Ce Temelie Sigură Avem - Fred Butler

Permite-mi să îți pun o întrebare teologică: Faptul că crezi în Hristos este rezultatul nașterii tale din nou sau nașterea ta din nou este rezultatul credinței tale? Poate crezi că eu doar mă joc cu cuvintele, dar felul în care răspunzi la întrebarea aceasta afectează în mod semnificativ ceea ce crezi despre păcatul omului, mântuirea lui Dumnezeu și, cel mai important, siguranța veșnică.

 

Născuți în mod natural păcătoși

Biblia este foarte clară cu privire la condiția noastră înainte de a veni la Hristos. Fiecare dintre noi venim dintr-un mediu personal diferit. Eu pot fi născut într-o familie săracă, în timp ce tu poți proveni dintr-o familie bogată; unii poate au trăit vieți morale, în timp ce alții au trăit vieți nelegiuite, rușinoase. Oricare ar fi cazul, noi toți suntem păcătoși și avem nevoie de un Salvator.

Aceasta este ceea ce Biblia ne spune în Romani 1:18-32; 3:9-18 și Efeseni 4:17-19. Aceste pasaje dezvăluie câteva adevăruri importante despre natura păcătoasă.

În primul rând, noi am fost separați de orice părtășie intimă și adevărată cu Dumnezeu, și am dus lipsă de o înțelegere spirituală a căilor Lui. De exemplu, Romani 3:11 spune: “Nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu.” Iar Efeseni 4:18 vorbește despre cum aveam “mintea întunecată”, fiind “străini”, aflându-ne în “neștiință”, “împietriți”. Sună dur, nu-i așa?

În al doilea rând, eram rebeli spiritual. Romani 3:18 spune în mod specific că nu aveam “frică de Dumnezeu” înaintea ochilor noștri; iar Romani 1:18 explică cum noi toți am înăbușit adevărul lui Dumnezeu încercând să ne absolvim de obligația noastră față de El. În loc să alegem să trăim în ascultare față de legile lui Dumnezeu, noi de bună voie ne-am dedat la desfrâu și necurăție.

Pe scurt, când eram fără Hristos, îl uram pe Dumnezeu și nu voiam să avem nimic de a face cu El.

Dacă mântuirea noastră ar fi fost lăsată la latitudinea noastră, noi niciodată nu am fi căutat-o. Nimic nu ne-ar fi mișcat înspre credința în Hristos, nici chiar cei mai elocvenți predicatori sau cele mai convingătoare argumente. Noi am fi continuat bucuroși să ne trăim viețile în neascultare voită față de Dumnezeu.

Aceasta este o descriere tristă, dar potrivit Bibliei, este realitatea spirituală a tuturor oamenilor, fără excepție. Singura speranță pe care o avem este un miracol – o schimbare profundă și radicală a inimilor și minților noastre.

Născuți din nou de sus

Din fericire, Biblia ne spune că schimbarea miraculoasă de care avem nevoie s-a întâmplat înainte și continuă să se întâmple. În termeni teologici, schimbarea este numită regenerare. Regenerarea are loc când Duhul lui Dumnezeu realizează o lucrare supranaturală pentru a schimba inimile noastre. Într-o predică pe tema regenerării, John MacArthur a descris-o ca: Dumnezeu producând viață nouă.

Pentru cei dintre noi care au experimentat miracolul regenerării, noi mărturisim despre realitatea unei vieți spirituale noi. Noi nu mai dorim să căutăm un mod de viață păcătos, ci ne întoarcem spre credința în Evanghelie și spre urmărirea evlaviei. Este o lucrare care ne-a întors de la a fi oameni care îl urăsc pe Dumnezeu la oameni care îl iubesc pe Dumnezeu.

Vei găsi doctrina regenerării pe tot cuprinsul Scripturilor.

Observă cum apostolul Ioan descrie regenerarea ca o naștere din nou. În Ioan 3:1-15 Isus i-a spus lui Nicodim că pentru a vedea Împărăția lui Dumnezeu el trebuie să fie “născut din nou” sau “născut de sus”. Isus a continuat explicând nașterea din nou ca fiind o lucrare divină, ceva ce Dumnezeu face. Ioan mai târziu a folosit aceeași terminologie, “născut din Dumnezeu”, în prima sa epistolă – 2:29; 3:9; 4:7; 5:1,4,18.

