In Marea Rosie gasim un al doilea aspect al crucii lui Hristos: rascumpararea. „Prin indurarea Ta, Tu ai calauzit poporul pe care l-ai rascumparat” (Exod 15:13). Daca ne mantuie si ne rascumpara, inseamna ca Dumnezeu e pentru noi. In adevar, El spune: „Domnul se va lupta pentru voi; dar voi stati linistiti” (Exod 14:14). Pastele Il oprea pe Dumnezeu ca judecator si il punea pe Israel in siguranta. La Marea Rosie, Dumnezeu intervine ca Mantuitor (15:2) pentru poporul Sau. Ei nu aveau altceva de facut decat sa asiste la aceasta mantuire. „Stati pe loc si veti vedea eliberarea” (Exod 14:13). Cand ne rascumpara, Dumnezeu ia, pentru a spune asa, impotriva Sa pe vrajmasii care erau impotriva noastra si pe care eram cu totul neputinciosi sa-i invingem. In aceasta clipa solemna, ce situatie grea si critica pentru poporul lui Dumnezeu! Vrajmasul vroia sa-si ia inapoi prada, il urmarea pe Israel, incins cu sabia, si in inghesuia langa o mare care era de netrecut.
La fel este si cu cei pacatosi. Puterea lui Satan ii duce spre moarte si moartea este judecata lui Dumnezeu. „Este randuit oamenilor sa moara o singura data si dupa aceea vine judecata”. Si trebuie ca sufletul sa aiba a face cu aceasta din urma in mod direct, personal. Nu este mijloc de scapare. Poporul era fara arme impotriva vrajmasului, fara posibilitati impotriva mortii. Si tocmai in aceasta situatie extrema intervine Dumnezeu. Toiagul lui Moise este intins nu asupra lui Israel, ci in favoarea lui, peste mare. Moartea devine o cale, in loc de a fi un mormant al poporului. Ei pot sa treaca marea ca pe uscat. O cale noua, un ceas solemn era cand un popor intreg trecea printre aceste ziduri de apa inaltate in dreapta si in stanga la lucrarea „vantului de rasarit”, printre aceste mase de ape, care, in loc sa-i inghita, ii erau un adapost! Maretia acestei intamplari a ramas, iar groaza ei a trecut. Gasim in aceasta intamplare simbolul mortii si judecatii suferite de un altul. Pentru noi S-a prezentat Domnul. „Ma aruncasesi in adanc, in inima marilor si curentii ma inconjurasera; toate valurile si toate talazurile Tale au trecut peste mine”. „Apele m-au inconjurat sa-mi ia viata” (Iona 2:3,5). Aceasta povara a mortii, Hristos a purtat-o in intregime si El singur a simtit-o in adancimile infinite ale sufletului Sau sfant.
Da, poporul trece marea ca pe uscat. Judecata nu gaseste nimic in ei, pentru ca ea a luat sfarsit in moarte, iar pentru noi in persoana lui Hristos, la cruce.
Ei trec nevatamati pe celalalt tarm. In aceasta aflam simbolul nu numai al mortii, ci si al invierii lui Hristos pentru noi.
Aceasta este invatatura pe care ne-o prezinta Marea Rosie. Armata vrajmasului este nimicita si ei isi afla mormantul acolo unde noi am aflat o cale. Orice spaima s-a dus. Putem sta in pace pe celalalt tarm, in puterea unei vieti de inviere care a trecut prin moarte.
Credinta este cea care ne face parte de aceasta binecuvantare. „Prin credinta, ei au trecut Marea Rosie ca pe uscat, iar egiptenii care au incercat s-o treaca au fost inghititi” (Evrei 11:29). In timp ce credinta trece aceasta mare, lumea care incearca prin ea insasi sa infrunte moartea si judecata, va fi inghitita.
Dupa ce am gandit la semnificatia Marii Rosii ca imagine a mortii si invierii lui Hristos pentru noi, sa vedem acum intinderea eliberarii care s-a savarsit aici, in favoarea poporului. Aceasta eliberare, mantuirea, este un cuvant simplu, dar pentru inimile noastre are o insemnatate fara seaman.
In mantuire este o parte negativa si una pozitiva. Cea dintai este nimicirea vrajmasului, a intregii lui puteri si a tuturor urmarilor acestei puteri. Harul, in persoana lui Hristos, a intrat in locul nostru in acest loc. „Prin har suntem mantuiti”. Astfel, puterea lui Satan, lumea, pacatul, moartea, mania si judecata sunt invinse, inlaturate prin credinta, in crucea lui Hristos. Dar aceasta lucrare minunata ne da o binecuvantare pozitiva. „Prin indurarea Ta, Tu ai calauzit poporul pe care l-ai rascumparat, iar prin puterea Ta, il indrepti spre locasul sfinteniei Tale” (Exod 15:13). „V-am purtat pe aripi de vultur si v-am adus aici, la Mine” (Exod 19:4). „Hristos, de asemenea a suferit o singura data pentru pacate, Cel Drept pentru cei nedrepti, ca sa ne aduca la Dumnezeu” (1 Petru 3:18). „Prin El, si unii si altii avem intrare la Tatal, printr-un singur duh” (Efeseni 2:18).
Binecuvatare nemarginita! Poporul care nu numai salvat, el a ajuns pe o cale care pentru noi crestinii este Tatal. „Vedeti ce dragoste ne-a aratat Tatal, sa ne numim copii ai lui Dumnezeu” (1 Ioan 3:1). Sa intonam impreuna cu Israel, insa pe o nota mult mai inalta, cantecul eliberarii. Scopul a fost atins! Scopul este Dumnezeu Insusi, Acela caruia prin Duhul Ii spunem „Ava, Tata”. Si in toata aceasta lucrare, care este partea de lucrare a lui Israel, care este a noastra? Absolut nici una. Mantuirea ne este adusa de harul lui unui Dumnezeu care nu mai cere, care nu face caz de drepturile Sale asupra noasra, ci Isi gaseste satisfactia sa fie un daruitor suveran, un daruitor vesnic.
[Extras din „Ganduri asupra cartii Iosua”, capitolul 3]
