Recuperez rugăciunea pragmatică centrată în sine – fiind un credincios
care am petrecut mulți din primii mei ani în Hristos gândindu-mă la Dumnezeu
mai mult ca la un fel de bunic darnic decât un Tată suveran. Rugăciunea, pentru
mine, semăna mai mult cu programarea unui computer ceresc decât cu a te preda
unui Stăpân iubitor. Am lucrat din greu la a pretinde promisiunile lui Dumnezeu
pentru liniștea și comoditatea mea decât a fi eu pretins de scopurile lui
Dumnezeu pentru Împărăția Lui.
Vai, aceasta a fost o manifestare a evangheliei centrate în om
care mi-a deformat viziunea despre Dumnezeu și, prin urmare, mi-a slăbit
practica rugăciunii. Din fericire, creșterea în har m-a condus la o înțelegere
mai bună a evangheliei, ceea ce mi-a reorientat radical viața de rugăciune. Nu
este un clișeu; ci este minunat de adevărat: evanghelia schimbă totul.
Nimic nu a fost de o importanță mai mare în creșterea mea în
har și nimic nu s-a dovedit a fi mai roditor decât a învăța să mă rog Scriptura
în timp ce port lentilele evangheliei. O abordare centrată pe evanghelie a
rugăciunii prin Biblie va produce o minte informată despre voia lui Dumnezeu, o
inimă înflăcărată de dragostea lui Dumnezeu și mâini întinse în serviciul lui
Dumnezeu. Toate aceste trei lucruri sunt esențiale vieții în Hristos, și toate trei vor curge din uniunea și comuniunea cu Hristos.
Deci, ce implică această disciplină doxologică de a te ruga
Scripura? Nu sugerez că modul meu este singura cale, dar iată cum devotarea mea
pentru studiul biblic și rugăciune a fost îmbogățită într-un mod extraordinar
în ultimii ani.
A te ruga Scriptura cere să fim în Scriptură în mod regulat,
de preferat zilnic. O “folosire
sârguincioasă a mijloacelor harului” nu câștigă ceva pentru noi, în schimb ne aduce
beneficii de orice fel. Noi nu putem ascunde Cuvântul în inimile noastre dacă
nu zăbovim asupra paginilor Bibliei. Personal, cel mai bun timp de a mă întâlni
cu Dumnezeu într-un mod liniștit, fără grabă, în așteptare, este dimineața
devreme, dar fiecare dintre noi suntem diferiți.
Jack Miller, tatăl meu spiritual și profesor la Seminarul
Teologic Westminster, m-a învățat importanța citirii prin toată Biblia și în
același timp de a lăsa ca o parte mai mică din Scriptură să mă citească pe mine. Dacă nu suntem
atenți, putem citi Scriptura pentru informație și inspirație în timp ce ne
jucăm cu chemarea noastră la transformare. A avea Scriptura “citindu-mă” adâncește
viața mea de rugăciune deoarece îmi expune păcatul, îl revelează pe Isus și mă
face să fiu flămând și însetat după mai multă evanghelie.
Așa cum spunea Martin Luther,
avem nevoie de evanghelie în fiecare zi pentru că uităm evanghelia în fiecare
zi. Nimic nu se compară cu a ne cunoaște nevoia ca Isus să ne vindece de
amnezia evangheliei. Nimic nu ne va înflăcăra atât de tare inimile ca o
experiență proaspătă a harului lui Dumnezeu pentru nevoile noastre actuale.
Având Biblia citindu-mă, mă convinge în mod constant de acest adevăr: nu există
nimic mai mult decât evanghelia, este
doar mai mult din evanghelie.
A te ruga Scriptura, prin urmare,
ne cheamă la a-L căuta pe Isus în fiecare părticică a Bibliei, pentru că El
este inima, pulsul și eroul evangheliei. Începând “de la Moise și de la toți proorocii” (Luca 24:27),
vrem să descoperim tot ce s-a profețit și s-a promis despre Isus, pe măsură ce
El este descoperit progresiv în istoria răscumpărării, de la Geneza până la
Apocalipsa.
Toate promisiunile lui Dumnezeu își găsesc “da”-ul lor în
Hristos (2 Corinteni 1:20), dar ele nu sunt “da”-ul lui Dumnezeu la toate capriciile și fanteziile
noastre. Jack Miller m-a învățat să mă rog promisiunile lui Dumnezeu cu ochii
fixați pe Isus și pe scopurile Împărăției Lui.
Aceasta este o paradigmă importantă care ne schimbă de la a căuta versete pe
care le putem numi, la a-L urma pe Hristosul pe care Îl putem cunoaște și
sluji.
Mințile informate despre voia lui Dumnezeu și inimile înflăcărate
de dragostea lui Dumnezeu vor fi autentificate de mâinile întinse în serviciul
lui Dumnezeu. Cu cât ne rugăm mai mult Scriptura purtând lentilele evangheliei,
cu atât vom da mai puțin lui Dumnezeu părți mici din povestea noastră și, în
schimb, ne vom gândi mai mult la a ne găsi locul în povestea Lui. Întrebarea cheie
în viață nu este “Ce pot să fac pentru
Isus?” în timp ce El este departe in cer. Ci mai degrabă este “Ce pot să fac cu Isus?” de vreme ce El este aici, acum. Fiecare dintre noi
este chemat să trăiască ca un personaj în
și un purtător al poveștii Lui de răscumpărare și restaurare.
A te ruga Scriptura implică logodire din toată inima cu
Hristos în cele trei funcții ale Sale de profet, preot și rege:
Pentru că Isus este Profetul nostru – Cuvântul suprem al lui
Dumnezeu – citirea Bibliei nu înseamnă doar a dobândi informații; ci înseamnă a-L
asculta într-un duh de rugăciune pe Cel în care sunt ascunse toate comorile
înțelepciunii și cunoștinței. Trebuie să-i acordăm lui Isus atenția noastră deosebită
și conștiințele noastre eliberate prin har.
Pentru că Isus este Preotul nostru – Marele nostru Preot –
trebuie să citim Scripturile în mod doxologic, deoarece Hristos este sacrificiul
complet, finalizat pentru păcatele noastre, dreptatea noastră perfectă dată de
Dumnezeu și Păstorul sufletelor noastre. Trebuie să Îi dăm lui Isus zdrobirea și
adorarea noastră.
Pentru că Isus este Regele nostru – Regele regilor și Domnul
domnilor – noi trebuie să ne rugăm Biblia cu capete plecate și vieți predate. Trebuie
să îi dăm lui Isus reverența noastră smerită și ascultarea noastră plină de
bucurie.
[articol apărut în "Controversy" Tabletalk, Ligonier Ministries & R.C.Sproul, Mai 2012]