu (v.18), el a luat Numele Lui in desert numind cu acest atribut pe oameni. Intai, pe Isus (sa nu uitam ca el nu-L considera Dumnezeu), iar apoi pe el, zicand ca a implinit Legea. Pavel ne invata acest adevar in Romani 3.
Cat despre Sabat, l-a incalcat fara rusine. Isus este Sabatul adevarat (Evrei 4:1-11), cel al iudeilor il consideram o ilustratie, asa cum erau si jertfele. Sabatul insemna ca in El ne odihnim de lucrarile noastre. Si ce sa fie lucrarile decat lucrarile Legii? Dar omul acesta a calcat Sabatul cu toata puterea lui, spunand intai ca el a lucrat, ca le-a facut pe toate, iar apoi zicand ca vrea sa faca si mai multe. Merita scos afara din cetate si omorat cu pietre, fara indoiala.
1 Ioan 4:21 spune asa: „Şi aceasta este porunca, pe care o avem de la El: cine iubeşte pe Dumnezeu, iubeşte şi pe fratele său”. Atat in acest verset cat si in versetul anterior, 20, putem vedea ca prima si a doua porunca, cele ce implinesc Legea, pot fi luate separat, si asa sa vedem ca daca implineste cineva prima din ele, o implineste si pe adoua. Daca nu implineste pe prima, nici pe a doua. Si viceversa.
Nu este deci nevoie sa cercetam viata lui cu amanuntul pentru a descoperi ca nici pe aproapele sau nu il iubea. Cu simpla regula descrisa inainte se poate demonstra usor.
Totusi, tanarul bogat nu dovedeste a-si cunoaste pacatul. Nu-l cunoaste. Dar Isus nu are de gand sa Il lase in intuneric. Porunca pe care i-o da, cea care spune „Îţi lipseşte un lucru; du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci, şi vei avea o comoară în cer. Apoi vino, ia-ţi crucea, şi urmează-Mă” (v. 21), nu este decat pentru ca sa ii arate pacatul. Isus nu foloseste Legea pentru altceva decat pentru a demonstra pacatul. Aici nu e diferit.
Daca analizam aceasta simpla porunca a lui Isus, ne dam seama ca are doua obiecte: pe saraci, si pe Isus. Aproapele si Dumnezeu. Tanarul, pentru ca sa arate ca implineste Legea, trebuia acum sa demonstreze ca iubeste pe aproapele sau (vanzand tot si dand banii la saraci) si ca Il iubeste pe Dumnezeu (urmand pe Isus). Daca tanarul ar fi implinit cu adevarat Legea, ar fi facut si aceste doua lucruri. Dar cum am spus inainte, daca nu implinesti una, nici pe a cealalta nu o implinesti.
Nu, tanarule! Poruncile enumerate de Isus nu le-ai implinit! De aceea, nici pe asta nu o implinesti.
Adevarata dragoste asteapta. Poate ca acum tanarul s-a dus mahnit, dar aceasta pentru ca nu a ascultat Evanghelia. Inca nu era timpul; pamantul trebuia arat inainte de a planta samanta. Aici nu s-a terminat povestea tanarului. Doar a inceput. El a venit la un invatator care i-a dat o porunca noua pe care nu putea sa o implineasca. Total gresit! Clar ca s-a dus mahnit! Isus nu este numai un invatator, si nici nu da porunci noi! El este Mantuitorul, venit de sus, Fiu de Dumnezeu, care a murit pentru pacatele poporului Sau pentru ca Legea ii asuprea cu sfintenia ei inaccesibila!
Oh, ce dulce a fost pentru acest tanar a auzi Evanghelia, chiar daca ceva timp mai tarziu. El era mahnit, mantuirea era prea departe de el. Dar Vestea cea Buna, care nu este o noua porunca, ci o veste, este o veste pe care omul intristat de pacatul lui o primeste bucuros. Cum sa nu primeasca asa mantuirea! Poate ca a pierdut bogatiile lui, familia, poate a fost torturat, poate ucis cu pietre pentru Numele lui Isus. Poate a murit ca martir, amintindu-si de intelepciunea lui Isus, atunci cand s-a intalnit cu El, poate si-a adus aminte de fata lui blanda. Si cu nadejdea ca Il va vedea din nou, inima i s-a oprit.
