UN RĂSPUNS TEOLOGIC LA PRETENŢIA APOSTOLIEI ÎN ZILELE NOASTRE
Câteodată
se afirmă (spre exemplu, de către Biserica Mormonă, Biserica Nou-Apostolică, şi
de către organizaţia creştină cu numele Gospel Outreach), că Dumnezeu doreşte
ca oficiul de apostol să fie încă operativ în biserica zilelor noastre. Însă
Scripturile indică limpede că apostolia a fost o slujbă limitată cu stricteţe
numai la primul secol.
Isus i-a
pregătit pe cei 12 pentru a fi predicatori, învăţători şi evanghelişti pentru
El, după moartea şi învierea Sa (vezi, Ioan 14:17, Mat.l6:18-19; 18:17-18;
etc.). Apostolii vorbeau cu autoritate, nu doar fiindcă ei aveau Duhul Sfânt
care-i învaţă dar şi fiindcă ei erau martori oculari ai evenimentelor mântuitoare
ale morţii şi învierii lui Hristos (Ioan 14:26; 15:26-27).
De
aceea, apostolii au fost pregătiţi de Isus să joace un rol vital şi nerepetabil
în istoria Bisericii. Deşi Duhul Sfânt locuieşte încă în Biserică, acum nu mai
există apostoli, din moment ce unui apostol i se cerea să fie un martor ocular
al Hristosului înviat. În Fapte 1:16-26 îi vedem pe apostoli încercând să
găsească un înlocuitor în oficiul de apostol lăsat vacant de trădătorul Iuda.
Petru este cel ce dă glas cerinţelor pe care acest succesor trebuia să le
împlinească: “Trebuie deci ca, dintre cei ce ne-au însoţit în toată
vremea în care a trăit Domnul Isus între noi, cu începere de la botezul lui
Ioan până în ziua când s-a înălţat El de la noi, să fie rânduit unul care să ne
însoţească drept martor al învierii Lui... “ Adăugaţi şi referinţele din Fapte 5:32, Luca
1:1-4, Efes.3:4-5, 1 Cor.9:1 şi veţi vedea că aceasta este condiţia biblică a
numirii cuiva în slujba de apostol.
Dat
fiind faptul că nici un om care a trăit în ultimele 18 secole nu l-a văzut pe
înviatul Hristos (în ciuda pretenţiilor unor persoane ca Joseph Smith,
întemeietorul Mormonismului, aducătorul noii revelaţii a cărţii lui Mormon,
etc.), este imposibil ca în această perioadă de timp să avem
"apostoli", în adevăratul sens al cuvântului.
Noul Testament indică foarte clar că apostolia a luat
sfârşit în primul secol. În relatarea lui Pavel a arătărilor după înviere ale
Domnului, el încheie cu arătarea făcută lui, spunând: "după ei toţi, ca
unei stârpituri, mi s-a arătat şi mie" (1 Cor.15:8). Într-un alt loc,
Pavel spune despre Biserica creştină că este "zidită pe temelia
apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos"
[Efes.2:20]. La fel cum noi nu schimbăm sau înlocuim din când în când o piatră unghiulară
veche şi o temelie veche la casele noastre cu una noua, la fel nici nu se poate
pune o nouă temelie de apostoli şi profeţi în Biserică! Temelia mărturiei
apostolice a lui Hristos cât şi revelaţiile profetice care prefigurau şi
interpretau faptele mântuitoare ale lui Hristos, au fost puse. Nu se mai poate
pune o alta nouă. Nu mai este nevoie să se pună una nouă!
De aceea, ori de câte ori apar învăţători care vin cu
"noi revelaţii de la Dumnezeu", aceştia încearcă să pună o nouă
temelie de care nu este nevoie fiindcă ea este deja pusă (vezi, 1 Cor.3:11 "Căci
nimeni nu poate pune o altă temelie decât ceea care a fost pusă şi care este
Isus Hristos").
Unii susţin
că Pavel a sugerat perpetuarea apostolilor şi a profeţilor în pasajul din
Efeseni 4:11-13. La o citire superficială a pasajului, putem avea impresia că
Hristos a dat Bisericii, apostoli şi profeţi, "până vom ajunge toţi la
unirea credinţei", astfel sugerând că aceste slujbe continuă până ce
biserica este desăvârşită. Totuşi această interpretare este incorectă din
următoarele motive: (1) Pavel, deja i-a pus pe apostoli şi profeţi
într-o categorie separată în Efes.2:20. (2) Dacă apostolii şi profeţii
erau doriţi de Hristos să continue până ce Biserica era desăvârşită, de ce nu a
fost aleasă niciodată o a doua generaţie de apostoli? De ce apostolii Noului
Testament nu şi-au numit succesori la apostolie? (3) Ideea principală
din Efeseni 4:11-13 este că "zidirea trupului lui Hristos"
(vers.12) va continua "până" ce Biserica va ajunge la maturitate: "la
starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos"
(vers.13). Apostolii şi profeţii din primul secol au "desăvârşit
sfinţii" (vers.12a), şi implicit Biserica cu revelaţiile Noului
Testament combinate cu cele din Vechiul Testament, astfel încât toată
cunoştinţă care îi trebuie Bisericii pentru a-şi îndeplini însărcinarea să fie
conţinută în Scriptură (2 Tim.3:16-17).
