[ fragment din capitolul Ferice de cei milostivi al cartii Studii Asupra Predicii de pe Munte de D. Martin Lloyd-Jones ]
Fericirile ne reamintesc de anumite adevaruri fundamentale, centrale, referitoare la pozitia crestina. Primul este acesta: Evanghelia crestina pune accentul mai degraba pe a fi decat pe a face. Evanghelia pune mai mare pret pe atitudinea noastra decat pe actiunile noastre. Accentul principal este pus in primul rand pe ceea ce suntem noi in esenta, si nu pe ceea ce facem. De-a lungul acestei Predici, Domnul nostru este preocupat de character. Mai tarziu El vorbeste despre actiuni; dar inainte El vorbeste despre caracterul si natura crestinului. Aceasta este, dupa cum voi arata, in esenta, invatatura Noului Testament. Crestinul este ceva inainte de a face ceva; noi trebuie sa fim crestini inainte de a ne putea comporta ca niste crestini. Acesta este un aspect fundamental. A fi este mai important decat a face, atitudinea are o insemnatate mai mare decat actiunea. Conteaza in primul rand esenta caracterului nostru. Sau dati-mi voie sa ma exprim in felul urmator: noi nu suntem chemati sa fim crestini, sau sa incercam sa fim crestini, in anumite privinte. Sunt de parere ca a fi crestin inseamna a avea in primul rand un anumit character si a fi un anumit fel de om. Acest lucru este adesea interpretat gresit, si oamenii cred ca Noul Testament ne indeamna sa incercam sa fim crestini in unele privinte si sa incercam sa traim vieti crestine doar in anumite imprejurari. Nicidecum: noi suntem crestini, iar actiunile noastre sunt rezultatul acestui fapt.
Facand un pas mai departe, putem sa punem problema si astfel: Nu suntem chemati sa ne controlam crestinismul, ci mai degraba crestinismul este acela care trebuie sa ne controleze pe noi. Din punct de vedere al Fericirilor, ca de altfel din perspectiva intregului Nou Testament, este o completa denaturare sa crezi altceva si sa spui, de exemplu: “Ca sa fiu cu adevarat crestin, trebuie sa accept si sa folosesc invatatura crestina si apoi sa o aplic.” Dar Domnul nostru nu spune asa. Atitudinea corecta este mai degraba aceea in care crestinismul meu ma controleaza; trebuie sa fiu dominat de adevar, deoarece am fost facut crestin prin lucrarea launtrica a Duhului Sfant. Citez din nou acea frapanta afirmatie a apostolului Pavel, care cu siguranta surprinde foarte bine acest adevar: “traiesc… dar nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine.”[Galateni 2:20] El controleaza totul, nu eu; in felul acesta nu va trebui sa ma consider un om natural care isi controleaza propria atitudine si incearca in diferite feluri sa fie crestin. Nu; Duhul Sau ma controleaza tocmai in centrul vietii mele, controleaza chiar resortul vietii mele, sursa tuturor activitatilor mele. Nu poti citi Fericirile fara sa ajungi la aceasta concluzie. Credinta crestina nu este ceva aflat la suprafata vietii omului, un simplu strat de suprafata sau o spoiala. Nu, este ceva ce are loc chiar in centrul personalitatii sale. De aceea, Noul Testament vorbeste despre renastere, despre a fi nascut din nou, despre o noua creatie si despre primirea unei naturi noi. Este ceva ce se intampla unui om chiar in centrul fiintei sale; ii controleaza toate gandurile, perspectiva asupra vietii, intreaga imaginatie si, ca urmare, actiunile sale. De aceea, toate activitatile noastre sunt rezultatul noii naturi, al noului caracter pe care l-am primit de la Dumnezeu prin Duhul Sfant.