Poate ca nu a fost asa moartea lui. Dar de ceva sunt sigur: Pe acest tanar il voi intalni in Rai. Dragostea lui Isus nu este zadarnica. Nu la multi li s-a zis ca „l-a iubit”. Tanarul acesta e mai special.
De multe ori ne oprim si spunem „Este mai greu pentru camila sa intre prin gaura acului decat pentru un bogat sa intre in Imparatie”. Ma intreb unte este intelepciunea noastra cand ne oprim la un verset si nu il citim pe urmatorul.
„Lucrul acesta este cu neputinţă la oameni, dar nu la Dumnezeu; pentru că toate lucrurile sunt cu putinţă la Dumnezeu”.
Cu ce altceva sa ramanem decat cu versetul aceasta din povestea cu tanarul bogat? Noi nu putem fi mantuiti de noi insine, nicicum. Imposibil. Nici tanarul bogat nu putea sa se mantuiasca pe sine. Oh, dar Dumnezeu poate, Dumnezeu poate. Pentru El, toate lucrurile sunt cu putinta. Hotararea este luata, cine Il va impiedeca? Acesta este Dumnezeul nostru. Atotputernic, Sfant, Drept, Bun... si nimeni de pe pamant sau de sus din ceruri, nici heruvimii nu se compara cu nici unul din aceste atribute ale Lui. Dar, sa nu uitam dragostea. Nu dragostea romantica incapabila de a face ceva, doar sa se sinucida ca Romanticii europeni. Ci o dragoste nemaivazuta, neinteleasa de oameni, care este imbibata in atotputernicie, sfintenie, vesnicie, dreptate, si tot ce este bun!
Teologia conduce la doxologie. Altfel este erezie.
Acum, sa reluam problema cu teologia. Trebuie sa stim ca vom interpreta gresit orice invatatura a Bibliei daca nu luam intai teoria pura. Si teoria pura inseamna sa nu fie din experientele „biografice” din Noul, si nici din Vechiul Testament. Da, clar ca putem invata multe lucruri teorice din cuvintele lui Isus, sau din Fapte, dar daca vreodata contrazic o invatatura clara teoretica, atunci teoria pura are prioritate. E simplu. Actiunile lui Isus si ale apostolilor au fost construite pe o temelie teoretica: actiunile nu sunt construite pe actiuni fara teorie, altfel nu inseamna nimic.
Si teoria cea mai pura pe care o putem gasi in Biblie se gaseste in Romani. Fara nici o indoiala. Trebuie sa avem in vedere ca pe Corinteni, pe Efeseni sau pe Galateni Pavel i-a vizitat deja. Romanii sunt departe, nu au contact cu alte biserici (ca si Colosenii), iar Pavel nu-i cunoaste. De aceea, el explica pas cu pas Evanghelia pentru acesti frati care nu-l asculta in fiecare zi predicand, sau pe Petru, pe Ioan, pe Apolo, pe Timotei... Epistola catre Romani e teorie pura, si teoria pura e intotdeauna aplicabila in vietile noastre 100%. Ea ne conduce la a-I da slava lui Dumnezeu, la doxologie. Fie prin gandire, fie prin vorbire, fie prin fapte. La aceasta suntem chemati: la a da slava lui Dumnezeu. Si a canta maretia Lui cunoscand atributele Lui, asa cum face David (ca Psalmul 93), este un obiectiv demn de urmarit, chiar daca noi suntem total nevrednici.
Tanarul bogat e cel mai clar exemplu de esec al nostru in privinta aceasta. Noi interpretam cu mintea noastra inchisa cuvintele lui Isus, si in modul acesta esuam interpretand Scriptura, imposibil sa nu dam gres. Si nu ne este permis sa facem asa ceva. Pavel ne spune clar in o mie de versete ca omul nu implineste Legea, nu poate! Dar ceva care chiar ma sperie si ma face sa ma intreb cata intelepciune ne-a mai ramas este Romani capitolul 3, incepand cu versetul 10. De cinci ori ni se repeta ca „Nici unul” nu este bun, drept, si o data spune ca „toti” s-au abatut.