Epistola lui Iuda, aduce de asemenea mărturie în favoarea
convingerii creştine a primului secol, că zilele apostolilor şi ale
revelaţiilor evanghelice au fost încheiate, devenind fundamentale. Acestea nu
se presupuneau să continue. Iuda vorbeşte de "credinţa care a fost dată
sfinţilor odată pentru totdeauna" (Iuda 3). Expresia, "odată
pentru totdeauna" indică clar
că "darea/încredinţarea" credinţei este completă astfel încât
acum nu mai avem nevoie de noi revelaţii. Într-adevăr, învăţăturile unor
anumiţi oameni (Iuda 4) sunt condamnate tocmai din acest motiv. Iuda ne spune
că soluţia pentru evitarea capcanei ereziei este: "aduceţi-vă aminte
de vorbele vestite mai dinainte de apostolii Domnului nostru Isus Hristos"
(Iuda 17). Atunci când Iuda scria aceste lucruri, apostolii erau un fenomen al
trecutului sau deveneau cu repeziciune unul.
De asemenea, apostolul Petru a dovedit clar că şi el
considera perioada apostolică încheiată în zilele lui. A doua epistolă a lui
Petru pare să fie scrisă de către Petru în timp ce aştepta martiriul. În
această epistolă el nu-i îndeamnă pe primitorii ei să aştepte pe următorul
apostol, sau următorii apostoli, pentru a primi călăuzire spirituală ci mai
degrabă ca după moartea lui ei să-şi amintească mesajul apostolic [2 Petru
1:12-15]. Asemenea lui Iuda şi Petru avertizează cu privire la învăţătorii
falşi care vor profita de lipsa prezenţei apostolice "strecurând pe
furiş erezii nimicitoare" [2:1]. Soluţia, ne spune Petru este "să
ne aducem aminte de lucrurile vestite mai dinainte de sfinţii prooroci şi
de porunca Domnului şi Mântuitorului nostru, dată prin apostolii voştri"
[3:2]. Aceşti credincioşi, primitori ai epistolei trebuiau să caute neapărat să
urmeze învăţăturile apostolilor Domnului, pe care-i cunoşteau, îndeosebi cele
ale lui Pavel chiar în pofida faptului că este adesea greşit interpretat
(răstălmăcit) de către "cei neştiutori şi nestatornici"
[3:14-16]. De aceea, Petru nu a anticipat continuarea sau perpetuarea
autorităţii apostolice ci mai degrabă s-a aşteptat ca biserica să asculte de
ceea ce apostolii care tocmai mureau, au învăţat. Asemenea lui Iuda, el nu
spune, "ascultaţi de apostolii care trăiesc în zilele noastre" (aşa
cum mormonii sau noi-apostolicii poruncesc!), ci în schimb ne cere, "Aduceţi-vă
aminte de ce-au spus apostolii"! Nu ascultaţi de ceea ce spun
apostolii de astăzi, ci amintiţi-vă de ce-au spus apostolii de atunci! Apostoli
nu ai vreunei organizaţii, ci apostoli ai Domnului Isus!
Faptul că
apostolia a fost limitată la biserica primului secol nu înseamnă neapărat că
doar Cei 12 şi Pavel au fost apostoli. Barnaba [din Fapte 14:14] a fost fără
îndoială un apostol şi la fel a fost şi Sila (sau Silvan, după varianta greacă
a numelui său) [vezi, 1Tes.2:6 şi 1:1]. În Fapte 15:22 este clar că Sila era un
apostol. El este cel ce împreună cu Pavel a participat la întemeierea bisericii
din Tesalonic [Fapte 17:1-9]. E posibil ca şi Andronic şi Iunia să fi fost
apostoli [Rom.16:7]. Faptul că Timotei nu este inclus ca şi apostol în
1Tesaloniceni 2:6 este sugerat în 3:1-2, unde "noi" înseamnă Pavel şi
Silvan separat de Timotei.
Noi ştim că
Timotei nu a fost un martor ocular apostolic al înviatului Hristos fiindcă el a
fost condus la Hristos de către Pavel mai târziu (vezi, 1 Tim.1:18; 2 Tim.1:2;
2:1-2). Nu există nici un motiv să ne îndoim că Barnaba, Silvan, Andronic şi
Iunia nu au fost cu toţii printre cei peste 500 de martori ai înviatului
Hristos [menţionaţi în 1 Cor.15:6] şi astfel "apostoli" în sensul
strict al cuvântului.
În cele din urmă observăm că termenul "apostol"
pare să fie folosit şi cu sensul de "misionar" sau "trimis al
bisericii". În Filipeni 2:25 îi este atribuit lui Epafrodit, pe care Pavel
îl numeşte "trimisul/apostolul vostru" şi în 2Corinteni 8:23
vorbeşte de "trimişii Bisericilor". În aceste cazuri, oamenii
aceştia deşi nu au vreo putere ecleziastică sau revelaţii de adăugat, sunt
totuşi numiţi misionari. Dar acesta nu este sensul în care cuvântul
"apostol" este folosit de către aceia care pretind că au restaurat
apostolia în Biserica zilelor noastre!
Noi
concluzionăm prin a spune că apostolia s-a încheiat odată cu moartea
apostolilor aleşi de Însuşi Domnul Isus Hristos, în primul secol. Odată cu ei a
dispărut şi autoritatea de a vorbi definitiv şi fără echivoc de la Dumnezeu. Ca
prin urmare, noi respingem pretenţia vreunei organizaţii religioase sau a
vreunui învăţător, că slujba de apostol a fost reactivată în zilele noastre, în
Biserica Creştină.
( "APOSTLES FOR TODAY?" -
Statement DA-165; Christian Research Institute; 8/92. Traducerea şi adaptarea:
Teodor Macavei, CAPELA CREŞTINĂ PETROŞANI 1995, str.Radu Şapcă 2B, Petroşani,
2675, HD, România)
Sursa: Resurse Crestine Românești.
