„Eu am venit ca oile să aibă viață, și s-o aibă din belșug”
(Ioan 10:10)
Călătorul care urcă într-o regiune muntoasă din Anglia va zări fără multă greutate un mic lac artificial care este rezervorul de apă potabilă al unui orășel din apropiere. Lacul își primește apele dintr-un mic râuleț de munte.
Într-o vară secetoasă, când debitul apei râulețului ca și apa din rezervor scăzuse mult, conducerea orașului a impus o mare restricție a consumului de apă, spre a nu se agrava situația locuitorilor.
Numai la vreo sută de kilometri distanță de această localitate se află un alt orășel de munte. Dar aici, chiar în centrul lui, izvorăște o vână puternică de apă, un izvor natural de o rară frumusețe și abundență. În aceași vară, când a domnit seceta cumplită, acest izvor vestit a alimentat pe locuitorii orășelului cu apă abundentă, fără ca debitul său să scadă cu ceva. Dimpotrivă! Apa se revărsa mereu cu aceași vigoare. Izvorul acesta, nu numai că înviora regiunea cu apele sale, dar a dat și orașului, pe bună dreptate, numele de „Izvorul minunat”. În timpul secetei acest oraș nu numai că a avut apă, dar a avut-o „din belșug”.
La fel este și cu viața Duhului Sfânt în copiii lui Dumnezeu. Unii au această viață lăuntrică în chip insuficient, ca râulețul sărac de munte; ei nu știu ce înseamnă plinătatea Duhului. Alții împlinesc în viața lor din plin cuvintele Domnului Isus Hristos, care amintesc: „Eu am venit ca oile să aibă viață, și s-o aibă din belșug”. Aceasta înseamnă viața care se revarsă din belșug. Și cei plini de Duhul Sfânt revarsă binecuvântări îmbelșugate celor însetați din jurul lor.
Și acești oameni au parte de întristări, dar ele nu le pot răpi marea lor pace; zilele li se întunecă, dar credința lor se întărește și mai mult; loviturile suferințelor asupra lor sunt ca sonda de petrol, care, prin erupție, face să țâșnească liber și abundent petrolul. Un fluviu nestăvilit de rugăciuni țâșnește din inimile acestor oameni. Încrederea lor desăvârșită a adevenit a doua lor natură. Se împlinesc în ei cuvintele Învățătorului: „Ba încă apa, pe care i-o voi da Eu, se va preface în el într-un izvor de apă, care va țâșni în viața veșnică” (Ioan 4:14).
O asemenea viață au dus apostolii Domnului, după ziua memorabilă a Rusaliilor. Ei erau înainte timizi, fricoși, egoiști și nehotărâți, dar au fost transformați în trimiși ai lui Hristos: plini de curaj, jertfire de sine și eroism, vestind Evanghelia cu o minunată putere, cu bucurie de reușită sigură.
Un asemenea serv al Domnului a fost Ștefan: „plin de credință și de Duhul Sfânt” (Fapt. 6:5). La fel Barnaba: „un om de bine, plin de Duhul Sfânt și de credință” (Fapt. 11:24). Primii diaconi aleși în funcția bisericii primitive erau „plini de Duhul Sfânt și de înțelepciune” (Fapt. 6:3). Apostolul Pavel era în călătoriile sale misionare mereu „plin de Duhul Sfânt” (Fapt. 13:9).
Extras din „Viață din Belșug”, scrisă de C.H. Spurgeon, din colecția „Glasul Îndrumătorului Creștin”, 1974.