Fratii mei!
De cinci ori in cateva versete! Nu credeti ca Pavel vrea sa ne spuna ceva? Cum atunci putem spune ca tanarului bogat „numai un lucru” ii lipsea? Nu vedem ca ii lipseau toate? Nu vedem ca omul nu se poate mantui pentru ca firea nu poate sa implineasca porunca lui Dumnezeu? „Fiindcă umblarea după lucrurile firii pămînteşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună” (Rom. 8:7). Oare perfecta intelepciune umbland pe pamant spune vorbe pe care orice copil mic le poate talmaci? In nici un caz. Pentru asa ceva ne-a dat Dumnezeu invatatori. Trebuie sa fim ca si copiii, dar nu la minte (1 Cor. 14:20).
Dragii mei, Isus nu este un simplu invatator de legi morale. Reduceti-l pe Isus la aceasta, la un om care ne spune trei sau patru pasi pentru a intra in cer, si voi stii de acum osanda voastra. Acel Isus iubitor va va spune curat: „Nu v-am cunoscut, nemernicilor”, si va va arunca fara regret in flacarile focului. Mi se intuneca ochii cand ma gandesc ca un Dumnezeu care iubeste osandeste pacatosii o vesnicie intreaga. Cat de negru trebuie sa fie pacatul nostru ca Dumnezeu, care este Dragoste, sa faca asa ceva?
Nu va jucati cu lucrurile astea. Si rugati-va ca nici eu sa nu o fac.
O consecinta a depravarii noastre este a nu ne vedea depravarea. Atat spirituala, cat si mentala. Nu putem vedea cat de inchisi la minte suntem. Lucrurile lui Dumnezeu nu pot fi luate in mod usuratic. David se gandea zi si noapte la lucrurile minunate, la Legile lui Dumnezeu. El avea doar cateva porunci scrise; cele zece porunci, jertfe de ispasire si de multumire, anul de veselie la fiecare 49 de ani... El stia ca acestea nu sunt obiectivul final. Dar le vedea ca pe o umbra, el nu a avut Harul pe care noi il avem de a cunoaste tot ce putem cunoaste despre tainele Scripturii prin descoperirea data noua acum. Caci pentru ca sa ne dam seama de cate trebuie sa stim avem Evrei. Ne ramane doar sa ne rugam, ca Dumnezeu sa mantuiasca pe pacatosii nevrednici care si-au stricat mintea cu pacatul, adica pe noi.
Daca in vreun fel considerati ca cele zise le-a spus intelepciunea omeneasca, nu luati in seama nici un cuvant. Nu este intentia noastra sa fim originali. Obiectivul nostru este sa fim papagali care sa repetam Evanghelia pe care Stapanul ne-a invatat-o. Si obiectivul nostru nu este sa ne cioplim caracterul nostru pentru ca asa sa ne regasim, ci sa devenim duplicate ale lui Isus Hristos. Noi am murit, nu mai traim noi.
Nu pot decat sa inchei cu vorbe care, pentru ca sa va fie de folos, nu sunt ale mele.
„Asupra celor de mai sus avem multe de zis, şi lucruri grele de tîlcuit; fiindcă v'aţi făcut greoi la pricepere. În adevăr, voi cari de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăş trebuinţă de cineva să vă înveţe cele dintîi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu, şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare. Şi oricine nu se hrăneşte decît cu lapte, nu este obicinuit cu cuvîntul despre neprihănire, căci este un prunc. Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s'a deprins, prin întrebuinţare, să deosebească binele şi răul.”(Evrei 5: 11-14)
(1) Confesiunea Baptista de la Londra (1689) afirma ca primele patru porunci (a patra fiind "cinseste pe tatal tau si pe mama ta") au de a face cu Dumnezeu, iar celelalte sase cu omul.