Pavel a scris despre regenerare în termeni de a fi înviat din morți. Efeseni 2:5 spune că păcătoșii care erau “morți în păcate” au fost “aduși la viață împreună cu Hristos” (vezi de asemenea Coloseni 2:13). Iar în Tit 3:5 Pavel este explicit – “El ne-a mântuit, prin spălarea naşterii din nou [engl: regenerării] şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt”.

Iacov folosește expresia “ne-a născut prin Cuvântul adevărului” pentru a descrie regenerarea în Iacov 1:18, iar Petru a folosit o descriere similară când a definit regenerarea spunând: “aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă care poate putrezi” în 1 Petru 1:23.

Gândindu-ne la viața noastră nouă

Dacă luăm în considerare ce învață Biblia referitor la starea de păcătoșenie a oamenilor și nevoia noastră de regenerare, certitudinea siguranței noastre veșnice vine într-o atenție sporită.

În primul rând, regenerarea este o lucrare divină. Ea originează în Dumnezeul nostru omnipotent. El Însuși este cel care inițiază lucrarea de regenerare, schimbând inimile noastre păcătoase înspre a căuta salvarea în Fiul Său. Îmi place cum apostolul Ioan a spus acest lucru in evanghelia sa: “care au fost născuți [aceasta este regenerarea] nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu” (Ioan 1:13).

Când Dumnezeu a realizat lucrarea Sa regeneratoare în inimile noastre, El a implantat un nou principiu al dreptății. Noi suntem reorientați înspre Dumnezeu așa că noi acum înțelegem lucrurile spiritual și nu mai ne dorim să urmăm nelegiuirea.

Pavel ilustrează această lucrare divină ca o creație (făptură) nouă. El a scris în 2 Corinteni 5:17 că dacă suntem în Hristos, “suntem o făptură nouă; cele vechi s-au dus; iată că toate lucrurile s-au făcut noi”. Prin definiție, o “făptură nouă” este ceva ce n-a mai existat înainte.

Ca și creștini, tu și cu mine suntem ceva nou, aduși în existență în mod special de către Dumnezeu. Ca și creații noi, acum vedem lucrurile din perspectiva eternă. “Am terminat-o” cu vechile dorințe, filozofii și moduri de gândire.

Din moment ce Dumnezeu este autorul regenerării, puterea Lui este garanția că noua viață pe care El a creat-o va avea caracteristicile acelei vieți noi. Dumnezeu nu a adus în existență făpturi noi pentru ca ele să continue să urmărească păcatul.

Deci, gandește-te. Dacă ne-am putea pierde mântuirea, ce ar spune aceasta despre puterea lui Dumnezeu de a ne schimba? Cum ne-am putea încrede în Dumnezeu cu privire la alte domenii ale vieții noastre, sau cu privire la orice altceva, dacă puterea Sa salvatoare ar putea-o sfărși fiind fără putere?

În al doilea rând, regenerarea este o lucrare cu scop precis. Pavel explică în Efeseni 2:4-10 că motivul principal pentru care Dumnezeu ne-a înviat din morți prin regenerare a fost pentru ca harul, dragostea și bunătatea Sa să fie arătate, puse în evidență. Noi suntem “lucrarea lui Dumnezeu, zidiți în Hristos pentru fapte bune” (Efeseni 2:10). Dumnezeu ne-a regenerat cu un scop: pentru a arăta Gloria Sa în viețile noastre. 

Dacă ne-am putea pierde mântuirea, ceea ce în primul rând ar înfrânge scopul lui Dumnezeu de a ne schimba, atunci care ar fi scopul mântuirii noastre? Cum ar mai putea fi adevărate pasaje ca Efeseni 2:10?

În al treilea rând, regenerarea este permanentă. Toate pasajele despre puterea regeneratoare a lui Dumnezeu ne-o arată ca fiind o lucrare permanentă. De fapt, lucrarea Lui este atât de permanentă încât Pavel poate vorbi despre glorificarea noastră viitoare la timpul trecut – Romani 8:30; Dumnezeu ne-a predestinat, ne-a chemat, ne-a socotit drepți și ne-a glorificat. Mântuirea noastră este atât de certă, atât de sigură; e ca și cum am fi deja în cer cu Dumnezeu!

