Isus a murit pentru ca pacatosii heterosexuali si homosexuali sa fie mantuiti. Isus a creat sexualitatea, si are o voie clara referitoare la cum trebuie sa fie experimentata in sfintenie si bucurie.
Voia Lui este ca barbatul sa lase pe tatal sau si pe mama sa si sa se alipeasca de sotia lui, si ca acestia doi sa devina un singur trup (Marcu 10:6-9). In aceasta uniune, sexualitatea isi gaseste scopul planificat de Dumnezeu; fie in unificare fizica-personala, in reprezentare simbolistica, placere senzuala, sau procreare.
Pentru acei care au parasit calea lui Dumnezeu de implinire sexuala si au pasit in relatii homosexuale sau adulter sau curvie extramaritala, Isus le ofera o compasiune uimitoare:
„Si asa erati unii din voi! Dar ati fost spalati, ati fost sfintiti, ati fost socotiti neprihaniti, in Numele Domnului Isus Hristos, si prin Duhul Dumnezeului nostru” (1 Corinteni 6:11).
Dar weekend-ul trecut aceasta salvare de acte sexuale pacatoase nu a fost primita. In schimb, a fost o sarbatorire in masa a pacatului.
O estimare spune ca 400.000 de persoane au sarbatorit ‚orgoliul gay’ in Minneapolis. Mai mult decat populatia orasului. Numarul e probabil umflat, dar pentru prima data in istorie, a inclus si pe guvernatorul statului, Mark Dayton.
Biblia nu tace cu privire la asemenea parade. Alaturi de explicarea cea mai clara a pacatului in relatiile homosexuale (Romani 1:24-27) se afla si acuzarea sarbatoririi lui. Chiar daca oamenii stiu prin intuitie ca faptele homosxuale (precum si pizma, uciderea, obraznicia, laudarosia, lipsa de credinciosie, neinduplecarea, cruzimea) sunt pacat, „totusi, ei nu numai ca le fac, dar si gasesc de buni pe cei care le fac” (Rom 1:29-32). „Va mai spun si acum, plangand: slava multora este in rusinea lor” (Fil. 3:18-19).
Aceasta facea guvernatorul nostru in ziua de duminica impreuna cu milioane de oameni din toata tara – stiind ca aceste fapte sunt gresite, „totusi isi dadea consimtamantul acelora care le fac”.
Si nu numai atat, dar trecem de la sarbatorire la institutionalizare. In 24 Iunie legislatura din New York a aprobat un Act de Egalitate Maritala. Aceasta face ca New York-ul sa fie al saselea stat in care asa numitele casatorii homosexuale sunt institutionalizate: Conneticut, Iowa, Massachusetts, New Hampshire, Vermont, (si Districtul Columbia).
Simt ca nu ne dam seama de calamitatea care are loc in jurul nostru. Lucrul nou – nou pentru America, si nou pentru istorie – nu este homosexualitatea. Aceasta stare deploriabila a fost prezenta din momentul in care toti am fost degradati in caderea omului. (Si este o mare diferenta intre inclinatie si faptul in sine – asa cum este o mare diferenta intre inclinatia mea spre mandrie si a ma lauda).
Noutatea nici macar nu este sarbatorirea pacatului homosexual. Conduita homosexuala a fost exploatata, savurata si sarbatorita in arta milenii intregi. Noutatea este normalizarea si institutionalizarea. Aceasta este noua calamitate.
Motivul pentru care scriu nu este pentru a incepe un contra-atac politic. Nu cred ca chemarea bisericii este aceasta. Motivul pentru care scriu este pentru a ajuta biserica sa simta mahnirea prezenta in zilele acestea. Si de asemenea gravitatea atacului asupra lui Dumnezeu si a imaginii Sale in om.
Crestinii pot vedea, mai clar ca altii, valul de durere care se apropie. Pacatul poarta in el propia lui nenorocire: „Au savarsit parte barbateasca cu parte barbateasca lucruri scarboase, si au primit in ei insisi plata cuvenita pentru ratacirea lor”.(Romani 1:27).
Si in varful puterii de auto-distrugere a pacatului vine, in cele din urma, mania lui Dumnezeu: „Curvia, necuratia, patima, pofta rea, si lacomia, care este o inchinare la idoli. Din pricina acestor lucruri vine mania lui Dumnezeu peste fiii neascultarii” (Coloseni 3:5-6).
Crestinii stiu ce are sa vina, si nu numai pentru ca vedem in Biblie, ci si pentru ca am gustat mahnirea pacatelor noastre. Nu scapam de adevarul ca ceea ce semanam aceea culegem. Casniciile noastre, copiii nostri, bisericile noastre, institutiile noastre – toate sunt tulburate din pricina pacatelor noastre.
Diferenta este: Noi ne plangem pacatele. Nu le sarbatorim. Ne intoarcem la Isus pentru iertare si ajutor. Strigam la Isus, „care ne izbaveste de mania viitoare” (1 Tesaloniceni 1:10).
Si in cele mai bune momente, plangem pentru lume. In zilele lui Ezechiel Dumnezeu a pus un semn „pe fruntea oamenilor, care suspina si gem din pricina tuturor uraciunilor, care se savarsesc acolo (in Ierusalim)” (Ezechiel 9:4).
Pentru aceasta scriu. Nu pentru o actiune politica, ci pentru dragostea numelui lui Dumnezeu si compasiune pentru cetatea nimicirii.
„Ochii imi varsa siroaie de ape, pentru ca Legea Ta nu este pazita” (Psalmi 119:136).
