„Slujitorul
beat tot slujitor e”
„Un
slujitor beat este un slujitor, și este obligat să își
îndeplinească însărcinarea; stăpânul său nu și-a pierdut
dreptul din pricina deficienței omului său”.
Nu
este decât o presupunere, chiar dacă unii declară asta cu multă
încredere, că inabilitatea elimină responsabilitatea. Așa cum
autorul nostru arată, un slujitor poate fi prea beat pentru a
împlini ordinul stăpânului său, dar serviciul lui încă îi mai
este datorat stăpânului său.
Dacă
responsabilitatea ar începe și ar sfârși cu abilitatea, un om ar
fi fără datorii din momentul în care îi este imposibil să
plătească; și dacă un om ar simți că nu își poate controla
temperamentul nu ar fi învinovățit pentru nervii lui. Un om poate
fi obligat să facă ceea ce nu poate face: mincinosul obișnuit este
obligat a spune adevărul, chiar dacă obișnuința lui de
înșelătorie îl face incapabil de asta. Fiecare păcat îl face pe
păcătos mai neputincios de a face ce este drept, dar standardul
responsabilității lui nu se micșorează în proporție cu
micșorarea capacității lui de a-l atinge, altfel ar însemna că
cu atât mai depravat este un om de păcat cu atât mai puțin
vinovate ar fi faptele sale, ceea ce este absurd.
Fiecare
creștin va mărturisi că este responsabilitatea lui de a fi
perfect, și totuși se plânge de inabilitatea lui de a fi așa.
Niciodată nu îi trece prin cap creștinului să se scuze de
greșelile lui dând vina pe incapacitatea naturii lui; nu, aceasta
este o altă cauză pentru tânguire.
Standardul
responsabilității este porunca lui Dumnezeu. Legea nu poate fi
înjosită la starea noastră decăzută. Este păcat a neglija sau a
încălca o poruncă divină. Toată teologia bazată pe ideea că
responsabilitatea trebuie să fie măsurată conform abilității sau
inabilității morale, este pătată de eroare de lucrul acesta.
Doamne,
fă-mă să-mi cunosc obligația pentru ca să mă smerești, și să
mă ajute să îți cunosc harul Tău, numai prin care poate să fie
produsă sfințenia în mine.