Acum, permite-mi să mă reîntorc la întrebarea pe care am pus-o la început. Care este ordinea – prima dată credem în Hristos și apoi suntem născuți din nou? Sau suntem născuți din nou și apoi ne punem încrederea în Hristos? Ceea ce crezi despre această ordine are totul de a face cu înțelegerea nașterii din nou, și mai mult, a permanenței mântuirii divine.

Dacă prima dată vine credința și apoi nașterea din nou, va fi ușor să cazi în eroarea siguranței condiționate. La urma urmelor, dacă credința ta personală a inițiat viața ta nouă în Hristos, faptul că lipsa ta de credință te poate de asemenea elimina din acea relație va avea sens. (Spun că are sens pentru că este o concluzie logică, dar nu are suport biblic).

Totuși, dacă înțelegi și accepți ce învață Biblia cu privire la nașterea din nou, vei recunoaște că a fost doar Dumnezeu cel care a produs viața ta nouă în Hristos. Și acest lucru face toată diferența din lume.

Dacă Dumnezeul cel Atotputernic te-a născut din nou prin Cuvântul adevărului (Iacov 1:18), dacă Dumnezeul suveran și-a propus să te aleagă și să te glorifice – și puterea și scopul lui Dumnezeu nu sunt niciodată zădărnicite – atunci tu ai o temelie solidă de stâncă pentru o încredere absolută în mântuirea divină. Dacă ești cu adevărat mântuit, atunci tu deții cu adevărat viața veșnică.

Articol preluat de pe Grace To You

Există Apostoli în Zilele Noastre?

UN RĂSPUNS TEOLOGIC LA PRETENŢIA APOSTOLIEI ÎN ZILELE NOASTRE

            Câteodată se afirmă (spre exemplu, de către Biserica Mormonă, Biserica Nou-Apostolică, şi de către organizaţia creştină cu numele Gospel Outreach), că Dumnezeu doreşte ca oficiul de apostol să fie încă operativ în biserica zilelor noastre. Însă Scripturile indică limpede că apostolia a fost o slujbă limitată cu stricteţe numai la primul secol.

            Isus i-a pregătit pe cei 12 pentru a fi predicatori, învăţători şi evanghelişti pentru El, după moartea şi învierea Sa (vezi, Ioan 14:17, Mat.l6:18-19; 18:17-18; etc.). Apostolii vorbeau cu autoritate, nu doar fiindcă ei aveau Duhul Sfânt care-i învaţă dar şi fiindcă ei erau martori oculari ai evenimentelor mântuitoare ale morţii şi învierii lui Hristos (Ioan 14:26; 15:26-27).

            De aceea, apostolii au fost pregătiţi de Isus să joace un rol vital şi nerepetabil în istoria Bisericii. Deşi Duhul Sfânt locuieşte încă în Biserică, acum nu mai există apostoli, din moment ce unui apostol i se cerea să fie un martor ocular al Hristosului înviat. În Fapte 1:16-26 îi vedem pe apostoli încercând să găsească un înlocuitor în oficiul de apostol lăsat vacant de trădătorul Iuda. Petru este cel ce dă glas cerinţelor pe care acest succesor trebuia să le împlinească: “Trebuie deci ca, dintre cei ce ne-au însoţit în toată vremea în care a trăit Domnul Isus între noi, cu începere de la botezul lui Ioan până în ziua când s-a înălţat El de la noi, să fie rânduit unul care să ne însoţească drept martor al învierii Lui... “  Adăugaţi şi referinţele din Fapte 5:32, Luca 1:1-4, Efes.3:4-5, 1 Cor.9:1 şi veţi vedea că aceasta este condiţia biblică a numirii cuiva în slujba de apostol.

            Dat fiind faptul că nici un om care a trăit în ultimele 18 secole nu l-a văzut pe înviatul Hristos (în ciuda pretenţiilor unor persoane ca Joseph Smith, întemeietorul Mormonismului, aducătorul noii revelaţii a cărţii lui Mormon, etc.), este imposibil ca în această perioadă de timp să avem "apostoli", în adevăratul sens al cuvântului.

            Noul Testament indică foarte clar că apostolia a luat sfârşit în primul secol. În relatarea lui Pavel a arătărilor după înviere ale Domnului, el încheie cu arătarea făcută lui, spunând: "după ei toţi, ca unei stârpituri, mi s-a arătat şi mie" (1 Cor.15:8). Într-un alt loc, Pavel spune despre Biserica creştină că este "zidită pe temelia apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos" [Efes.2:20]. La fel cum noi nu schimbăm sau înlocuim din când în când o piatră unghiulară veche şi o temelie veche la casele noastre cu una noua, la fel nici nu se poate pune o nouă temelie de apostoli şi profeţi în Biserică! Temelia mărturiei apostolice a lui Hristos cât şi revelaţiile profetice care prefigurau şi interpretau faptele mântuitoare ale lui Hristos, au fost puse. Nu se mai poate pune o alta nouă. Nu mai este nevoie să se pună una nouă!

            De aceea, ori de câte ori apar învăţători care vin cu "noi revelaţii de la Dumnezeu", aceştia încearcă să pună o nouă temelie de care nu este nevoie fiindcă ea este deja pusă (vezi, 1 Cor.3:11 "Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât ceea care a fost pusă şi care este Isus Hristos").

       Unii susţin că Pavel a sugerat perpetuarea apostolilor şi a profeţilor în pasajul din Efeseni 4:11-13. La o citire superficială a pasajului, putem avea impresia că Hristos a dat Bisericii, apostoli şi profeţi, "până vom ajunge toţi la unirea credinţei", astfel sugerând că aceste slujbe continuă până ce biserica este desăvârşită. Totuşi această interpretare este incorectă din următoarele motive: (1) Pavel, deja i-a pus pe apostoli şi profeţi într-o categorie separată în Efes.2:20. (2) Dacă apostolii şi profeţii erau doriţi de Hristos să continue până ce Biserica era desăvârşită, de ce nu a fost aleasă niciodată o a doua generaţie de apostoli? De ce apostolii Noului Testament nu şi-au numit succesori la apostolie? (3) Ideea principală din Efeseni 4:11-13 este că "zidirea trupului lui Hristos" (vers.12) va continua "până" ce Biserica va ajunge la maturitate: "la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos" (vers.13). Apostolii şi profeţii din primul secol au "desăvârşit sfinţii" (vers.12a), şi implicit Biserica cu revelaţiile Noului Testament combinate cu cele din Vechiul Testament, astfel încât toată cunoştinţă care îi trebuie Bisericii pentru a-şi îndeplini însărcinarea să fie conţinută în Scriptură (2 Tim.3:16-17).

            Epistola lui Iuda, aduce de asemenea mărturie în favoarea convingerii creştine a primului secol, că zilele apostolilor şi ale revelaţiilor evanghelice au fost încheiate, devenind fundamentale. Acestea nu se presupuneau să continue. Iuda vorbeşte de "credinţa care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna" (Iuda 3). Expresia, "odată pentru totdeauna"  indică clar că "darea/încredinţarea" credinţei este completă astfel încât acum nu mai avem nevoie de noi revelaţii. Într-adevăr, învăţăturile unor anumiţi oameni (Iuda 4) sunt condamnate tocmai din acest motiv. Iuda ne spune că soluţia pentru evitarea capcanei ereziei este: "aduceţi-vă aminte de vorbele vestite mai dinainte de apostolii Domnului nostru Isus Hristos" (Iuda 17). Atunci când Iuda scria aceste lucruri, apostolii erau un fenomen al trecutului sau deveneau cu repeziciune unul.

            De asemenea, apostolul Petru a dovedit clar că şi el considera perioada apostolică încheiată în zilele lui. A doua epistolă a lui Petru pare să fie scrisă de către Petru în timp ce aştepta martiriul. În această epistolă el nu-i îndeamnă pe primitorii ei să aştepte pe următorul apostol, sau următorii apostoli, pentru a primi călăuzire spirituală ci mai degrabă ca după moartea lui ei să-şi amintească mesajul apostolic [2 Petru 1:12-15]. Asemenea lui Iuda şi Petru avertizează cu privire la învăţătorii falşi care vor profita de lipsa prezenţei apostolice "strecurând pe furiş erezii nimicitoare" [2:1]. Soluţia, ne spune Petru este "să ne aducem aminte de lucrurile vestite mai dinainte de sfinţii prooroci şi de porunca Domnului şi Mântuitorului nostru, dată prin apostolii voştri" [3:2]. Aceşti credincioşi, primitori ai epistolei trebuiau să caute neapărat să urmeze învăţăturile apostolilor Domnului, pe care-i cunoşteau, îndeosebi cele ale lui Pavel chiar în pofida faptului că este adesea greşit interpretat (răstălmăcit) de către "cei neştiutori şi nestatornici" [3:14-16]. De aceea, Petru nu a anticipat continuarea sau perpetuarea autorităţii apostolice ci mai degrabă s-a aşteptat ca biserica să asculte de ceea ce apostolii care tocmai mureau, au învăţat. Asemenea lui Iuda, el nu spune, "ascultaţi de apostolii care trăiesc în zilele noastre" (aşa cum mormonii sau noi-apostolicii poruncesc!), ci în schimb ne cere, "Aduceţi-vă aminte de ce-au spus apostolii"! Nu ascultaţi de ceea ce spun apostolii de astăzi, ci amintiţi-vă de ce-au spus apostolii de atunci! Apostoli nu ai vreunei organizaţii, ci apostoli ai Domnului Isus!

       Faptul că apostolia a fost limitată la biserica primului secol nu înseamnă neapărat că doar Cei 12 şi Pavel au fost apostoli. Barnaba [din Fapte 14:14] a fost fără îndoială un apostol şi la fel a fost şi Sila (sau Silvan, după varianta greacă a numelui său) [vezi, 1Tes.2:6 şi 1:1]. În Fapte 15:22 este clar că Sila era un apostol. El este cel ce împreună cu Pavel a participat la întemeierea bisericii din Tesalonic [Fapte 17:1-9]. E posibil ca şi Andronic şi Iunia să fi fost apostoli [Rom.16:7]. Faptul că Timotei nu este inclus ca şi apostol în 1Tesaloniceni 2:6 este sugerat în 3:1-2, unde "noi" înseamnă Pavel şi Silvan separat de Timotei.

       Noi ştim că Timotei nu a fost un martor ocular apostolic al înviatului Hristos fiindcă el a fost condus la Hristos de către Pavel mai târziu (vezi, 1 Tim.1:18; 2 Tim.1:2; 2:1-2). Nu există nici un motiv să ne îndoim că Barnaba, Silvan, Andronic şi Iunia nu au fost cu toţii printre cei peste 500 de martori ai înviatului Hristos [menţionaţi în 1 Cor.15:6] şi astfel "apostoli" în sensul strict al cuvântului.

            În cele din urmă observăm că termenul "apostol" pare să fie folosit şi cu sensul de "misionar" sau "trimis al bisericii". În Filipeni 2:25 îi este atribuit lui Epafrodit, pe care Pavel îl numeşte "trimisul/apostolul vostru" şi în 2Corinteni 8:23 vorbeşte de "trimişii Bisericilor". În aceste cazuri, oamenii aceştia deşi nu au vreo putere ecleziastică sau revelaţii de adăugat, sunt totuşi numiţi misionari. Dar acesta nu este sensul în care cuvântul "apostol" este folosit de către aceia care pretind că au restaurat apostolia în Biserica zilelor noastre!

       Noi concluzionăm prin a spune că apostolia s-a încheiat odată cu moartea apostolilor aleşi de Însuşi Domnul Isus Hristos, în primul secol. Odată cu ei a dispărut şi autoritatea de a vorbi definitiv şi fără echivoc de la Dumnezeu. Ca prin urmare, noi respingem pretenţia vreunei organizaţii religioase sau a vreunui învăţător, că slujba de apostol a fost reactivată în zilele noastre, în Biserica Creştină.

( "APOSTLES FOR TODAY?" - Statement DA-165; Christian Research Institute; 8/92. Traducerea şi adaptarea: Teodor Macavei, CAPELA CREŞTINĂ PETROŞANI 1995, str.Radu Şapcă 2B, Petroşani, 2675, HD, România)

Sursa: Resurse Crestine Românești.